A câta primăvară...

[goeteri]

Înseamnă, amore, că Soarele-i un afrodiziac,
căci de ce tot m-apropii, cu planeta întreagă,
parcă uit tot ce-i proză, ce rutini mă leagă
și mă deznod să zbor, iubind orice-ul... minte irațională, maniac.

Îmi place, rău, până și pământ moale, lipicios,
mă încânt de un fir de iarbă, sunt un clopoțel
cu trei petale îmi umezind inima, îs un ghiocel,
mă dăruind fir, plin de curaj... un prim jertfit și-atât de grațios.

Sofisticatul corb, tot sobru, cu limbaj cifrat
se schimbă-n triluri mici, zvăpăind puf, idile
pe țambre însulițând un cer de albastre, puerile
crude... sub palma mângâindă-n trecere de-un galben arzător, curat.

Un fum se înalță sub priviri, dinspre răzoare în sus,
un abur plecat ud să stingă cald, ce-i prea devreme, ar arde
și, fire între pari înalți se îndoaie din întinse coarde
ciupite de adieri... c-un zumzet electronic alergând, s-aprindă apus.

Despoaie heliul fiert veștminte, îmbrăcând boboci
și umeri lasă goi și cupe-n sâni ițesc, înțepând gând
spre amor, sfredelind piept, respirul îl sacadând,
când tot se pierde în urmă... risc de aventură-ți dă imbold, viața să-ți joci.

Dezlănțuie un imperfect de cerc, rotirea, în dragoste născând,
crezând, pentru a câta oară, că nu pierzi nimic... neștiind că primăveri nu întorci!
09.03.2013