Pui de copil

[goeteri]

Sunt prelungit de azi definitiv
în timp,
sunt sfertul moștenit
întruchipat într-un ecran
cu hașurări de emotiv
citit din pântec de copil iubit
într-un halou, precum un nimb;
un ecou-grafic... Prim cameraman.

L-am benit cast din pur străfund
și l-am spălat
cu mintea-mi scursă
printre o lacrimă sau două,
am tresăltat
de fericire inuită, nepătrunsă,
nebănuită pân-acum; doar gând
neîmpărtășit, tangențial, ce-aparținea, gândeam, doar... ”vouă”.

Nu știu ce să aleg întâi;
mă pierd
de-un bine ce-l uitasem,
unul îmbătător, fără de noimă aproape,
că-n fond e-un semn de rău, de-apropiat haihui
de-un rece convențional-fatal, de un dezmierd
la o planetă ce deja cu ai mei o poluasem
cu cânt ultim de lebădă... ce mai plutește încă peste ape.

Sunt dintre cei ce nu și-au dus copii de mână,
doar arar
și i-am iubit nemăsurat
așa cum parte-am fost la rându-mi
educat,
însă lăsat fără de frâu, hoinar
neoblojit, ostentativ eliberându-mi
singur spirit ce-am transmis la fel, fărâmă cu fărâmă...

Și mă resuscitez așa-n neprevăzut total, în tot
să mă reschimb
ca printr-o programare
ce nu mi-o bănuiam; să mă-nsoțesc
pe un neant de-alei de gene-n timp,
să-mi fiu mereu o piatră de-ncercare
într-un frumos de nesfârșit dumnezeiesc...
peste mesaj direct de la gamet. Doar sânge de nepot.

Sunt iarăși eu reîntrupat, nepoată sau nepot... sau doi.
De unde-atâta har
de la un boț de fată
cum a primit
la rându-i tatăl meu odată;
o nepoată și-alta imediat apoi...
ce-mi stă ca o icoană dragă într-o altă zi de calendar...
E-o altă purtătoare de sublim, un mit...

Un chip plin de zulufi de aur ce m-a-nsămânțat de azi într-o planetă-ntreagă...
Am încă-n cenușiu un scrijelit de-o pată hașurată ecou-grafic... Și despre viață mă întreabă!?!
11.05.2011