Motivatia unei impacari

[Lady Delerium]

  Buna seara si bine v-am regasit!

  Fara alte introduceri ,am sa expun direct o dilema.

  In situatia in care  ,are loc o despartire , iar unul din cei doi ramane inca ' prins' de poveste sau de ideea acelei persoane , si realizeaza ca va ramana atasat atata vreme cat va mai  spera sau va mai crede ca mai exista o sansa ca celalat sa mai simta ceva pentru el ,realizand totodata ca va depasi automat povestea in momentul in care realizeaza ca celalalt nu mai simte si nu mai poate simti nimic pentru el , eu VA intreb ,ce anume il poate face pe acesta sa mai spere la o imapacare atata timp cat mai crede sau mai spera ca si celalalt ar mai putea simti sau mai simte ceva .

  Consider ca e ceva nefiresc in existenta aunei astfel de motivatii, deoarece din partea celui care spera nu-i vorba ,se pare ,de sentimente ci doar de speranta ca celalalt sa mai simta ceva , iar aceasta motivatie ,isi are ,cred eu , un substrat psihologic.

  E prea intortocheata oare ,expunerea mea?Hmmm.....
                                                                                               Multumesc!
                                                                                                 Astept raspunsuri ,daca vor fi.

 
 

[digitty]

voi vorbi la persoana a doua pentru a evita confuziile...

nu cred ca este de ajuns sa stii ca cel pe care il iubesti nu mai simte nimic pentru tine pentru a trece peste aceasta poveste "automat"... si daca stai sa te gandesti putin, nici nu ai cum sa stii asa ceva, sentimentele sunt imprevizibile, nu avem putere nici macar asupra propriilor trairi ca sa stim ce va urma/daca va mai urma ceva.

Intotdeauna va fi "poate...cine stie..." pentru cel care iubeste si care a ramas ancorat in acea relatie.

Nefiresc nu e...Este doar o scuza pentru speranta. Sub pretextul ca vei ajunge la un moment dat sa suferi atat de tare incat se va stinge brusc tot ce simti, te expui persoanei iubite in toata sinceritatea ta scaldata in speranta ca "poate...cine stie...".

In concluzie, iubirea este cea care da speranta, care cauta scuze, care vrea sa triumfe orice ar fi, ca sa zic asa, iar lupta cu ea este a naibii de grea. Atat de grea incat cautam explicatii extrinseci pentru a ne consola si a ne crea noua insine impresia ca detinem un minim de control.

[sunshine]

Sa crezi sau sa speri intr-o impacare nu te face decat sa traiesti in trecut.Odata ce ruptura a avut loc, fiecare trebuie sa-si vada de viata lui, sa nu priveasca in urma si sa accepte realitatea. A accepta si a intelge greselile dintr-o relatie te ajuta sa nu le mai repeti in viitor dar, mai ales, trebuie sa inveti sa nu traiesti cu regretul a tot ce a fost si sa ramai cu amintirile frumoase(daca ele au existat) . Daca mergi inainte intrebandu-te DACA ar fi putut exista o impacare, nu faci decat sa iti maresti suferinta si sa te invinovatesti pentru ceea ce nu a mers in acea relatie. Eu stiu, din proprie experienta, ca odata pasul facut nimic nu trebuie sa te intoarca din drum , altfel regretele ca ai facut o greseala si mai mare te vor urmari . Cand m-am intors din drum ,din mila pentru el si pt a ma simti cu sufletul imacat, nu am facut decat sa ranesc alte suflete si sa las loc urii si razbunarii.Categoric nu trebuie sa privesti inapoi .Asuma-ti prezentul si viitorul, doar inainte trebuie sa privesti.

[Felicia]

Cred ca o astfel de motivatie, o cauta persoanele carora nu le este prea clar ce s-a intamplat in relatia aceea, sau mai bine spus n-au avut o relatie "reala" (adica cea in care 2 persoane sunt implicate, si ambele sunt de acord ca au acel tip de relatie). Problema nu e ca vrei neaparat sa refaci relatia, ci ca incerci sa intelegi ceea ce a fost. A fost sau nu si din partea celuilalt,  am intels corect ceea ce-si dorea de la mine etc.Pentru cei care au avut o relatie clara si de mai lunga durata, astfel de motivatii nu se cauta ,la sfarsit.

[viulian]

Inclin sa continui ce zicea Felicia.
Pana la urma la mijloc este si o obsesie / orgoliu. Probabil ca timpul face diferenta intre daca e unsa sau cealalta, orgoliul cred ca se vindeca mai repede.

Asa ca nu stiu ce sa zic, timpul le vindeca pe toate, dar probabil ca relatia a scos la iveala chestii mai adanci legate de dependenta, de nevoie de ceva asigurator. Altfel, eu cred ca relatiile se pot termina foarte usor daca apare o incompatibilitate cu care ambii nu sunt de acord - si nu se straduiesc sa o repare cumva.
Daca insa si o iubire codependenta (am scris ceva mai mult aici la iubirea toxica) atunci, mult mai greu .. caci nu mai sunt chestii constiente la mijloc, si mai mult impulsuri ..

[Lady Delerium]

  Va multumesc pentru raspunsuri,  dezamgita si putin speriata de mine simtind ca ma aflu  la marginea unei prapastii .....cea a pierderii de sine , cea a tendintelor obsesive si a unei lipse de realism dureroasa.

          Atunci cand simti ca nu-ti poti infrunta problemele iti doresti doar sa dispari si asa sa se termine totul.......ce  usurare!

                                           Pentru mine e topic inchis!
                                                                                       Multumesc!