Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Și nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii știu, după ierni, că sunt verzi
Și dragostea, cum că, doar noi o inducem.
Existăm prin credința de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!
Decizia, veșnic, pe treptele ființei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale știiinței...
E sigur ceva ce nu merge-n substanță,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanță
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?
Misterul e deci că de moarte dispunem,
Ce numai cu noi stabilește sfârșitul...
E fals ce se-ntâmplă -impune Zenitul-
Un straniu ascuns, fără drept să ne-opunem!...
De naștem noi singuri prin propriile forțe,
Și clarul de zile și nopți îl avem,
Așa și pe moarte s-o-nvingem putem...
Ne-aprindem, ne ardem... Eternele torțe!!!
Ne pierdem milenii-n prostii fără sens,
Când spațiul nesaț ne așteaptă coloni;
Chiriașii să-i fim, infimi cum atomi...
Să-l facem aproapele nostru, mai dens.
Sortirea ne e clară dar n-am înțeles
Că nașterea, moartea, noi singuri decidem;
Am fi imortali, dar ființa ne-o vindem!
Universul ne vrea, unicați în progres!
Început, ca și cale, sfârșit, ne sunt proprii,
Nu ele pe noi ne-au de drept, noi le-avem...
Cum unici ce suntem, doar noi le-agreem;
Numai noi le-nviem sau le dăm pierderi gropii...
... E totu-o psihoză indusă... cu popii...
04.03.2011
Subiect: Răstălmăcire (Citit de 990 ori)
