Am un dușman de moarte, timpul,
Ce-i singurul inexorabil, fără stop...
Nu-i pot decide ritmul -lin sau de galop-
Chiar de divinității, în cerșit, îl stipul.
Îl am cu mărturii nenumărate
Pentru distrugerile-mi de proprietate
Vizibile; constrâns din libertate
De-a avea dorințe noi, neexplorate.
Îl pierd în fiecare zi, din ce-am avut;
Mă uit în juru-mi, oamenii se schimbă,
Nu sunt la fel, vorbind aceeași limbă...
Urăsc profund apelativul... A trecut!
Ce schimburi chimice în creier îmi produce
Dându-mi impresia că sunt mereu la fel
- În propria-mi introspectivă d-eternel -
Cu judecata-i crudă și final de cruce.
De ce nu se curbează timp, ci numai spațiu,
Să-l fac un rond, să mă întorc copil,
Să fiu într-un perpetuu viu exil...
Veșnic să fiu contemporanul lui Horațiu!?...
13.09.2010
Subiect: Timp (Citit de 1035 ori)
