10 Octombrie, 2025, 07:11:02 a.m.
Totul despre Iubire

Autor Subiect: Amețitoare hotărâre  (Citit de 4946 ori)

0 Membri și 1 Vizitator vizualizează acest subiect.

04 Mai, 2013, 03:45:05 p.m.
Citit de 4946 ori
Offline

goeteri


Mă iau de azi de băutură
C-am mai avut de obicei;
Să am mirosul spirt de gură,
Prieteni mulți, multe idei.

Așa-m și locul la tribună;
Pot să vorbesc tot fără șir
Și de greșesc țuica-i nebună,
Iar de mă pierd tot nu-i vreun fir.

E mereu rost de veselie
Că orice glumă-i ca o perlă;
Accident... e-o psihopatie
Și de-i omor tot scapi de gherlă.

Nici de muncit nu e nevoie
Că oricum nimeni nu te ia;
De-i luni, marți, miercurea, o joie
Și vinerea-s... tot sâmbăta.

Doar duminic-ar fi o șansă
Dar e și slujbă programată
De popă; deci mai bine-n transă
Că piața muncii-i ocupată!?!

Așa sunt parte dintr-o horă
Ce-i de la țară-n cartier
Și e non stop, fără de oră...
Și-am și un șarm de pișicher?!?
06.02.2012
Să nu credeți în supremația vitezei luminii dacă vreți să călătoriți în Univers...