Poezia, de-a lungul timpului, a fost și va rămâne o tribună simbol, de ordin general sau foarte adesea privat și destul de la obiect. Lectura predecesorilor o demonstrează, cum toată arta și cultura în general.
Fără a pretinde vreo similitudine de valoare, eu așa scriu și așa sunt în realitate, fără menajamente, dacă cei ce produc răul, nu le au ei înșiși. Nu cred în menirea strict siropoasă ce se practică, cred foarte mult în rolul de mesaj al scrisului, atâta timp cât nu este... pornografic, șovin, discreționar, etc. și este adevărată prin ceea ce comunică... Tocmai de aceea exemplul concret este cel mai realist și fără echivoc.
Rămâne doar din partea criticului, să aibă proprietatea validă a afirmațiilor făcute, atunci când știe să definească ceea ce este ”insultă”, ”victimă”, ”jigniri”, fără a mai vorbi de dreptul de clasificare a unui scris... în scrisoare?!...
Rămâne în mesaj o reminiscență nefirescă, cu antecedente cunoscute de pe un alt ”forum”, de enclavă, structurat pe galerii și care se regăsește de asemenea... bine reprezentat în ce am scris deja.
Mulțumirea se adresează, din plin, atenției mereu scrupuloase pentru lectură și interesului de a împărtăși propriile opinii. Este de mii de ori mai bine decât indiferența!
Încă o dată... Mersi pentru o... plăcută revedere!
PS. Dacă nu este o pretenție deplasată, aș vrea să știu atunci cum este calificată ”Scrisoare-a... ultimă, către președinte” sau alte poezii cu trimitere personală... unele de laudatio???