Lavabil

[goeteri]

Mă curg, că-s apă șaizeci la sută,
începându-mă din capilare fine, fine,
izvorât
mă prăvălesc peste pietroaie,
bolovani
și, culmea ei rămân,
înconjurați de-o spută
ce le-o scuip, răul din mine,
cel urât,
că doar așa din suferința-mi mi se-nmoaie,
mă spăl cu timpul, peste ani,
dintr-un păgân...
m-adun, lungit în lacrimi
înspre pleoape strânse
să pătrund pupile,
s-adăp întuneric
-poate o să răsară conuri,
de lumină
din retină-
să se ducă vorbe, zvonuri
că va fi cândva un extaz, împrăștiat feeric;
nu se vor mai vinde, viola, copile,
nici mamele, la nașteri, nu vor mai fi moarte, plânse
și voi sfârși și eu într-un ocean de patimi...
Picătura, poate, ca să spăl din el, lavabilul; tarele datini!...