Stupoare

[goeteri]

Acum stau pe alt tărâm, atât de zdrențuit
-De mult, de când doar știu că încă nu eram-
De alții, ziși de-ai mei, ce tot l-au ciopârțit,
Tăind! L-au tot vândut, la oca, ori la gram!

Și-l vând și-acum, la ster, sau florile de mină,
Cu aerul, un gaz ce încă îl mai are...
Nu precum alții o fac, în țara lor vecină,
Punând la loc, la toți, aceeași bună-stare?!...

E doar la noi proverbul, c-o capră, de-o căciulă
-Ce nici pe ea n-o avem, de-atât de mult furat-
Și tragic, luăm în râs- suntem bancul cu Bulă-
Iar vânzători-s toți! Pe străzi... nu-n ”internat”!?!

Aveam și Nistru odată și leși aveam vecini
Și, aur am avut... Făcuse cloșca pui!
Am fost regal regat! L-am renegat… ”streini”
Vânduți, la răsărit... oriunde și oricui!?

În basorelief, case-aveam, sfinte locuri
Și, odată, preoți caști, cu minți mântuitoare...
Am îngropat vestigii în stâncile de blocuri!?!
Vitralii-s termopanele, în biserici... Ce stupoare!

Măcar, de-am distrus locuri, să reînviem... Onoare!
29.08.2012