Pasărea

[goeteri]

Un pumn de suflet veșnic în alertă
Ce-și duce viața-n mare de azur...
De-abia o vezi, pe cer, un fir de pată, un contur;
E mică, un colibri, un porumbel, e o egretă.

Fără de ea, ne-am invada d-insecte,
Natura mut-ar fi și oameni surzi...
Este măiastra, e fazan, de paradis, sunt sturzi...
Ea ne-a învățat cum să zburăm, să-naripăm proiecte.

Înaltu-i imităm, n-avem planaj,
Nici cântul nu-i avem, nici pana liră.
În fiecare tril, cum trubadur, iubiri răsfiră...
Elanul inimii ne-a învățat, ni-l face ampenaj.

Aspiră veșnic la mai sus sau e o oară,
E-n anual alai de nuntă, face pui,
Împarte ou și cântec, fără bani și orișicui...
Ea doar iubește-n zbor, de vis ne e, ne e comoară.

Să avem pasărea model de existență,
S-o facem  simbolul de vis, de reușită,
S-o venerăm că-i suntem parteneri și-o avem iubită...
E-o binefacere divină ! Să-i girăm perpetuă prezență!
12.07.2010