Tu...

[Gordius]

cât de adânc te-ai furişat atunci
în mine
şi cât de cald
mă bântuia uimirea,
pe buze, reci, îţi împietreau
străine
fioruri vagi
cerşindu-mi rătăcirea,

şi cât azur vibra pe strună
ceaţa
în ochiul meu deschis
înspre tăcere,
şi cum şopteai
rugându-mi dimineaţa
să nu mă piardă iar
printre himere,

şi cât de vis mi-ai fost
pentr-o vecie,
şi cât de vast
mi-e zborul între ziduri,
cât mi-e de-amară
clipa de beţie
şi cât ascund
un zâmbet între riduri,

cât mi-eşti de tu!
şi cât îmi eşti de bine!
cât mi-eşti de timp
şi cât îmi eşti de cer,
cât mi-e de dor!
şi cât m-ascunzi
de mine
şi cât te caut
azi
în efemer!

[minerva]

Lancea visului tau
Nu raneste apusul…
In drumul spre astre
Vantul s-a asezat
Sa admire coliere
Pe mugurii norilor.
E o tacere unduita...
Peste noaptea albastra
Ce stea o sa-ti mangaie
Puiul de vis?
  (o mai are cineva?)

[Lorelei]

cat de inalt te-ai adancit acum
in mine
si cat de rece
ma mangaia mirarea
pe buze-calde iti infloreau
aproape
fioruri dragi
daruindu-mi cararea

si cat de blond vibra pe stuna
seninul
in ochiul meu inchis
spre mii de soapte
si cum taceai
rugandu-mi dimineata
sa nu ma afle iar
inchis in noapte

si cat de treaz mai sunt
- pentru acum! -
si cat de stramta
caderea mi-e-ntre ziduri
cat mi-e de dulce
vecia de betie
si cat arat
o lacrima-ntre riduri

cat nu mai mi-esti de tu!
si cat mi-ai fost de bine!
cat mi-esti de clipa numai
si cat de-adanc imi esti!
si cat ma aflu mic acum in mine
si cat te caut
azi
doar in povesti!