Eu vad ca nu stau sa ma intreb daca iubesc o persoana sau nu.Prefer sa cunosc cat mai multe persoane (fete,in cazul meu),sa vad care cam cum gandeste,si daca merita iubita,o iubesc...daca nu,adios.Doar prietenie.
Ehei, ce bine ar fi daca am putea iubi atunci cand decidem ca o persoana merita asta. Sau daca nu ne-am indragosti daca nu merita...

Eu cred ca dragostea se intampla doar, asa cum uneori ni se intampla sa spargem o farfurie. E drept ca majoritatea "avem grija" sa nu spargem farfurii de-a lungul vietii. Subconstient cumva ne ferim de dragoste cat putem, probabil dintr-un instinct de conservare, din teama de suferinta etc. Totusi vreo farfurie-doua tot spargem in viata.

Revenind, deci, la subiect, cam asta e, dragostea pur si simplu se intampla... Chiar daca ea poate fi o strafulgerare de moment (asa numita dragoste la prima vedere) sau poate creste in timp (era o vorba cu "love comes softly").
Uneori, cand imi trece prin cap ca povestea asta cu viatile anterioare ar putea fi reala, ma gandesc ca dragostea la prima vedere nu e decat o recunoastere a celui cu care candva, in vremuri imemoriale, ai mers alaturi, pe care l-ai iubit in alta viata... Si-uite asa, memoria sufletului il recunoaste... Asta daca nu cumva totul e o maaaaare iluzie in povestea asta cu dragostea, o chestie chimica, de feromoni sau mai stiu eu ce, are ne ostoieste doar nevoia de a nu fi singuri...
Si ca sa inchei intr-o nota optimista, are cineva o farfurie? Azi ma simt cam neindemanatica!
