scrisoare pentru mine...pe care o citesc in ochii tai

[amelie]

Prima oara am remarcat ochii.. mari, frumosi, cu o unda de tristete insa..
Am mers repede si am gasit o cafenea mai retrasa. Nu cunosteam orasul desi fusesem acolo demult..
Vorbea mult si un pic agitat, dar imi placea vocea ei..nu era stridenta, ci placuta, o voce de fetita mica..Nu mai stiu despre ce am vorbit atunci..Am plecat crezand ca n-o sa mai ma intorc vreodata acolo..inca o experienta interesanta.. o discutie chiar placuta dar atat.. As fi vrut sa stiu de ce e trista..dar am simtit o.. speranta nerostita in cuvintele ei si m-am abtinut sa intreb..imi privea cu atentie mainile si avea si ea anumite gesturi pe care le mai vazusem parca undeva..m-am gandit la “Metafizica gestului” a lui Rene Guenon..
A trecut atata timp de atunci..Atat de mult? Atat de putin?
Azi.. nu-mi mai imaginez viitorul fara ea..