O zi, în timp, poate aș putea imagina o întâlnire
cu părinți-clone în mers pe stradă,
trecând fără a avea vreo cunoștință
că ne-am ști de pe undeva... o altă omenire
în care am fost, într-o istorie, ne cultivând familie în bravadă,
din care-n timp s-a mai pierdut pe drum, precum ceva din cinste, din conștiință.
Vom trece, straniu, ca necunoscuți indiferenți,
amestecați copiii cu nepoți, fără nicio vârstă, atemporali
printre bunici în cărucior, cu biberonul plin cu lapte...
un eu cărunt, cu toții într-o retină neabsenți,
tot încercând să plâng, neînțeles de nimeni... ajunși atât de imorali,
nerecunoscători... Se pare că-s în dincolo, ce nu-i, o lume necuvântătoare dusă ca și eu, uitată până și-n cuvinte, nemaiștiind nici șoapte!...
Neînchipuita, dinaintele și de după mine... noapte.
10.03.2013
Subiect: Închipuit dincolo (Citit de 5231 ori)