Mi-e teama de momentul in care n-am sa mai pot plange. Mi-e teama ca va
veni o vreme cand am sa caut disperat ceva al tau si n-am sa-l gasesc. Ce se va intampla cu mine atunci? De unde o sa-mi iau atunci puterea de a merge inainte? Cateodata traiesti in mine atat de intens incat ma sperii. Alteori te simt atat de departe. Ce sa fac sa te pastrez mereu alaturi de mine? Sa ma rog? Sa ma rog tie, pentru ca tu ai fost D-zeul meu. Am crezut in tine, mai mult decat am crezut in mine. Si totusi ti-am aratat asta atat de putin.
Niciodata nu ne dam seama care sunt lucrurile cu adevarat importante pentru viata noastra. Doar cand pierdem acel ceva. De ce a trebuit sa nu mai fi langa mine, ca sa-mi dau seama ca te-am iubit pe tine ca pe nimeni altcineva? As avea atat de multe lucruri de spus despre tine si totusi, atunci cand m-asez in fata calculatorului ca sa scriu, navalesc amintirile. Si atunci "privesc" inapoi la un timp al fericirii noastre. Cine a spus ca "cea mai mare nefericire, este amintirea fericirii" a spus un adevar. Asa simt si eu.
Nu pot sa cred ca nu mai esti cu mine puiule. Tu ai fost cu mine mereu, la bine si la greu, desi nu exista nimic care sa te oblige sa faci asta. Iti multumesc ca ai fost mereu alaturi de mine. Iti multumesc ca ai existat in lumea asta si ca ai petrecut atata timp alaturi de mine. Inseamna enorm pentru mine. Daca n-as stii cu siguranta ca macar din cand in cand am reusit sa te fac fericita, as suferi mult acum.
Am senzatia ca, nu numai ca ai avut grija de mine, ai avut grija si de amintirile mele. Ele mi-au ramas acum. Si sunt multe. As vrea sa-mi amintesc mereu fiecare moment petrecut impreuna, fiecare zambet, fiecare gluma, fiecare dar pe care ni-l faceam. Mi-e teama insa, ca va veni vremea cand am sa uit toate aceste lucruri care au format relatia noastra. Dar oricata vreme ar trece, n-am sa te uit pe tine. Nu pot sa te uit pentru ca esti parte din mine. Datorita tie sunt ceea ce sunt...
Subiect: Temeri... (Citit de 4406 ori)
