...Indiferent de ceea ce a afirmat el despre propriile sale scrieri, indiferent de cei care l-au luat drept exemplu de viaţă şi moarte şi s-au sinucis în numele lui...deşi nu aveau acest drept..., indiferent de cinismul de dincolo de cuvinte...mie ÎMI PLACE CIORAN! Nu mă interesează ca şi om, nu mă interesează dacă a crezut sau nu în ceea ce a scris...mie ÎMI PLACE CIORAN!! A scris din refulare? Câţi nu scriem din refulare? Câte poezii nu le scriem din prea multe sentimente îngrămădite în noi asemeni unor "lucruri" într-o valiză care devine din ce în ce mai grea şi pe care vrem să o mai uşurăm? Câţi dintre noi nu scăpăm de "ura" din noi "urând" prin ceea ce scriem?...Indiferent de ce a fost...mie ÎMI PLACE CIORAN! Nu ca om...ci ca şi model de scriitor, de filosof! Are o filosofie crudă, care pălmuieşte prin ceea ce noi defapt nu vrem să vedem..., dar uneori şi palma e bună atunci când suferi...ca să te trezeşti! Cui pe cui se scoate...şi mie ÎMI PLACE CIORAN!
.......
Amurgul gândurilor - Emil Cioran (Sibiu 1940)
"Mîhnirea este veghea la nivelul unei inimi de diavol.
Nevoia apasatoare de a te ruga si neputinta de a te adresa totusi cuiva... Si apoi cealalta nevoie: de a te trînti la pamînt, muscîndu-l înfuriat si varsîndu-ti turbarea sau religiozitatea negativa a carnii.
Sa fie creierul alee pentru îngeri ce poarta potcoave, de nu pot sa-nteleg ecoul lui vulgar si divin? Sau se vor fi aprins plînsurile? Ori vînturi ce-ntetesc incendiul lacrimal al lumii?
Cînd zaresc cerul, îmi vine sa ma dizolv în el, iar cînd privesc pamîntul, sa ma îngrop în maruntaiele lui. Atunci sa ma mai mir de ce unul si altul se descompun în minte si în inima? Mi-am chinuit nadejdile între o geologie a cerului si o teologie a pamîntului.
Cum mi-as vrea lipiti obrajii de un albastru senin ca acele frunze ce par crescute-n cer cînd le privesti, în dupa-amieze, din umbra unui pom!"
..............
"Filozofia e prea suportabilă. Acesta-i marele ei defect. E lipsită de patimă, de alcool, de dragoste.
Fără poezie, realitatea-i un minus. Tot ce nu-i inspiraţie e deficienţă. Viaţa, şi cu atît mai mult moartea, sînt stări de inspiraţie.
Leşinul tuturor lucrurilor, în urechi şi inimi agonizînd de poezie...
Melancolia? A fi îngropat de viu în agonia unui trandafir.
Cînd, atins de o nobleţe tristă, dezlegat de oameni şi de lume, tîrîi o murire înflorită, nimic nu te mai împiedică să crezi că te-ai născut prin generaţie spontană dintr-o toamnă veşnică.
Prin mine rătăceşte un Septembrie visător şi fără de-nceput.
Un om plictisitor este un om incapabil de plictiseală.
Viaţa este un minus de eternitate al morţii, iar individuaţia o criză a infinitului."
.......................
"Numai poetul este cu el şi în el. Şi lucrurile nu-i cad toate perpendicular pe inimă?
Cine n-are sentimentul sau închipuirea că realitatea întreagă respiră prin el nu bănuieşte nimic din existenţa poetică.
A-ţi trăi eul ca univers e secretul poeţilor — şi mai cu seamă al sufletelor poetice. Acestea — dintr-o pudoare ciudată — îmblînzesc prin surdină simţirea, pentru ca o încîntare fără margini şi fără expresie să se prelungească neîncetat într-un fel de nemurire visătoare, neîngropată-n vers. Nimic nu ucide mai mult
poezia lăuntrică şi vagul melodic al inimii ca talentul poetic. Sînt poet prin toate versurile ce nu le-am scris...
Obsedat de el însuşi, poetul este un egoist; un univers egoist. El nu-i trist, ci lumea toată-i tristă-n el. Capriciul lui ia contur de emanaţie cosmică. Nu-i poetul punctul celei mai slabe rezistenţe prin care lumea devine transparentă ei înse şi? Şi nu-i natura bolnavă-n el? Un univers atins — şi-au apărut poeţii..."
.......................................
Şi mie...dincolo de omul Cioran...ÎMI PLACE CIORAN!!!
Subiect: Unora le place Cioran (Citit de 12257 ori)
