Exult; câștig din timpu-mi zbor, m-ajung când am plecat
Uitând de griji, de lucrul zilnic; sunt peste nori, am ațipit
La ”end” de western și tresar la vocea trează din cockpit…
E iar pe ”screen” pasărea-mi cuib pe-o linie ’n salt sacadat…
Mă duc acasă și-i aștept pe toți, cei ce nu m-au uitat!
Privesc prin praful în rafalele ce-mi fâșâie parbrizul cald
În câmp pe-o arie de drum, pierdut c-o liniște eternă
Și-mi zboară gând la eu ce-am fost și mulți ce-aveam pe lângă fermă
La Fotin; dar sunt singur numai, totu-i pustiu și-un cer smarald
Ce-l priveam; vară-n zgomot surd, culcat pe-o șiră… Mintea-mi scald!
Și acum este-un maron de fier în ape-n val la Costinești
Acolo unde-i mal în pietre, mai sus de locul de nudiști
Unde timizi într-o vacanță de practică stăteam întinși
Pe burtă și-nțepam nisip înrușinați… Hm, ce povești
Ce se derulă, că-i pustiu de ce știam… Cum timpu’ oprești?
Doar am ieșit de la examen, pășesc pe aleile spre cursuri
Și cât de mici îmi par acum și-un pic străine clase, săli,
Iar la cantina de la drept, cum nici la ”Tosca”, n-aud boli
De care tot ne zgândăream; ne puneam ”frâne” de parcursuri
Așa-n sfârșit de sesiune și-s iară singur… Triste apusuri!
Cum simt căldura mâinii tatei ce numai el sta doar s-asculte!
Nici glasul mamei, tot fantomă, ce râde, cipul rândunicii
În curtea casei unde-i gol, nu mai sunt cămăruțele bunicii
Și prispa galbenă ca ceara de-atât spălat, nici vorba-i iute…
Nu mai e cuib la streașina de mâl și pai… Că-s case multe!
Hm, arar trece o căruță în valea de pe prund, la gârlă,
Dar nu-și mai slobozește calul să intre-n apă la scăldat;
S-a pus să-ncarce nisip, piatră, că-i mult acum de reparat
Și-n luncă-s mari grămezi, bascule, nu vreun cioban adăpând târlă…
Doar apa curge tot la fel… Tresar, nu-i joacă! E-o șopârlă!
Astăzi sunt trist că las tristețe și așa mă-ntorc în timp pierdut
Că nici orele câștigate nu mai îmi rămân, le predau toate!
Sunt plumb de greu; plutesc oceanul, doar amintirile-s salvate
Și le tot port chiar tot mai roase și n-am nici cui să le-mprumut,
Că nu vrea nimeni vechituri… Rămân cu ele, le fac lut!
Cred mult, din tot ce am văzut, că numai apa-i la fel; val
Ce tot se întoarce, fir se-adună, norii îi sunt lacrimi … E natal!
23.04.2012