Despartire dureroasa, viata mea nu mai are sens !

[Alina Tudor]

Buna,
Ma numesc, Mihaela am 31 de ani, Bucuresti.
Trec ptrintr-o perioada extrem de dureroasa, pur si simplu uneori ma gandesc ca nu mai are sens viata mea... Am avut o relatie frumoasa, de 3 ani el era tot ce imi doream de la un barbat.( avand 31 de ani, imi doream o familie, o casnicie, un copil, astazi aceste visuri s-au destramat). Ne intelegeam f bine impreuna, ne iubeam, ne completam unul pe celalat insa am facut o mare gresala sa ma mut la el, acasa. ( locuia doar cu mama lui, o femeie imposibila, am facut tot ce am putut sa fim prietene insa nu am reusit).Nimic din ce faceam nu era bine, in casa, nu gateam la fel ca ea...era un cosmar sa stau acolo in casa cu ea.Am renuntat la serviciul, meu lucram la banca cam de 6 ani, mama lui avea un mag de haine si am lucrat pt ea cam 3 luni sa fie armonie in casa, in care eram tratata de ea  ca o simpla  vanzatoare. In prezent nu mai lucrez si simt ca am renuntat practic la viata mea, am facut multe sacrificii sa fim impreuna. Am vb cu el,l-am rugat de multe ori sa plecam din aceea casa, sa ne salvam relatia insa nu vroia sa o lase pe mama lui singura (pt ca tatal lui murise inainte sa-l cunosc eu).Am avut o cearta cu mama lui din cauza la mancare,am rugat-o sa nu se mai bage in relatia noastra si mi-a spus sa plec...am venit acasa, la parintii mei. El nu m-a crezut pe mine,a crezut-o pe mama lui si dupa 2 saptamani mi-a strans hainele si le-a adus acasa la parintii mei unde sunt de 3 luni. Am incercat sa-i dau mesaje, telefoane insa nu imi raspundea...Mi-a dat mesaj intr-un final ca desi ma iubeste ,  nu mai crede in relatia noastra, vedem viata in mod diferit. In urma cu o luna, am fost la spital, am fost internata 5 zile, a aflat si a venit la mine cu flori, am simtit ca tinea la mine, imi dadea sa mananc insa cand l-am intrebat de ce a venit mi-a raspuns ca imi spune cand ies din spital. Dupa ce am iesit din spital mi-a dat tot mesaj ca nu putem sa fim impreuna, ca sunt minunata, desteapta, frumoasa insa sa o luam fiecare pe drumul nostru. Tin sa precizez ca lucreza aproape de mine,imi fac uneori drum sa trec prin fata lui si am vazut ca zambeste cu colegi lui, parca rade de mine. De ce ma face sa sufar, de ce a putut sa imi spuna doar prin mesaje ce are pe suflet...Cum pot sa mai fiu cu el, din moment ce m-a dat la o parte pt mama lui ? Rog sfaturi, multumesc mult.

[Lorelei]

Buna, Mihaela,

si bun venit. In primul rand si inainte de toate - viata ta ar trebui sa aiba sens in sine, si nu doar langa o anumita persoana. Altfel te sabotezi singura. Inteleg ca treci prin momente grele si ti se pare (subliniez, tise pare!) ca viata ta nu mai are sens, dar are. Tu ramai tot tu, si cu si fara el.

Dincolo de asta, daca la varsta voastra el alege sa traiasca in casa cu mama, doar ca ea sa nu fie singura (mai ales in contextul in care relatia voastra s-a facut praf din cauza asta) - atunci are o problema mare de atasament infantil. Nu si-a rupt, simbolic, cordonul ombilical. E greu de crezut ca o va face in viitorul apropiat. Una este sa-ti iubesti mama, alta este sa traiesti in umbra ei.

Din pacate nu sunt multe lucruri pe care le poti face tu. Dupa ceea ce scrii, daca n-ai omis lucruri esentiale, cum ar fi ca poate ai jignit-o grosolan pe mama lui sau mai stiu eu ce (lucruri peste care uneori nu se poate trece), parerea mea este ca tu ai facut tot ce puteai tu sa faci. Alegerile tale au fost corecte. Nu cred ca ai facut bine ca ti-ai lasat slujba la banca, dar asta e o alta discutie... Din pacate nu poti face tu si alegerile lui. Si tot din pacate... si daca v-ati impaca acum, ati ajunge exact la aceleasi probleme, cata vreme el nu-si "rezolva" relatia cu mama.

Timpul le rezolva pe toate, intr-un fel sau altul. Poate ca nu e rau sa stai departe de el, sa te redescoperi, sa inveti ca viata ta ARE SENS in sine, nu in si prin el. Sa reinveti sa te bucuri de tot din jur si nu doar de o persoana, sa redevii independenta.

Stiu ca vrei un sfat despre cum sa-l recastigi, dar din pacate nu iti pot da unul, pentru ca nu cred ca tine de tine. Ci de el. Si, chiar daca nu pare deloc asa acum, poate ca despartirea de el e unul dintre lucrurile care, pe termen lung, se dovedesc a fi niste alegeri foarte bune.

Iti doresc rabdare, sa treci peste toate cu calm, intelegere, acceptare, stima de sine, si mai ales sa te redescoperi.

[Eve]

Bun venit, Alina!
Viata are sens atat timp cat ii dai unul. Sunt in dezacord si eu cu ideea ca ea este dependenta de prezenta altcuiva. Ca o astfel de prezenta ne da o oarecare senzatie de liniste, sau de siguranta... asta-i adevarat. La fel de adevarat este ca relatia cu un baiat (insist ca nu este barbat) ca cel despre care vorbesti este o problema si nu o vad rezolvabila usor, pot spune chiar ca trebuie sa fii un om cu o personalitate f puternica sa o scoti la capat.
Ruptura este un lucru bun acum pentru amandoi. Daca la 30 de ani  nu poate alege intre mami si persoana iubita practic este imaturi. Daca va realiza ca trebuie sa fie cu tine atunci a ajuns la stadiul de maturitate si poate sa devina un sot si tata asa cum visezi tu.