De câte ori fizic mă mut,
gândul mă duce unde am fost;
cum tot întreg n-am niciun rost
și trup și minte... îs desfăcut.
De neînțeles, sunt tot mai mult
regrete –având, la ce-am negat-
mister, cum dragoste-i păcat...
doar de mă înșel, nu mai m-ascult!?
Mai rău, ce am nu-mi mai convine,
nu îmi e îndeajuns, riscul prefer;
ce-i altuia, adesea cer...
ca și cum nu mi-aș aparține.
Mă uit, ca un străin, la mine
-culmea, că mă cunosc, credeam-
dar nu-s oglindă, doar un geam...
și nu mă văd! Oare o-i fi... cine?
10.03.2013
Subiect: Ansamblu, în căutare (Citit de 5410 ori)