mi se pare ca in ziua de azi cei care viseaza...sunt adesea cei ce sufera cel mai mult
sa presupunem o situatie(pe care eu personal am trait-o de N ori; poate va suna cunoscut cand o cititi

)
ajungi la o etapa intr-o relatie in care iti faci planuri,ce urmeaza sa faceti impreuna,pe unde veti merge,cum va veti distra.. etc. iti faci atatea vise,te strofoci punand la cale fiecare mic detaliu in minte. te trezesti in plina zi visand cu ochii deschisi,parca te si vezi cu ea la brat mergand prin locurile preferate de amandoi....
si apoi,dupa ce ai pus la punct fiecare detaliu in cap,dupa ce ti-ai imaginat tot felul de scenarii,dupa ce ai depus atata efort ca visele tale sa devina realitate,vine trezirea la realitate : din cauza nu-stiu-carei chestii(va imaginati voi motive destule,nu?

) nu mai mergeti niciunde.... DEZASTRU! simti cum iti vine sa tipi,sa urli de durere... simti cum iti fuge pamantul de sub picioare... toate visele,DEGEABA?!???!!?!
ca si voi,am trait senzatiile astea de atatea ori...am mers de la extaz la agonie... si atunci,ma gandesc eu,visele astea...mai au vreun rost? ar trebui sa devenim reci si indiferenti? in unele situatii imi doresc enorm de mult sa fiu asa... sa nu-mi pese ..sa nu-mi MAI pese! dar stiu ca nu se poate... imi dau seama ca nu devin peste noapte dintr-un romantic/visator intr-un tip rece si calculat.
se mai merita oare sa visezi? sau ar trebui sa traiesti clipa? adica "take each day as it comes". oare... care o fi adevarul? voi ce preferati: un visator sau un realist?