Topic Science Fiction/editia LOVETIME

[Ovidiu Bufnila]

Topic Science Fiction este o revista SF interactiva non-liniara si valurita care apare in forumurile oceanului virtual si este deschisa tuturor cititorilor, scriitorilor, fanilor, promotorilor SF
Editiile revistei Topic Science Fiction sunt independente una de alta si reflecta lumea SF fara cenzura. Lista tuturor editiilor o puteti gasi in baza de date a e-groupului la sectiunea LINKS.
Va invit sa va exprimati liber in Topic Science Fiction si sa navigati prin multimea editiilor noastre catre un posibil adevar care va este de trebuinta spiritului vostru de navigatie.

Colegiul Editorial:

Ovidiu BUFNILA
Dan-MARIUS
Marius DAMIAN
Ben AMI
Mugur CORNILA
AT TEZEU
Bogdan GHEORGIU
Marian MIRESCU
Ana Veronica MIRCEA
Vera BOUCHARD
Roxana BRINCEANU
Lucian MARES
Robert DAVID
Cezar MAXIM
Marian TARALUNGA
Sorin GRAD
Marius UNGUREANU
George OLAH
Dan Mircea RUS

e-groupul atasat proiectului
http://groups.yahoo.com/group/Topic_Science_Fiction/



Compresor
sau despre dragostea virtuala
short story SF de
Ovidiu BUFNILA

Iesind din Templul Albastru, Kansokan isi desfacu aripile de sticla si se avânta catre inaltul cerului. Trase in piept aerul tare al inaltimilor si privi plin de curiozitate catre Orasul Plasmuirilor pe care fluizii din Nord il comprimasera ascunzându-l intr-un nor de dimineata.
- Trebuie sa platesti, suiera dinozaurianul Terminor alunecând intre doua bifurcatii fluide, scuturându-se de spuma, valurind timpurile. Trebuie sa platesti ca sa poti intra acolo, iubitule Kankosan!
- Saiko! racni Kankosan rânjind. N-am chef sa intru acolo! N-am chef, ma multumesc sa navighez prin forumuri.
- Nimic nu se compara cu Orasul Plasmuirilor! E cel mai tare drog, e adevaratul Compresor! E poarta catre vitezele virtuale! Bandolibina, curveta aia din Insulele Drogatilor, mi-a spus ca a incercat niste senzatii bestiale! E mult mai ca lumea decât pe forumuri! Câti poti anihila pe forumuri? Zece, o suta, o mie? Odata intrat in Orasul Plasmuirilor poti dezactiva cel putin un milion de navigatori intr-o fractiune de secunda! Senzatia e bestiala, te desfunzi, te transformi intr-o supernova, te cuantifici, plutesti asemenea unei mari meduze virtuale prin aproape intreg universul plin de universuri. Smecheria e ca poti fi tu insuti in cele din urma principiul compresor! Imtelegi, tipule?
Kankosan scoase limba-i argintie si, coborind lin intre ape, isi seta instructiunile care-i placeau cel mai mult din toate cele zece mii cu care fusese inzestrat la nastere. Se transforma intr-o bicicleta.
Vreme de vreun ceas nu trecu nimeni pe lânga el dar in cele din urma, venind dinspre port, se vizualiza o faptura apetisanta. Kankosan ii scana rapid matricea informationala. Ii citi istoriile alternative si, pentru o clipa, se gândi sa o ucida folosind un foc de artificii pe care il furase in timpul carnavalului de la Rio.
Agamela Maga Ama apuca ghidonul plina de hotarâre. Cântari bicicleta dintr-o privire si, suierând multumita, se arunca in saua argintie.
Konkason vibra de placere. Renunta la gândul ucigas. Se lasa comprimat de pitulicea pufoasa si zemoasa care raspândea un parfum imbatator si care in mod sigur nu cunoscuse vreodata voluptatea patrunderii unui virus informational din clasa falusoidelor purpurii pe care le produceau departe de lumina zile fluizii din Nord.
Agamela Maga Ama incepu sa pedaleze de nebuna lasându-si pitulicea nebuna sa guste din fluidele lui Konkason. Tipa de placere azvârlindu-si cele o mie de silicoane in inaltul norilor pufosi ca niste pernute.
Cerul cazu oblic incepând sa se scurga im Orasul Plasmuirilor cu o viteza ametitoare. Sunetele lumii, strivite, se preschimbara in niste sclipiri de otel infundându-se in pliurile comprimate din ce in ce mai dureros de câmpurile magnetice. Dar Konkason nu lua seama la ce se intâmpla in jurul lui. Se bucura fara teama de pitulicea aia nebuna pe care Agamela Maga Ama parea s-o striveasca pe saua argintie a bicicletei fara sa-i pese nici ei de tot ceea ce se intâmpla in jurul ei.
Dinozaurianul Terminor, imbatându-se strasnic in buza toamnei, intr-o bodega din setarile aurii ale mândrei cetati Walhadala, cetatea unde cruciatii se straduisera sa-l gaseasca pe Mântuitor in urma cu doua mii de ani, ii povesti unei principese din Baltile Sângerii ca bietul Konkason fusese supus unei comprimari atât de puternice incât matricea lui informationala a colapsat transformându-se in cele din urma intr-un frumos foc de artificii care a luminat intrarea Agamelei in Orasul Plasmuirilor.
Unii briganzi din inima sudicelor au pus laba pe dinozaurian si, la ceas de noapte electrica, l-au jupuit de viu. Nimeni nu stie daca povestea asta cu principiul compresor ar fi adevarata.
Uneori vorbim despre astfel de lucruri dar supraveghetorii alveolelor ne mâna cu bicele inapoi in propriile noastre lumi mici in care nimeni n-a auzit de universul plin de universuri si nici de fluide si nici de pitulici zemoase.
Poate ca sunt numai plasmuirile cu care, noi, sclavii marilor ecrane virtuale din Retea, ne mângâiem intre un spam sau altul.



 

[Ovidiu Bufnila]

ULTIMA   PARTIDA   
Short story SF de
Ana-Veronica Mircea






   Când a inceput sa joace?
Demult… Nici macar nu-si mai aduce aminte daca au trecut ore, zile, luni, ani, secole, eoni… Oricum, timpul nu are nici o importanta – el insusi l-a inventat si il poate ignora, opri, intoarce, rasuci, impleti, destrama… Ii poate face orice, dar nu acum. Acum jocul nu-i da pace.
   Tot el a inventat si jocul. De fapt, joaca cu sine insusi, faurindu-si, pentru fiecare partida, un alt  adversar - si e un fleac sa câstige, reusind sa si-l supuna.
   Mda, asa a fost pâna mai adineaori. Victoria a tot fost o bagatela. Asta l-a  indârjit, l-a  facut sa joace iarasi si  iarasi, straduindu-se din rasputeri sa zamisleasca o creatura indaratnica care,  ignorându-si nevolnicia, sa se sumeteasca, rastalmacindu-i poruncile atunci când nu i le da uitarii, luându-i numele in desert si nesocotindu-i puterea.
   Ei bine, se pare ca a reusit, ca e ultima partida. Dupa ce s-a intins ca o pecingine, folosindu-i sau stârpindu-i fara scrupule pe ceilalti, pe invinsii partidelor trecute, neamul descendentilor creaturii, plin de cerbicie, il sfideaza, asumându-si prerogative de creator. Si asta numai si numai fiindca a descoperit , cel mai adesea din intâmplare, câteva dintre legile lumii incropite de Jucator - si bâjbâie printre ele, inchipuindu-si ca struneste stihii pe care nimeni n-a mai indraznit sa le infrunte.
   Mda, creatura e perfecta. E pe punctul sa câstige partida, caci, in indaratnicia ei, se inversuneaza sa isi urmeze propriul drum, desi, in rarele-i momente de luciditate, pricepe ca se indreapta spre pieire, ca se grabeste sa se distruga, batându-si joc de tot ce i s-a daruit spre a dainui, din tata in fiu, in adapostul primitor al supunerii depline.
Sfârsitul e aproape. Jucatorul o stie - si e pregatit sa verse o lacrima in amintirea ultimei sale jucarii, in amintirea creaturii razvratite, a creaturii care, atunci când nu va mai fi, va fi invingatoare! In amintirea creaturii pe care ar mai putea sa o salveze, aruncând asupra-i doar inca un strop de umilinta, unul de bun simt si unul de respect…  Dar ce haz ar avea?