Dragostea versus obsesia

[alexia]

"Care este diferenta dintre dragoste si obsesie? Nu te-au facut amandoua sa stai treaz noaptea, sa bantui pe strazi, o victima a propriei tale imaginatii, a propriei inimi? Nu te-ai scufundat in amandoua cu capul inainte, in nisipuri miscatoare? Nu e fiecare barbat indragostit un prost si fiecare femeie o sclava? Dragostea e ca ploaia: se transforma in gheata sau dispare. Acum o vezi, acum nu o mai gasesti, indiferent cat de mult cauti. Dragostea se evaporeaza. Obsesia este mai reala, doare, ca un ac în fund, o piatra in pantof. Nu dispare intr-o clipa. Un telefon de dimineata plin de regrete. O scrisoare care spune "Draga, la revedere din partea mea". Obsesia are un gust familiar. Ceva ce stii de o viata. Se instaleaza si sta la panda, ramane cu tine. O emotie care ar trebui legata si aruncata la gunoi, inlocuita cu ganduri mai serioase, mai putin dureroase, mai pure..." Alice Hoffman

Un citat foarte interesant. Mie mi-a dat de gandit. Aici am vorbit de atatea ori despre pasiune, dragoste, dor etc. Dar, pana unde e dragoste si de unde incepe obsesia? Au sau nu ceva in comun? Ati facut vreo obsesie sau ati fost obsesia cuiva?

[Lorelei]

Cred ca dragostea ca obsesie tine de imaturitate. De aceea o asociez cu perioada adolescentei sau a tineretii. Perioada in care suntem in stare de gesturi eroice sau total stupide... O data cu varsta vine maturizarea si intelegerea... Poate si dezvrajirea lumii. Cine mai stie... Dar e clar ca nu pentru toti maturizarea vine o data cu varsta. si atunci sunt perioade in care dragostea-obsesie poate sa ne bantuie mult si bine, ani de-a randul. Eu una nu cred ca as (mai) fi in stare de un asemenea tip de "dragoste". O fi bine, o fi rau? 

[alexia]

Ai dreptate! Dar, să fie obsesia o dragoste imatură? Ok, gesturile eroice sau stupide pot surprinde plăcut dar ce facem când obsesia se bazează pe frustrări, pe imposibilitatea de a accepta refuzul celuilalt? Cum tratezi o persoană care dezvoltă idei fixe, care suferă măcinat fiind de gânduri chinuitoare si care-și justifică fiecare gest și cuvânt prin faptul că te iubește. Oare iubește, cumva extrem, sau doar se folosește de dragoste pentru a dobîndi ceea ce își dorește cu disperare?

[Lorelei]

Obsesia nu e o dragoste imatura. E doar imaturitate si-atat. Oamenii se agata de cele mai ciudate lucruri. Cel mai adesea de alti oameni. Proiecteaza in altii nevoile lor de intelegere, de acceptare, de dez-insingurare, de orice... Cat despre cum tratezi o asemenea persoana? Cel mai bine ar fi sa o ignori, cred. Sec. Nu sa o respingi. Pur si simplu sa o ignori. Ca si cum nu ar exista. E problema persoanei in cauza ca nu stie/poate sa inteleaga niste lucruri. Cred ca e intelept sa nu o faci si a ta. Mi-e greu sa spun "dragoste" unei fixatii pe care o persoana o dezvolta din cine stie ce frustrari / neimpliniri etc. Cu atat mai putin dragoste extrema... Inutil, cred, sa incerci sa ajuti in asemenea cazuri. Nu ar face decat sa hraneasca o iluzie pe care persoana cu pricina are nevoie sa o hraneasca...

[Semiramis]

"Dă-i omului mintea de pe urmă..."
Dragostea cunoaşte felurite forme, dacă luăm în calcul momentul apariţiei ei şi aplecarea subiecţilor către anumite acţiuni. Lipsa de maturitate vine la pachet cu lipsa de experienţă. Asta - la modul general. În particular, lucrurile se schimbă, se individualizează, folosind, însă, aceeaşi reţetă. Dragostea e la fel tot timpul, noi o îmbrăcăm diferit, în funcţie de circumstanţă.
Obsesia reprezintă un dezechilibru. Şi ca orice dezechilibru, este dăunătoare pentru cei implicaţi. E drept, nu putem controla insctintul sau chiar bolile mintale. Sunt de acord cu sirena.
Cred că dragostea adevărată este cea care ţine o viaţă, din momentul în care ai întâlnit-o. Dar asta se descoperă în timp şi este dragostea aşezată şi necondiţionată, obligatoriu împărtăşită.
Mi-e dor de voi!

[alexia]

"Dă-i omului mintea de pe urmă..."

Corect! Din păcate, unora le vine mintea de pe urmă abia când pierd tot. Cât despre cum se "tratează" o astfel de situaţie, cred că Lorelei are dreptate: ignorare şi nu respingere. Deşi este greu pentru cel implicat să înţeleagă. Am văzut caz când a înţeles prin asta că nu face destul pentru a-şi exprima dragostea.
Şi mai am o nelămurire: până unde e dragoste şi de unde începe obsesia?

[viulian]

Asaaaa ... deci fetele vorbesc despre barbatii obsedati de ele, si cat de imaturi sunt si cat de mature sunt ele. Recunoastem tiparul, recunoastem.

Cred ca nu prea se poate trage linia intre iubire si obsesie ...
Poate ca intr-adevar, obsesia dureaza mai mult (dar probabil pentru ca a declansat ceva in tine care, tu ramanand cu tine, o duci mai multa vreme. Si incepe sa-ti devina un pic drag sentimentul, un pic nostalgic, un pic uitand de momentele neplacute si amitindu-ti doar pe cele placute.

In rest ce sa zic, imi amintesc un topic mai dedemult cu oamenii ca niste bile de biliard .. Exista ciocniri, dar pana la urma cred ca in unele relatii iubirea este doar o fuga de singuratate. O socializare. Sau doza sporita de incredere in sine, a imaginii despre sine, si ma rog... e necesara aceasta simbioza sa zicem, fiecare sa-si repare / satisfaca asteptarile proprii.

Deci care e diferenta intre utilitarism - iubire - obsesie ?

Cred ca obsesia este cea mai creativa misca mai multe.

[Dexter16]

          Poate ca sunt eu prea copil , poate ca inca nu am trecut destul prin viata si sunt doar la inceput , dar ce spuneti voi prieteni  (sau doamnelor si domnilor ...dupa cum doriti sa ne tratam) este total opus ...sau aproape opus de ceea ce cred eu despre dragoste si obsesie.
         In viziunea mea , obsesia e total rea ..sau cel putin in proportie de 80% . Face o persoana sa nu mai gandeasca limpede, sa devina atat de posesiva incat sa creada ca cealalta persoana ii apartine intru totul.
       Dragostea ,in schimb, este diferita. Si in dragoste la fel ca o obsesie iti doresti sa fii mereu langa persoana la care tii atat de  mult (cu tot ceea ce poate insemna a-i fi alaturi persoanei respective) , dar atunki cand persoana se detaseaza de tine si nu mai tine la tine , nu te legi de ea obsesiv , facandu-i mai mult rau decat bine asa cum e in obsesie ci pui in aplicare ideea aceea "Daca iubesti , eliereaza" , lasanad-o sa decida singura daca se va mai intoarce sau nu si oricat de tare te-ar putea durea un raspuns negativ , ii esti un prieten , nu o lasi la greu si nu ii distrugi fericirea din egoismul tau.
      Astea sunt definitiile mele pentru dragoste si obsesie si chiar daca obsesia isi poate suprapune uneori simptomele cu cele ale dragostei , la fel ca doua boli similare , ele au un desnodamant si un punct critic diferit.
     Dupa mine obsesia e in principal egoism si posesivitate pe cand dragostea e mai mult altruism si intelegere... asa vad eu lucrurile.
     Daca faptul ca sunt inca un copil ma impiedica sa vad lucrurile limpede , rog o persoana care a trecut prin mai multe relatii sa imi explice unde gresesc.
      Aaah si inca ceva : nu cred ca odata cu maturizarea ar trebui sa incetam sa facem "fapte eroice" pentru persoana iubita. Nu cred ca asta inseamna maturizare , dar asta e deja alt subiect si nu trebuie facut off topic

[Lorelei]

                Aaah si inca ceva : nu cred ca odata cu maturizarea ar trebui sa incetam sa facem "fapte eroice" pentru persoana iubita. Nu cred ca asta inseamna maturizare , dar asta e deja alt subiect si nu trebuie facut off topic

De acord cu tine. Din pacate atat de putini dintre noi mai suntem capabili de asemenea gesturi de la o varsta incolo. La varsta ta credeam ca pot muta muntii. Sau ca, daca poate credinta nu ii muta, cum spun scripturile, cu siguranta dragostea poate. Din pacate timpul ne domoleste, sau cum sa zic... poate ne reteaza aripile intrucatva. Dar stii cum e, cand nu mai poti sa zbori, macar sa mergi frumos...

[Un calator]

  Ar fi frumos sa credem ca noi insine avem o singura aripa si atunci cand gasim acea persoana care ne face sa zburam in adevaratul sens al cuvantului sa pretuim din plin fiecare secunda si sa incercam sa redescoperim puterea si dragostea din noi pe care o putem daruii indiscutabil celui care o merita. Din pacate gandim prea multe si facem prea putin, posibil din teama, din lipsa ambitiei sau dorintelor scufundate in inimi si fara puterea de a graii.

[Dexter16]

Eu exact asta caut ...persoana langa care sa pot zbura ,sa nu ma tem , sa nu ma ascund , sa nu fiu diferit de ceea ce sunt cu adevarat ...
Acum cateva zile cred ca am gasit persoana asta ...dar nu sunt sigur ...si de atunci sunt tot mai confuz...oare asta e dragoste? sau sunt doar obsedat de cautarea persoanei perfecte? ...perfecte...pentru mine...

[viulian]

...persoana langa care sa pot zbura ,sa nu ma tem , sa nu ma ascund , sa nu fiu diferit de ceea ce sunt cu adevarat ...

Oare aceasta este premiza, sau ar fi ... concluzia relatiei ? Sau ... constanta ei ?
Ca ma gandesc ca ar fi fain sa fii tu asa cu adevarat, dar fara sa te gandesti ca esti .. si dupa multi multi ani, sa realizezi ca da, nu te temi, nu te ascunzi, poti zbura ..

[alexia]

Dar stii cum e, cand nu mai poti sa zbori, macar sa mergi frumos...

Ce mi-a placut chestia asta! Cand nu mai pot sa zbor, macar sa merg frumos. Asta ar fi o realizare. E de trecut acolo, la capitolul "Imi doresc..."     Stiu ca sunt  , dar e topicul meu. 

Sa revenim: eu cred ca obsesia este un alt fel de intruchipare a egoismului. "Te vreau pentru ca asa vreau eu si chiar daca tu vrei altceva, stiu eu ca asa e mai bine" - acest bine facand referire doar la cel care crede ca dobandind ce isi doreste, indiferent de mijloace, consecinte etc, va fi fericit -  cam asta e scenariul pe care il vad.
Cand nu am intalnit reciprocitate pentru sentimentele mele, mi-am luat jucariile, am strans din dinti si mi-am vazut de drum. Peste ani, povestea s-a transformat in nostalgie. Nu am vrut cu nici un pret sa conving pe cineva ca ii va fi cel mai bine cu mine. Asta cred ca e ceva ce se simte; sunt convinsa, de fapt. Si oricat m-am inselat pana acum, tot cred in adancul sufletului ca dragostea o primesti si o daruiesti, nu o impui si nici nu iti este impusa.

[Modi]

Foarte interesant topic. Iar raspunsurile sunt si mai interesante. Experienta fiecaruia in domeniu modeleaza raspunsul si arata un lucru clar dupa parerea mea. Dragostea e ok, obsesia nu.
Daca ar fi asa simplu atunci ar putea fi conceputa o formula matematica si am rezolva problema.
Am mai observat ca noi barbatii suntem clar in dezavantaj. Suntem obsedatii de servici, imaturi etc. 
Parerea mea e ca dragostea uneori e versus alteori vine la pachet cu o anume obsesie. Depinde de firea fiecaruia si de evolutia relatiei. Recunosc ca obsesia e undeva in zona patologica... asa-mi pare mie.
Dar de la stiri am aflat ca si dragostea e de fapt o boala care dureaza cam patru ani asa ca totul e cam patologic... 

[Dexter16]

Nu am vrut cu nici un pret sa conving pe cineva ca ii va fi cel mai bine cu mine.

La fel si eu ... niciodata nu mi-am dorit asta ,dar ce se intampla atunci cand cineva iti face tie asta si chiar ii iese bine?  

Parerea mea e ca dragostea uneori e versus alteori vine la pachet cu o anume obsesie. Depinde de firea fiecaruia si de evolutia relatiei.

Deacord si cu acest lucru...chiar foarte des, drgostea vine la pachet cu obsesia si atunci cand dragostea se termina (petru ca se termina fiind ca un combustibil si inima ca u rezervor) , ramane doar obsesia ...