Prezenta lui Dumnezeu in viata de zi cu zi

[DIANA]

Va invit sa povestiti momentele concrete in care ati simtit ca Dumnezeu e acolo, in care si-a manifestat bunatatea si dragostea fata de voi. Si pentru ca tot am deschis eu acest subiect, iata ce am trait eu: aveam 15 ani, eram in coma la spital, medicul de garda era destul de confuz, nu stia unde sa ma duca, ce sa imi faca, era tentat sa ma trimita la chirurgie (ceea ce mi-ar fi fost fatal!). In urmatoarele zile am stat in coma, conectata la perfuzii. Mama era disperata, medicii, asistentele medicale, pacienti din alte saloane veneau sa vada o fetita de 15 ani care urma sa se stinga dintr-o clipa in alta. S-au adunat toti medicii din spital in biblioteca pentru a cauta boala rara de care credeau ei ca sufar. Nici un succes! M-au trimis la Cluj la specialisti care nu s-au dovedit a fi cu mult mai "stiutori" in cazul meu. Si cu toate astea, sunt teafara si nevatamata. Cui as putea sa ii multumesc pentru acest lucru? Medicilor care si acum considera ca am fost un caz special prin complexitatea bolii mele, desi a fost ceva banal? Nu, cred ca Dumnezeu a fost acolo si nu a lasat sa mi se intample ceva rau. Si acum simt ca trebuie sa depun marturie ca Dumnezeu a avut grija de mine si sa ii multumesc ca sunt in viata.
Astept povestile voastre.

[moony]

diana...te-ai intrebat vreodata de ce majoritatea celor care cred in d-zeu sunt cei care: traiesc in mizerie, au fost la un pas de moarte, au asistat la un "miracol",cei batrani, cei care nu sunt destul de responsabili sa-si ia destinul in maini si se asteapta la o minune de sus.iti zic eu: dumnezeu este raspunsul la lucrurile pe care nu le intelegem, si asa se intampla de cand a aparut omul.nu stiam ce e focul, a aparut zeul focului, nu intelegeam tunetul, a aparut zeut tunetului, nu stiam ce sunt soarele si luna am inventat tot felul de zei pentru a explica miscarea astrilor.si sunt exemple nenumarate.la fel cu d-zeu.singura diferenta este k acum intrebarile nu mai sunt atat de simple, insa k raspuns alegem aceeasi varianta: cineva acolo sus.
oamenii au nevoie sa creada in ceva...asa a fost si va fi intotdeauna... spune-mi ce ti se pare mai logic: k exista cineva acolo sus care a creat lumea si nu a mai dat nici un semn, si ne lasa sa ne omoram intre noi; sau k noi l-am creat ca sa nu ne mai simtim atat de singuri,mici si neimportanti...

[DIANA]

Drga Moony, mi se pare absurd sa credem ca Dumnezeu e o creatie a celor slabi si ca poate fi pus in rand cu zeii! Tu spui ca "majoritatea celor care cred in Dumnezeu sunt cei care: 1 traiesc in mizerie. Pai astia ar trebui sa fie cei mai neincrezatori, sa se revolte pentru lipsurile lor, sa-si "bage picioarele" in credinta si in moralitate. vreau sa ii intreb si pe ceilalti membri ai forumului care cred in Dumnezeu, cati din ei traiesc in mizerie sau in care categorie din cele date de tine se incadreaza fiecare!
2: cei care au fost la un pas de moarte au toate motivele sa fie recunoscatori ca inca traiesc si ca Dumnezeu si-a mai facut o data mila de sufletele lor pline de pacate!
3: batranii care, spui tu, "nu sunt destul de responsabili sa-si ia destinul in maini". Asta mi se pare chiar o jignire grava adusa semenilor nostri mai in varsta! Nici nu stiu cum ti-ai permis sa spui asa ceva, dar nu vreau sa te judec! Poate stii ca o armata e formata din cateva "capetenii" si din catea zeci, sute sau chiar mii de soldati. Soldatii astia, toti tineri sunt trimisi in primele randuri ale luptelor, pentru ca au mai mult avant si forta fizica. Da, dar ei sunt coordonati din spate de catre capeteniile astea, care au fost candva tineri-soldati si care ajunsi la etate au si experienta si intelepciunea necesare responsabilitatii pe care si-o asuma. Si tu vrei sa credem ca aceste capetenii sunt niste batrani care nu sunt destul de responsabili sa isi ia destinul in maini?!
Pai Pamantul pe care locuim daca s-ar apropia cu un milimetru mai tare de Soare s-ar topi. Stelele de pe cer sunt aranjate ca o gradina de imparat. Ce vrei mai mult ca dovada ca Dumnezeu nu este o inchipuire?
As putea sa spun: crezi ce vrei! Dar nu o fac! Iti promit ca te voi astepta mereu "la cotitura" si iti voi vorbi despre Marele Dumnezeu si, mai mult, Il voi ruga cu staruinta chiar pe El sa iti deschida ochii si inima sa Il vezi si sa Il primesti! Sunt sigura ca ma va asculta!

[viulian]

Pai o idee de ce cei saraci ar putea crede in Dumnezeu, este ca IIsus le-a promis ca cei din urma vor vi cei dintai, si se amagesc si ei cu asta.. luand afrimatia maestrului mot-a-mot.

As vrea sa discut putin despre batrani si despre cum vad eu legatura lor cu Dumnezeu.. Nu am facut o statistica, vorbesc doar din ceea ce am observat tranind cei 7 ani de zile la tara si crescut de bunici intr-un sat "batranesc", apoi, trecand anii, observand eventualii batranii de prin oras (cu unii chiar fiind vecin)..

Ce-am vazut e ca batranii (majoritatea) se intorc catre creditna dupa ce o viata intreaga au trait cam ignoranti; cred ca vine din frica de moarte, din pierderea controlului, din slabirea organismului.. si poate din constientizarea neputintei de a mai schimba trecutul; astfel se intorc la Dumnezeu intr-un mod egoist, sperand la iertare pentru pacatele vechi si la nepedepsire (deci tot egoist, o fac de frica si nu ca au o chemare anume. O fac sa-si salveze pielea pe ultima suta de metri...).

Pierderea controlului amplifica si nevoia de cineva care sa fie mai puternic decat ei si care sa aduca aceasta alinare, si cand vine vorba de viata si de moarte, prima alegere e Dumnezeu.

Si mi se pare ciutat caci ei sunt aproape de sfarsitul vietii, si tot se gandesc la viitor! Macar de s-ar gandi si la trecut... si sa invete din greseli. Adevarul e ca prea putini batrani se uita in trecut sa invete din greseli si sa devina mai buni chiar si in prag de sfarsitul vietii. Ei spera (inconstient) ca daca devin asa zis credinciosi atunci le va fi mai bine dincolo, dar in realitate nu ii simti cu nimic diferit! Un om care crede cu adevarat este unul frumos, care emana liniste, il simti deschis.. pe cand multi batrani au doar idei fixe si ritualuri care le indeplinesc aproape fanatic si obsesiv. Pentru acesti batrani urati, credinta e doar un ritual ce trebuie urmat pas cu pas..

Rari sunt batranii frumosi.. si avand cu adevarat o stare faina de religiozitate.. Cu acestia as vrea sa stau de vorba.....


PS:

O intrebare Diana: tu zici ca batranii care stau in umbra si nu se mai duc la lupta, stiu sa-si ia destinul in maini ?

Poate isi luau destinul in mana cand erau tineri, pe campul de lupta, dar acum batrani, in spatele scenei, unde mai e asumarea propriului destin ? Cine ii mai ameninta in mod direct ? Ei doar controleaza vietile altora.. dar stau bine mersi in umbra. Eu nu vad o asumare pentru vietile LOR ci doar o responsabilitate pentru vietile altora.. care oricum sunt departe..

[viulian]

Si mai am doua observatii personale despre Dumnezeu si cum vad eu ca e perceput de altii in viata de zi cu zi.

1.

Am intalnit o definitie foarte faina despre asta: "Dumnezeu ca ursulet din plush".

Multi oameni, cand au probleme, dau fuga la Dumnezeu sa se roage.. apoi, dupa ce problemele se rezolva cumva, ei uita.. Un egoism din asta infantil, cand copilul e suparat, plange si se consoleaza cu ursuletul de plus in brate, apoi cand copilul e vesel, arunca ursuletul cat colo si il uita intr-un colt al camerei.

Oamenii de felul acesta sunt sinceri convinsi ca ei cred in Dumnezeu, pentru ca el le rezolva problemele. Dar nu cumva ei traiesc doar o iluzie ? Relatia cu Dumnezeu este una constanta, zilnica, si in nici un caz una sporadica.. aici e iluzia..

2.

Pai Pamantul pe care locuim daca s-ar apropia cu un milimetru mai tare de Soare s-ar topi.

Da.. un motiv (dintre infinite motive) de contemplare a misterului.. in vine sa tac si sa nu mai zic nimic acum.

[DIANA]

Draga viulian nu stiu cum au reusit bietii batrani sa te supere asa de tare incat sa vorbesti cu atata dispret despre ei! Cineva spunea "Cine nu are batrani, sa-si cumpere". Batranetea nu este un defect, ci mai degraba o virtute. Dumnezeu i-a spus lui Moise ca oamenii vor trai (in medie) 60 de ani iar cei mai puternici - 80. Ma intrebi daca batranii care stau in umbra si nu se mai duc la lupta stiu sa isi ia destinul in maini. Cam naiva intrebarea! Si am sa iti raspund tot intr-un fel naiv: Daca esti bolnav si mergi la spital, cine ai prefera sa te consulte: un medic abia iesit de pe bancile scolii sau unul cu vechime de vreo 30 de ani? Cam asa e si in viata!
Batranii de care vorbesti tu, cei care chiar acceptand faptul ca au trait in ignoranta o viata intreaga si acum, spre final, se apropie de Dumnezeu, daca sunt constienti ca asta trebuie sa faca, atunci pot spune cu certitudine ca nu au trait chiar in ignoranta totala. Pentru ca daca ar fi asa, atunci probabil ar continua asa, incercand sa traga cat mai mult de viata asta si de placerile ei. Sunt multi si din astia! Aici in America vad oameni pentru care nimic nu e mai important decat sa traiasca, sa adune, sa se distreze si sunt dispusi la cheltuieli imense de timp, bani, etc. pentru a-si prelungi viata. Ii inteleg intr-un fel, doar ca mi se pare ca uita sau nu vor sa stie ce conteaza de fapt pe lume asta!
Da, ideal ar fi sa fim tot timpul in contact direct cu Dumnezeu. Dar vreau sa iti spun ceva, ce am citit dar nu imi aduc aminte unde: "Daca Dumnezeu ar primi in Rai numai oameni fara pacat, ar ramane cu Raiul gol. Dar decat sa primeasca in Rai un om care iubeste pacatul, care il divinizeaza, mai bine il primeste pe cel care uraste pacatul si il regreta".
Stii, nu poti sa judeci pe cineva fara sa iti asumi riscul de a fi subiectiv. Fiecare din noi are cel putin perioade de ratacire, perioade in care uita de Dumnezeu sau nu tine seama de ceea ce vrea El. E rau! Dar cu atat mai mult putem sa ii apreciem pe cei care chiar dupa o viata intreaga de ignoranta se intorc la El.
In ceea ce ii priveste pe cei bogati, iti recomand sa citesti pilda Bogatului. Are o invatatura care spune asa: "Adevarat va spun ca greu va intra un bogat in Imparatia Cerurilor. Va mai spun iarasi ca este mai usor sa treaca o camila prin urechea acului decat sa intre un bogat in Imparatia lui Dumnezeu". Stai, nu te agita inca! Acete cuvinte sunt spuse intr-un context anume. Tocmai de aceea iti recomand sa citesti pilda! Imparatii lui Dumnezeu (David, Solomon), oamenii lui Dumnezeu (Iov, Avram) au fost oameni foarte bogati. Dar diferenta intre ei si cei  la care face referire pilda, e ca pe primii i-a imbogatit Dumnezeu ca rasplata pentru ca au stat aproape de el. In timp ce “ceilalti” au facut si fac scop din imbogatire.
Si vreau sa inchei cu ceva din Psalmul 20, care sper sa iti raspunda la o alta dilema, la cea legata de faptul ca oamenii il folosesc pe Dumnezeu ca pe un ursulet de plus: “Sa te asculte Dumnezeu in ziua necazului si sa te ocroteasca Numele Dumnezeului lui Iacov, sa-ti trimeata ajutor din locasul Sau cel Sfant si sa te sprijineasca din Sion!”
E si o urare din partea mea pentru tine!

[Lord_Saladin]

 As vrea  sa mai mentionez un lucru interesant, despre batrani, in special despre cei ce se intorc la credinta pe patul mortii.
 Am cunoscut personal si nu numai, numeroase cazuri in care, oameni aflati aproape de moarte, au fel de fel de viziuni... ma gandesc ca pentru ei, fiind gata sa treaca dincolo, lumea nevazuta incepe sa isi dezvaluie secretele...
 Multi inainte de moarte sunt bantuiti de imagini cutremuratoare, data fiind si expresia de groaza de pe chipul multor cadavre ce au apartinut unor oameni ce au decedat recent (sa imi fie iertate aceste observatii macabre, dar adevarate).
 As mai mentiona faptul ca oamenii sfinti, sau cei care au dus o viata religioasa, au o expresie senina a fetei lor, ce ramane intiparita si cand trupul devine neinsufletit (de aceea trupurile multor sfinti se conserva, si raman sub forma de moaste, care nu inspaimanta si nu ingretoseaza privitorul ).
 Viulian, iti dau perfecta dreptate la afirmatia ca multi il folosesc pe Dumnezeu drept un "ursulet de plus"... multi stiu sa zica la necaz, "Doamne! Doamne! , si cand o duc bine, uita imediat de Creator.Sunt multi astfel de "crestini de duminica",  "acatistieri", "pupatori de icoane" si fel de fel de astfel de specimene, din pacate am avut ocazia sa cunosc destui... 
 

[david]

tare sunt curios cum veti mai  gandi atunci cand vom avea varsta batranilor pe care ii condamnam ca au prea multe pacate. Eu unul nu stau sa ma gandesc daca exista sau nu un dumnezeu,  cred mai degraba ca cei care nu au facut nimic important in viata sunt cei  care le este cel mai mult frica de moarte  si, deci, nu pot muri impacati. Nu ii condamn pentru ca nu am de ce, nu pot sa recunosc decat o drama a carei personaje traiesc fara sa stie de ce, care se refugiaza in tot felul de himere in speranta izbavirii. Si noi suntem la fel, nu cred in capacitatea noastra de a putea sa fim asemeni sfintilor, dar nu cred nici ca nu este posibil, poate ne lipsesc instrumentele sau poate ca niciodata nu ne am indreptat mai profund asupra existentei noastre, sau poate ca refugiile noastre "ne au taiat aripile",  si asa, drama existentei isi pune pecetea asupra fiecaruia dintre noi, fara a stii nimic,  poate doar niste zvonuri, cum ca ar exista si altceva. ..

[Lorelei]

Prezenta lui Dumnezeu eu o simt de cele mai multe ori legata de o emotie estetica. De pilda - eram in Brasov, chiar la poalele Tampei. In spatele meu pur si simplu incepea muntele. Si la 10 metri de mine era un castan inflorit incredibil de frumos. Mi s-a parut ca toata lumea din jurul meu dispare si nu mai existam decat eu si castanul ala care inflorise acolo numai pentru mine. e o senzatie teribila. Ca sa intelegeti despre ce vorbesc o sa transcriu din memorie (deci sa-i iertati inexactitatea) un citat din Edgar Poe (Principiul poetic)

" Suntem mistuiti de o sete ce nu se poate stinge. Aceasta sete face parte din nemurirea omului. Ea este consecinta si totodata semn al existentei lui fara sfarsit. ea este setea fluturelui de noapte dupa stea. Atunci cand Poezia sau Muzica, cea mai imbatatoare dintre formele poetice, ne-a facut sa ne scaldam in lacrimi, nu plangem - cum banuieste abatele Gravina - din exces de placere, ci din pricina unei gandiri pozitive, impetuase, nelinistite, pe care o simtim din neputinta noastra  de a sesiza acum, din plin, pe acest pamant, o data pentru totdeuna, aceste bucurii divine si incantatoare, din care nu atingem prin poem sau prin muzica decat scurte si vagi lumini."

eu am intrezarit lumini - de pilda - citind-o pe Emily Dickinson

[sunshine]

 Am multe de spus pe aceasta tema.
 Ii spuneam Allyei zilele trecute, ca eu simt in orice moment cum D-zeu ma priveste,Il simt langa mine . Intotdeauna a fost asa. Cand eram copil, am luat impreuna cu fratele meu, din dulapul unde tinea mama banii, 100 de lei cu gandul sa-i punem la loc dupa ce strangem la pusculita. In clipa in care am pus mana pe acea bancnota am simtit o rusine de nedescris( si aveam doar vreo 6 ani) fata de D-zeu, o vinovatie enorma. Am luat banii, am plecat cu fratele meu sa cumparam ce ne doream insa nu am putut. Ne-am intors si i-am spus mamei ce am facut , am rugat-o sa ne ierte. Nu voi uita niciodata sentimentul de atunci.
  Cand eram in clasa a X-a, se apropia treapta a doua, eram disperata ca nu reuseam sa asimilez toata materia. Am dat primul examen la limba romana , stiam ca nu am facut perfect si plangeam noptile de teama ca voi esua. Intr-o noapte l-am visat pe Isus , avea coroana de spini pe frunte , ma privea cu niste ochi ireal de calzi si mi-a spus: " Stai linistita, Eu voi avea grija sa fie totul bine" . Apoi, in urmatoarea seara am visat lumanari aprinse intr-o biserica unde era o icoana imensa cu Maica Domnului. A doua zi s-au afisat rezultatele: eram admisa .
 Pe la 20 de ani am cazut sub tren, doar Dumnezeu m-a ajutat sa nu ma misc si sa astept sa treaca trenul, altfel nu mai existam astazi. Cand am nascut primul copil m-am rugat sa ma ia pe mine numai sa lase copilul in viata. Am trait amandoi si baiatul imi este acum ochi, maini, picioare, suflet....intreaga mea fiinta.La a doua nastere mi-a scazut tensiunea la 7 , am lesinat dar l-am simtit pe Dumnezeu langa mine in fiecare clipa. Acum trei ani oboseam doar respirand, renuntasem la tot si nu-mi doream decat linistea vesnica. Pe langa baiatul cel mare sunt convinsa ca Dumnezeu m-a vegheat clipa de clipa si am trecut peste boala.Ca sa nu mai spun de experienta groaznica de la 4 ani care mi-a marcat viata ca om si ca femeie.As fi putut eu sa iert si sa inteleg daca nu ar fi fost Dumnezeu langa mine?
 Si exemplele pot continua cu parintii , fratele si copiii mei.
 Nu voi putea niciodata sa-i multumesc . Nu voi putea niciodata sa fiu omul perfect, sa traiesc dupa cuvantul Lui dar stiu ca Il iubesc si nu voi inceta sa-i cer ajutorul si sa-i multumesc pentru toata bunatatea si dragostea.

[Rebecka]

Dumnezeu spune, ca ne iarta chiar si in cel de-al 12-lea ceas...sunt convinsa de asta...nu vreau sa comentez de cate ori ma rog, sau merg la Biserica..vreau sa spun doar atat: de cate ori am avut nevoie disperata de ajutorul Lui, am spus: Doamne, daca existi, da-mi un semn...nu ptr ca nu credeam ca ar exista, dar era un fel al meu de a-L constrange pe Dzeu sa ma ajute daca vroiam sa cred ca exista..de fiecare data mi-a dat acel semn...si eu inca ii mai cer lucrul asta...Exista..si nu El permite atatea lucruri rele, si atata suferinta..noi suntem cei ce alegem...Avem posibilitatea de a invata din propriile greseli, insa nu o facem..

[valentina]

    In fiecare zi.Am spus de multe ori ca nu mai pot simtii.Stiti de ce ,ca nu am mai pus mana sa mai citesc nimic din cartile de religie.Uneori vad cum mana lui se intinde catre mine ,iar eu nu o vad.Chiar daca am ochi ,sunt oarba la mana ce mie intinsa.Si totusi EL ma ajuta,asa cum sunt.