Constituție

[goeteri]

De la străbuni ar trebui s-o am solidă
Căci fizic mi-au dat bună moștenire
Ce-o simt c-o am în corp și în simțire
Și-am crez s-o întrețin, mereu avidă.

Mi-o vreau dorință-n gând și-n pulsu-mi
Ce le cultiv pe oase și-n conștiință
Cu grijă, responsabil de-a ma ființă,
Ce-i numai una... Ce-s în fond eu însumi.

Și nici nu vreau și n-am cum să mă mint
C-ar fi cum aș trăi-n sinucigaș
Sau aș avea-n rărunchi păcatul de ocnaș;
Să-mi fur singur ce am, s-omor, să mă dezmint.

Și sunt produsul multora, din timpuri,
Cu-aceleași gânduri pure-n spre mai bine
Acumulate strâns, ca-n Biblia din mine;
O carte sfântă, peste veac, peste-anotimpuri.

Vreau ca și mine toți s-avem tărie
De-a putea singuri să ne-alegem un destin
Robust și drept, să fim înalți, cu spirit fin;
Să fim stăpâni pe bunuri, vise și mândrie .

Așa văd eu, într-o alegorie, o lege
A corpului, precum a țării... ce-i și-a mea;
Să m-oglindesc cu tot ce sunt, ce vreau, în ea,
Eu și cu-ai mei... nu cei în fărdelege.

De neclintit sunt și n-accept discuție,
Mă jur să mă constitui neîncetat mai nou
Și-am dor nespus să fiu la toți comun ecou
În speranța într-o sănătoasă constituție.

Și cert pot ca s-o fac mai bună să ne fie
Nu cu palavragii, fără de școli, doar cu ambiții,
Ce-ncearcă să-și abroge singuri dreptul... Ei smintiții
De politicieni cu circumstanț-atenuantă-n nebunie...

Într-o hoție, mârșăvie, parșivie și prostie...de-nvechită seminție!
20.02.2011