cariera si dragostea...

se imbina...

dar cu greu... cu sacrificii. acum depinde ce iti doresti cel mai mult. trebuie sa sti sa alegi, sa stabilesti prioritati sa calculezi...chiar si timpul. eu din dorinta de a ma realiza profesional nu am stiut cum sa fac loc sentimentelor si dragostei in viata mea, sa il fac pe cel de langa mine fericit. am avut inbtr-adevar o doza mare de egoism si am renuntat la tot ca s aimi tintesc visul... am renuntat la tot pentru ca am fost pus ain nefericita situatie sa aleg. am ales fericirea cerebrala in detrimentul celei sufletesti...acum mai am putin si voi spune am ajuns unde-mi doresc pe plan profesional.. dar ma uit in jur si vad... amintiri, lacrimi, ochi tristi care m-au privit plecand, brate incrucisate ce stiu ac nu s evor deschide daca ma voi intoarce... acum nu stiu sa primesc dragostea.. mi-e teama sa lupt, sa fac diferente intre cariera si dragoste, pentru ca am ajuns la concluzia ca dragostea mea este cariera... stiu e trist, dar e adevarat. cel mai tist este ca atunci cand te intorci de la serviciu.. unde ai fost promovat sau unde ti s-a facut o marire de salariu sau ai primit o lauda ceva..., ajungi acasa si acnd deschizi usa vezi aceeasi pisica care si e a e plictisita de tine cum isi ridica coada te priveste si parca iti zice.."ce jalnica esti. uita-te la tine!!! ai tot ce vrei, esti cum multe vor... dar nu ai nimic ca sa iti aduca un zambet pe chip". admiratiile, luxul, aprecierile nu compeseaza zambetul persoanei acre este langa tine, zambetul care ti-l ofera dupa o zi grea de munca sau pur si simplu ti-l ofera pentru ca tu existi.....si totul devine o dorinta.. sa speri , sa ai , sa simti si sa iubesti...o dorinta