De ziua ei

[goeteri]

Natura, pentru ea a inventat cerceii
Cu primăvara în cozi de vișin, de cireș
Și florile la fel, să-i facă fără greș
Miresme ce-i adulmeci; misterele femeii!

Și trupu-i de chitară și sol, volupta, cheia,
Își așează lied pe strune, ciupindu-și coarde fine
Să încânte-n unde lungi, coralele divine,
Trecând sunet sublim peste Univers; femeia!

E amanta nesfârșită, pășit în zbor pe alee,
Degete fine în păr, cu mângâieri de griji.
E caldul pat ce aşteaptă să vindece din schiji,
Iertând o părăsire. Tot ea-i un nimb, femeie!

Deliciul nici n-ar fi, de n-ar fi ea scânteia
Să aprindă sori din zâmbet, să nască dor ideii
De-a atinge fremătând, rug, buzele femeii!
Cu ea-n nopți de voiaj și-n zi, visând femeia!

Pe palme poartă roade de tu, de mine, eii,
De ele, moștenind-o să ne sculpteze firi
În cântece de leagăn, cu glas de ciripiri,
Rămase într-un ecou... întors Zilei Femeii!

Este zeița noastră ce naște o lume, zeii!
08.03.2013