Amintirea ei...

[Alex Tudor]

Cum de cerul din privire
E nemarginita bolta?
Cum de luna in gandire
E a inimii revolta?
Cum de soarele rebel
Este mare in vedere?
Dar mic ca un porumbel
Cand nu-i la apropiere...
Pentru ce ma-ntreb cuvinte
Cand nimic nu vreau sa stiu?
Si socot eu a mea minte
Numai pentru a fi viu...
Mintea mea e rasucita
Intrebari fara raspuns
Ea socoate di-nfiripa
Dor i sufletul strapuns.
Pan-acum din capul meu
Asezam plangand pe foaie
Poezii care mereu
Vor fi doar miotiv de ploaie.
Dar de astazi va fi altfel
Caci de azi nu mai iubesc
Si acum ca sunt mai vesel
Doar de altele vorbesc
Mai iubesc doar ce-i natura
Cum sunt florile de nufar
Ins-aceasta floare pura
Mi-aminteste iar si sufar
Si cand ghiocelul vietii
Se aseaza-n a mea mana
Iese din-nauntrul cetii
Chipul tau de zana buna.
Si de-as vrea sa uit de tine
Chiar de nu te mai iubesc
Sigur ca nu va fi bine,
Mereu o sa-mi amintesc.
De privesc spre cer, spre luna
Sau spre soare, catre stele
O sa-mi amintesc de tine
Doar gandindu-ma la ele!

[Eve]

Bun venit si... sa speram ca o sa ne mai incanti si cu alte versuri vrajite!

[Alex Tudor]

Azi nu stiu cine sunt
Si nu-mi cunosc gandirea
Oh! Bate-ma tu vant
De-mi spulbera nestirea

De ce am fost un las
Si am fugit de mine?
Si ca un copilas
Am mers unde mi-e "bine"?

Mai bine-ar fi sa mor
Sa nu spun un cuvant
Si nestiind ce vor
Azi nu stiu cine sunt!