Totul despre Iubire
Romanian discussion room => Mitologie => Subiect creat de: Lorelei din 22 Iunie, 2006, 05:30:20 p.m.
-
Ce parere aveti despre caderea din paradis? Este o parabola? Este un mit? Este realitate? De ce avem nevoie de un mit de genul asta? Si oare de ce Eva a fost creata tocmai dintr-o coasta a lui Adam? ;D
-
Dar care-i problema Nicoleta, ce ai cu coasta?! Vroiai din altceva cumva? ;D Sa nu dea naiba sa raspunzi! ;)
Aaa...sau ai raspunde cum: "Pamant suntem, in pamant ne "ducem"...! :D ::) 8)
Nu mi-e clar nici acum ce-i cu mitul adamic. Pare mai degraba o interpretare gresita si nu atat iluzorie cat trunchiata a mesajului sau real. Vorba aceea, tine de arhetipal si are deci acea functie simbolica pregnanta.
Nu vad de ce femeia ar fi trebuit creata din barbat dar este posibil ca acea decadere sa fie o metafora pentru deprecierea unui anumit tip de om, paradisiac, intr-unul pamantean, supus mediului si modelandu-se dupa acesta.
-
HELLOOOOOOO!!!!!You 2!!! Mai suntem si noi pe aici.......in romaneste nu se poate????? ;DGlumeam, dupa ce am cautat in DEX si nu am gasit nimic, am inteles in cele din urma ca femeia va fi in veci un pacat ( chiar daca prin pacatul nostru dam viata), insa cred ca suntem rodul unei coaste deoarece D-zeu a vrut cu tot dinadinsul ca barbatul sa ne simta lipsa si sa ne doreasca atat de mult incat sa nu poata trai fara noi( IN VECII VECILOR AMIN!!! :P)
-
Caderea din paradis este o atentionare asupra ce se va intampla daca nu respectam legea Lui. Poate fi si parabola, si mit, si realitate, in functie de pozitia din care analizam.
Nu stiu daca, si cu atat mai putin de ce, femeia a fost creeata din coasta barbatului. Din orice ar fi fost creata, ma bucur ca exista!
O legenda din india spune ca:
"Dupa ce a terminat facerea barbatului, Creatorul si-a dat seama ca folosise toate elementele concrete si ca nu-i mai ramasese material pentru facerea femeii. Atunci, El a luat: rotunjimea pamantului, supletea corzii de vita, tremurul ierbii, zveltetea tristetii si frumusetea florii care se deschide, mobilitatea frunzei, seninatatea razei de soare, lacrimile norilor, nestatornicia vantului, timiditatea iepurelui, imfumurarea paunului, moliciunea pufului si duritatea diamantului, blandetea mielului si cruzimea tigrului, caldura focului si raceala zapezii, vorbaria cotofanei si trilul privighetorii, prefacatoria vulpii, credinciosia leoaicei si punandu-le toate la un loc, a dat nastere femeii si a daruit-o barbatului.
Dupa o saptamana, barbatul s-a intors la Creator si i-a zis:
"Doamne, creatura pe care mi-ai daruit-o imi chinuieste viata. Vorbeste tot timpul, ma enerveaza la culme si nu-mi da nici o clipa de odihna. Ea insista sa ma insoteasca peste tot si sta pe capul meu toata ziua. Plange din orice si duce o viata de trandaveala. Am venit sa ti-o dau inapoi pentru ca nu mai pot trai cu ea".
"Bine", a raspuns Creatorul. Si a luat-o pe femeie la Sine.
O saptamana mai tarziu, barbatul s-a intors iar in fata Creatorului:
"Doamne, viata mea este asa de pustie de cand ti-am dat inapoi creatura aceea! Nu ma gandesc decat la ea! O revad dansand si cantand, privindu-ma cu coada ochiului, glumind cu mine si apoi ascunzandu-se in bratele mele. Era asa frumoasa la vedere si placuta la mangaiat. Imi lipseste mult rasul ei vesel. Te rog frumos da-mi-o inapoi".
"Bine", a raspuns Creatorul, si i-a dat-o inapoi.
Dupa alte trei zile, barbatul veni iarasi val-vartej inaintea Creatorului zicand:
"Doamne, nu mai stiu ce sa mai cred si ce sa spun. Am ajuns la concluzia ca femeia aceasta imi produce totusi mai mult necaz decat bucurie.Te rog ia-o inapoi. M-am saturat sa o vad langa mine".
Creatorul la privit lung si i-a zis:
"Tu zici ca nu poti sa mai traiesti cu ea, dar nici fara nu vei mai putea trai de acuma".
Si intorcandu-i spatele, Creatorul si-a continuat lucrul.
-
Hmmm...Asta o sa para un post cam aiurea, poate o sa fiu privit mai ciudat, dar ma rog...
Am vazut in multe filme referiri la Da Vinci, filme cu tente religioase, acum culminand cu Codul lui da Vinci(filmul si cartea). Sincer, mi se pare destul de bine argumentat. Bine, vine si intr-o perioada in are nu prea am mare incredere in puterea divina, dar orcum...Si ceea ce vreau sa spun e ca: daca e adevarat ce se spune acolo? Despre Consiliul Ecumenic de la Niceea si cum s-a "scris" Biblia si celelalte lucruri? ....
-
Pai cumva ai dreptate, adica nu stiu cat poate fi de reala povestea cu Maria Magdalena, poate este poate nu, pe mine oricum nu ma atinge cu nimic daca Isus a fost casatorit sau nu, dar se stie istoric ca textele biblice au fost "selectat" in mai multe Concilii succesive. Si drept urmare... e umana sau cum sa zic, scrisa si selectata de oameni. Dar... legatura cu mitul adamic?
-
Ce cred eu....Cred ca Eden a fost un loc pe Pamant. Inainte sa muste din marul interzis Adam si Eva vedeau numai frumusete in jurul lor...Ei au fost pedepsiti apoi, pedepsitit sa vada si raul si uratul in aceasta lume. Ei nu au cazut de sus pe Pamant. Au fost intotdeauna aici...si noi suntem condamnati sa nu reusim sa ne bucuram de frumusetea lumii. Cred ca Edenul este in jurul nostru, dar nu reusim sa ne dam seama de acest lucru...suntem orbiti de rau si de urat si nu avem puterea sa redescoperim frumosul absolut.
-
Pai cumva ai dreptate, adica nu stiu cat poate fi de reala povestea cu Maria Magdalena, poate este poate nu, pe mine oricum nu ma atinge cu nimic daca Isus a fost casatorit sau nu, dar se stie istoric ca textele biblice au fost "selectat" in mai multe Concilii succesive. Si drept urmare... e umana sau cum sa zic, scrisa si selectata de oameni. Dar... legatura cu mitul adamic?
Pai din moment ce zici ca Biblia e scrisa si selectata de oameni, inseamna ca poate se zdruncina un pic mitul adamic, fiind selectat din multimea de texte despre Geneza, nu?
-
Despre mit - mie imi place sa il consider doar o parabola.. nu una foarte corecta insa:
1. Faptul ca barbatul era singur si a aparut ideea: biiiine haai sa aiba si el un partenera - sustine ideea ca singuratatea e rea. Spiritual insa, singuratatea e buna, toti sfintii se retrag in singuratate - sau traiesc auster - deci.. contradictie. Sexual insa, singuratatea nu e buna - creeaza frustrari, samd.. Asa ca Dumnezeu si-a dorit ca barbatul sa nu fie frustrat sexual ? I-a creeat o papusa pura pentru scopuri mai putin pure [ si enervandu-se ulterior ca nu a facut ceva bun, fiind tradat ?]
2. Coasta mi se pare corecta.
Imi spune ca femeia nu e foarte diferita de barbat.. Are si ea aceiasi rezistenta la stress, aceleasi nevoi afective, fizice, spirituale.. (faptul ca acum in societate rolurile fiecaruia sunt bine delimitate, nevoile afective sunt clare care ale cui sunt, ca si cele fizice samd - asta e societatea acum. Dar mi se pare ca in afara conditionarilor sociale, barbatul si femeia sunt foarte asemanatori). Difera mici detalii anatomice necesare speciei, dar radacina.. radacina e aceiasi.
Nevoia pentru acest mit a venit probabil din conditionarile sociale ale acelor vremuri - femeia supusa barbatului (la fel era si la musulmani de exemplu - erau si ei acolo in zona). Cel mai probabil motive politice. Femeia trebuia sa fie recunoscatoare barbatului (caci din el a fost creeata) cat si sa poarte cu ea povara pacatului pentru... o si mai buna supunere. Asta a prins fiindca a stimulat egoul masculin [de posesor] cat si nevoia femeii de ceva protector si asigurator - plus ca nu prea avea incotro din cauze financiare (aceiasi fortare a femeii sa fie legata de barbat). Asa ca a tacut chitic si a indurat cu stoicism asumandu-si rolul de masina facatoare de copii (muuulta vreme - pana de curand).
-
D-zeu a creat omul dupa chipul sau, parte barbateasca si parte femeiasca.Cele doua parti erau una,asa cum si D-zeu este Unul.Ei au fost psihic creati,nu fizic.Fizic au fost creati cind Elohim i-a alungat din paradis ptr ca au mincat din copacul cunoasterii.I-a alungat ca sa nu manince si din copacul vietii,si sa devina vesnici.Adam si Eva au fost ajutati de insusi D-zeu sa "pacatuiasca" ,adica sa aiba cunoastere si constiinta.In final,Isus isi aduce aportul si promite omenirii ca va gusta din copacul vietii.
Eva nu este "o coasta" ,este despartirea metaforica a sufletelor pereche.
-
Eu inca mai cred in ceea ce am scris mai sus. Raiul este chiar aici, dar nu mai avem puterea, darul, sa vedem asta. Cel putin nu acum ;)
-
Inger,am citit ce ai scris mai sus:bine-nteles ca raiul este aici.Termenul Eden este generic,vine din sumeriana.Edina inseamna cimpie.Oriunde este eden.Tot ce-a creat D-zeu este eden.Darul este in noi,nealterat,cu vointa se pare ca nu stam bine.
-
Recitind acest topic, dupa mai multa vreme... as vrea sa mai zic ca mie cel putin mi se pare adevarat. Indiferent de motivul (metaforic) al caderii din paradis, tendinta catre cunoastere indeparteaza rationalul de inima caci stimuleaza mai mult egoul, descarcarea prin rational, prin cautare de stimuli ai inteligentei, un catarsis hai sa-i zicem intelectual. Inima saraca.. sta si asteapta, si n-o baga nimeni in seama.
Si raiul mi se pare a fi peste tot pentru ca odata ce privesti cu inima, totul devine paradisiac.. intelegi fara sa mai studiezi.. Stii fara sa fi invatat pe de rost..
-
S-a intrebat cineva daca mitul adamic isi are radacinile din alte mituri?
-
Ce-ar fi sa ne vorbesti despre asa ceva daca ai cunostinte in domeniu? ;D
-
Nu cred ca mitul adamic isi are radacinile in alte mituri ptr ca...toate popoarele vechi au mitul adamic.
Ptr ca omul adamic a aparut concomitent in mai multe locuri.
Si mitul lui Noe apare la alte popoare.
-
Haideti sa ma bag si eu in seama, ca din cate am citit se pare ca sunteti aprox pe aceeasi lungime de unde. Poate e nevoie de un pic de verva in discutia asta, pe care sper s-o aduc fara sa enervez pe nimeni.
Deci in primul rand: mitul adamic mi se pare nu tocmai mit. pentru ca un mit e legat de ceva real, adevarul fiind deformat in timp si asa se naste un mit. eu una nu pot sa cred ca au existat adam si eva. si nici nu cred in existenta vreunu zeu. omenirea, ca si tot ce exista au aparut prin evolutie. inceputul cu big bang e un pic nebulos, dar apoi totul se leaga. informatia genetica la om si soarece este identica in proportie de 98%. e imposibil ca un zeu sa aiba asa putina imaginatie, cel putin nu un zeu cum este el descris (facator de minuni). in alta ordine de idei.... isus a existat. ca om, nu ca fiu al unui zeu. era fiul mariei si al vecinului probabil, ca al lui iosif se pare ca nu era. si da, isus era un om bun. dar nu suntem noi (cel putin cei de pe forum) toti oameni buni? ma veti intreba cum imi explic minunile pe care le-a facut isus. sau poate nu. dar va zic totusi: pai cele mai mari minuni le face omul pe care il iubesti. deci conteaza cine l-a descris in prima faza. si probabil il iubea foarte multa lume. iar cele cu mersul pe apa si altecele.... nu cred ca pentru vreun magician ar fi o chestie imposibila (copperfield doar a trecut prin marele zid chinezesc...).
vreau sa ma intelegeti ca nu iau in deradere nici una din credintele existente, respect alegerea fiecarui om in parte, si nici nu incerc sa conving pe cineva ca ceea ce spun eu este mai adevarat decat ce spun altii!
doar imi expun propria parere, poate intr-un mod incomod unora, deoarece am observat ca pot discuta cu voi, fara sa-mi fie teama ca imi veti sari in cap strigand ca e inadmisibil sa traiesti (si sa iubesti) fara sa crezi intr-o entitate divina :)
din pacate am avut experiente (triste as spune) cu adeptii anumitor religii, care nu pot fi destul de toleranti sa accepte ca eu pot face un bine si fara sa cred in existenta vreunui zeu... si care incercau din rasputeri sa ma convinga de convingerile lor.
si apropo: adam avea buric? :) (biologia invatata de mine la scoala nu ma ajuta sa-mi raspund la intrebarea asta, oricum era o gluma, sper ca nu am jignit pe nimeni cu intrebarea asta!!)
-
Mai omuleato,mai!
Cu adeptii diverselor culte am avut si eu experiente triste,de aceea eu nu apartin niciunui cult,nu merg la biserica,nu cred in moaste si-n icoane.Cred in Iubire.Cred in natura,in univers.Cred in om,ca si o mare capacitate.
Am sa-ti spun o poveste care o sa-ti para inadmisibila:exista o inteligenta care este statica.Ca sa se poata manifesta,ea a creat polaritatea,din polaritate ivindu-se miscarea.Polaritate insemnind yin-yang sau conceptul bine-rau,alb-negru etc.Polaritatea asta e fizica pura.Inteligenta asta a creat niste fiinte ,sa zic zei pe care i-a insarcinat sa creeze omul,planetele,universul,tot.Fiinta primara numita om nu era ca acum,era total neslefuita,adica cuprindea toata suflarea vie de la nivel grosier pina la nivel de constiinta.Ca sa devina om,fiinta primordiala a desprins cite una cite una fiintele grosiere,adica animalele.De aceea se zice la geneza ca omul a venit sa numeasca toate animalele.Apoi s-a-ntimplat ceva,aici am eu niste dubii privind ordinea evenimentelor.Dar intr-adevar toate fiintele se-nrudesc,e normal.Ptr ca ele cindva erau una.Statuile vechi ciudate cu animale jumate om-jumate animal nu sint decit etape de creatie,nu e nimic diabolic,este ilustrarea unor evenimente percepute , amintite si transpuse in sculpturi.Omul adamic reprezinta multi oameni ,nu un singur om.Omul adamic au fost toate cele 5 asa-zise rase de oameni,defapt nu sint rase,sint toate doar varietate de trasaturi si pigment.
De aceea maimuta nu se mai face om,ptr ca nici nu s-a facut vreodata,dar ea,cronologic,a fost inaintea omului creata,fiind printre ultimile "dezbracari " de strat grosier.In schimb,cind omul a fost gata preparat,gata sa aiba constiinta,zeii investiti cu creatia omului(ii gasesti sub numele Elohim)au hotarit sa tina omul la nivel de animal,adica fara constiinta.Aceasta este viata paradisiaca a lui adam,un nivel de constiinta inferior,de animal,numit in biblie nepes(ebr) sau henos antropos,sau sarx in greaca.Inteligenta cea statica a intervenit facindu-i pe oameni sa manince din copacul cunosterii,rezultind primul nivel de constiinta umana.Zeii Elohim s-au suparat pe omul adamic si i-au gonit ca sa nu devina nemuritori mincind si din copacul vietii.La momentul Abel-Cain i s-a dat omului posibilitatea alegerii si tot atunci s-a rupt si fratia de singe dintre oamenii,adica ruda nu-ti mai este ruda,poate fi un strain,de-aici si familiile dezorganizate.
Oamenii au fost virusati si codificati.Astfel au aparut doua tabere:copiii luminii si ai intunericului.Omul este destul de la mina lui si a altora .
Interpretarea ca D-zeu intervine este gresita.Intervine la nivel de univers,nicidecum la nivel de microunivers,ptr fiecare om in parte.
In fine,ideea principala este ca entitatea numita Isus,primul om creat,este un termen generic ca si Buddha,de aceea budistii acuza pe crestini ca imprastie minciuni.In biblie sint putine referinte ramase despre acest lucru,dar suficiente,citez: Isus a zis:eu am zis,sinteti dumnezei si "Isus este primul dintre cei care Imi vor fi fii si fiice" (Pavel)Dar ptr ca oamenii sa devina dumnezei creatori,cum au fost destinati trebuie sa-si mareasca gradul de constiinta ,iubire,toleranta si intelegere ,pe scurt,sa devina ca Isus.
Acest lucru nu se intimpla,evident fiind adept al vre-unui cult oarecare crestin care n-are nici o legatura cu Isus.
De asemenea,din cercetarile mele reiese ca Isus n-a mers nicicind pe apa,nici n-a inmultit pestii,in schimb aparea si disparea.
Cind a fost rastignit,el a invins simbolul crucii,crucea se numea angkh,si era simbolul vietii si al mortii,simbolul karmei.El a invins astfel virusul din ego-ul sau,si-a facut mintea sa taca si scinteia divina curata a iesit la iveala din el.
Ca sa intelegi un mit,cind citesti 4 cuvinte trebuie sa le vezi pe celelalte 10 care sint adevarul din spatele celor 4.Acest lucru este greu daca nu cunosti simbolurile fenomenelor petrecute cu mii de ani in urma unor oameni care nu corespund omului modern,unor oameni care percepeau curent ceea ce noi,azi,numim mistere,taine etc
Deci nu e nici o problema ca nu crezi intr-o divinitate,primul pas bun in acest lucru e ca esti libera de canoane,dogme si minciuni.
Daca vei cauta adevarul,vei gasi adevarul.Ai potential ptr orice,doar sa vrei.
Pupici.
PS:ïnteligenta statica este ceea ce in mod popular o cunosti sub numele de D-zeu,care nu este trinitate,este ceva care contine tot universul si se autocontine,numita in greaca Autogenes.Aceasta inteligenta este in manifestare Tata si Mama la un loc,precum in cer,asa si pe pamint,parte barbateasca si parte femeiasca.Trinitatea ,sa zic,este Tatal,Mama si Fiul ,este arhetip,si totul aici,pe pamint este arhetipal.Ok,si o sa zici,ce-i cu mama asta?Este porumbita,transformata de biserica in porumbel.Este Duhul Sfint.
Cindva D-zeu era numit Aumen sau Adon sau Aton ,un nume fara gen masculin sau feminin.
Sperind ca ti-am sucit mintile suficient,iti doresc numai bine. 8) 8)
-
Ma scuzi :D
-
"And on the eight day, man created God."
Mi-a placut tare mult citatul :). Semnifica mult nevoia oamenilor de a crede in ceva... e aproape ca o nevoie viscerala. Si surprinzator, si eu cred in ceva :D sii.. chiar si cei care nu cred, tot sunt fermi pe pozitie deci.. CRED [in] ceva. Credinta e peste tot pana la urma, nu ?
Revenind la topic.. atrag atentia ca se refera la mit, nu si daca exista sau nu Dumnezeu.. Pt. un topic mai amplu pe discutia despre Dumnezeu sugerez http://www.lovetime.ro/community/index.php?topic=2479.0 (pentru cine are rabdare sa citeasca :D) sau aici http://www.lovetime.ro/community/index.php?topic=3075.0
-
Dedeiu,sper ca nu la mine te scuzi!
VIulian,si mie-mi place citatul.
Dar cum povestesti despre acest mit fara a pomeni pe cel care l-a creat pe adam ?Scuze,dar sint greu de despartit faptele.
Oricum,eu n-am pus problema daca exista sau nu D-zeu sau adam.Si dac-am pus-o,am pus-o!(problema)
-
"And on the eight day, man created God."
Mi-a placut tare mult citatul :). Semnifica mult nevoia oamenilor de a crede in ceva... e aproape ca o nevoie viscerala. Si surprinzator, si eu cred in ceva :D sii.. chiar si cei care nu cred, tot sunt fermi pe pozitie deci.. CRED [in] ceva. Credinta e peste tot pana la urma, nu ?
Da, asta e una dintre intrebarile care ma bantuie in ultima vreme. De ce avem atata nevoie sa credem in ceva? Nu discut daca acel ceva (generic) in care credem e real sau nu, pe mine ma obsedeaza nevoia asta aproape viscerala cum zice Iulian, de a crede [in] ceva. De unde? Care este golul care trebuie umplut? Este o cautare de sens intr-o lume care pare lipsita de sensuri? Sau e altceva, un atavism care se manifesta in noi cu indarjire?
-
Eu cred ca e un pseudoatavism, cauzat de o nevoia noastra de a ne explica ceea ce nu putem controla, sau ceea ce la un anumit moment dat ne pare de neinteles. Imi cer scuze e doar o parere a unui novice. :-[
-
Eu ma intreb daca nu cumva nu nevoia de a explica supranaturalul este atat de mare, cat nevoia de a gasi un sens vietii. Sau poate am eu o perioada mai a-semantica...
-
Eu ma intreb daca nu cumva nu nevoia de a explica supranaturalul este atat de mare, cat nevoia de a gasi un sens vietii. Sau poate am eu o perioada mai a-semantica...
Defineste perioada" mai a-semantica"? :laugh:
-
lipsa de sensuri, atata tot. cariera pare o infatuare, dragostea o poveste pentru oameni necajiti, fericirea doar un ideal de trecut in jurnale... nu gasesc sensuri, si atunci aici cred ca incepe nevoia de a crede in ceva.
-
lipsa de sensuri, atata tot. cariera pare o infatuare, dragostea o poveste pentru oameni necajiti, fericirea doar un ideal de trecut in jurnale... nu gasesc sensuri, si atunci aici cred ca incepe nevoia de a crede in ceva.
Freud spunea:"Fiecare om pe care-l intalnesc in drumul meu imi este superior prin ceva.De aceea incerc sa invat cate ceva pe langa fiecare"
Poate ca nu a sosit momentul potrivit in care sa descoperi sensul sau...este atat de evident si atat de la indemana incat nu iti dai seama ."Intelepciunea incepe in mirare"-Socrate
-
Ce-i drept e drept. Mirarea e, poate, marea promisiune a vietii, mirarea in forma ei ingenua, autentica... dar poate despre asta intr-un alt topic. Cat despre sensuri sau lipsa lor, ceea ce ma enerveaza este mersul inainte in virtutea inertiei, fara sa intelegem de ce si unde mergem etc. Dar na, astea sunt intrebarile pe care fiecare si le pune la un moment dat. Partea proasta este ca ti le pui prima data pe la 17-18 ani si iti zici ca e o faza care va trece. Nu trece insa si te bantuie periodic.
Poate totusi trebuie sa lasam drumul sa ne poarte, ca singura forma posibila de a merge inainte fara teama si fara intrebari idioate :laugh:
-
hm...in ultimul timp cam asa mergem toti...unde ne duce drumul.Chiar daca la un moment dat am vrea sa ne razvratim si sa nu mergem precum oile, primim cate un "ciomag" in cap drept atentionare si ne reluam locul in turma. N-am inteles niciodata de ce trebuie sa facem cum face si cum accepta "lumea"?De ce ne deranjeaza sa urmam un drum laturalnic chiar daca restul lumii merge pe strada principala?
Prea multe "de ce-uri" la care n-ai cum sa primesti raspuns ... pentru ca iesi din "normal".
-
Marele Voltaire spunea:"Specia noastra nenorocita este astfel construita, incat cei care urmeaza calea batatorita, intotdeauna arunca cu pietre in cei care arata un drum nou".Si cine suntem noi sa-l putem contrazice. :PDin pacate suntem prea mici si prea orbi ca sa recunoastem geniul si mult prea orgoliosi sa recunoastem ca nu avem dreptate. Nu stiu care e parerea voastra dar eu consider ca exista o "Forta Divina" care ne conduce si care ne ghideaza dar care nu poate fi incadrata in vreuna din dogmele religioase cunoscute. In ceea ce priveste cautarea noastra de sensuri cred ca e generata de nevoia de cunoastere si de explicare a supranaturalului cum spunea mai devreme Lorelei.
-
amelie, eu ma refeream la un alt fel de a ne lasa purtati de drum. Si anume de a lasa viata sa ne poarte, fara sa ne incapatanam sa ne opunem, de a incerca sa simtim mersul lucrurilor, de a intra intr-un fel de armonie, de conectare la univers (oricat de pompos suna), de intelegere a lumii si acceptare frumoasa a ei, cu lipsa ei de sensuri cu tot... in asta sper, nu in a merge cu turma...
-
Mda, parerea mea e ca nevoia de control vine din neputinta. Nu mai avem instinctele care sa ne ajute sa scapam de cutremure 'suind la deal' si cumva trebuie sa compensam cu ce ne stimuleaza societatea - cu creierul!
Se cauta sensuri, se cauta orice, dar nu se gaseste, rationalul nu poate decat explica pana la urma, deduce, poate face inferente, dar .... golul nu se umple cu rational pana la urma - frica nu dispare, ci e doar amagita, asa ca mereu rationalul este 'pistonat' sa mai gaseasca una alta, o noua evadare, o noua divagatie, poate se uita, poate cumva magic totul capata sens.
Nu stiu, pana la urma poate abia la finalul vietii putem sa tragem o linie si sa deducem sensul. Dar ce facem pana atunci ? Cu ce mituri mai 'votam' ?
-
Răsfoind prin toate mesajele de la acest topic,mi-au venit în minte atâtea pasaje pe care le-am citit la un moment dat şi care capătă acum o culoare nouă în mintea mea,încât nu ştiu dacă un post îmi va fi de ajuns pentru a le aminti pe toate.Mă veţi ierta,sper,dacă voi reveni cu un nou mesaj.
Voi începe cu cel mai recent fragment,care constă de fapt într-o poezie, "The road untaken".Pentru că cineva amintea mai sus de"mersul înainte în pofida inerţiei",mă gândesc că poate acest sentiment este specific unei anumite vârste,sau poate a unei stări de spirit.Generalizând,să ne amintim numai cum multe dintre descoperirile ştiinţifice,spre exemplu,au fost făcute în mod neintenţionat.Asta pentru că au existat oameni care au ales altă cale,"the one less traveled...and that will make all the difference"continuă poezia.Exemplul cel mai elocvent îl constituie alchimistii.Datorăm multe unor astfel de oameni ca şi noi,dar care au avut curajul de a alege un drum neumblat,deşi credeau că duce altundeva decât unde au ajuns..
-
În continuare,aş vrea să vă împărtăşesc nişte fragmente referitoare la interdependenţa dintre bărbat şi femeie:
Dumnezeu a hotărât că femeia este partenerul şi ajutorul potrivit al bărbatului (Geneza: 2, 18).Doamnelor,vă rog,nu vă simţiţi jignite!Cuvintele "ajutor potrivit" nu descriu un rol inferior,nu sunteţi o sclavă sau servitoare.Ci "ajutor potrivit" se referă mai mult la persoana care are nevoie de ajutor(bărbatul),decât la cea care oferă ajutorul(femeia):prin urmare,bărbatul este incomplet.El are nevoie de ajutor,nu poate să se descurce singur.Sf. Ioan Gură de Aur spunea:"Omul întreg e bărbat şi femeie",iar Părintele Stăniloaie subliniază acest mare adevăr:"Bărbatul singur nu e om întreg;femeia singură nu e om întreg;numai împreună sunt omul întreg...Nu mai socoteşti că ăsta e al meu, ăsta e al tău...Aici toate sunt comune.Acelaşi nume, toate lucrurile sunt comune, el are grijă numai de ea, ea are grijă numai de el...E imitaţia Sf. Treimi într-un fel...E o fiinţă în două persoane. (...)
-
De fapt care este ideea centrala a mitului adamic? aparitia femeii, izgonirea din rai, cunoasterea, pacatul?
Cunoasterea a fost o intmaplare. Cine a fost vinovatul pana la urma? Eva? Nu ea a descoperit marul (sau lamaia sau banana, depinde de religie). El i-a fost aratat de catre sarpe. Nu al lui este pacatul? Recunoscand asta si absolvind-o partial de vina trebuie automat sa-i atribuim epitetele care deja ne-am obisnuit sa fie legate de femeie (naivitate, credulitate, supusenie) insa nici Adam nu-i complet nevinovat ca nici el n-a fost silit, a fost alegerea lui. Ma intreb ce s-ar fi intamplat daca Adam n-ar fi muscat din mar, Eva ar fi fost singura izgonita, ce pacat i s-ar fi pus lui in carca ? Poate faptul ca ar fi jinduit dupa prezenta ei mai mult decat dupa a lui Dumnezeu? Oricum , e clar ca si el trebuia sa pacatuiasca cumva ca altfel ramaneau fara urmasi.
Oriucm, pretul cunoasterii nu a fost doar izgonirea, aceea s-a intamplat doar o singura data, pretul adevarat cred ca este vina pe care trebuie sa o poarte (purtam ) mereu iar frunza cu care s-au acoperit nu goliciunea o ascundea ci tot pacatul cunoasterii.
Si asa ajunge umbra unei frunze sa-ti aminteasca mereu ca n-ai voie sa ridici privirea spre cer decat cu umilinta, sa nu-ti treaca niciodata prin minte ca ai avea vreo sansa sa te intorci acolo ci numai faptul ca ai avut si printr-un simplu gest ai pierdut-o. Probabil vinovatia si frustrarea au fost primele lucruri pe care a trebuit sa le invatam ca sa putem fi supusi.
-
(...) Tocmai deosebirile dintre bărbat şi femeie îi fac să se completeze unul pe celălalt şi să devină mult mai buni împreună decât separat. O femeie nu este un bărbat ale cărui caracteristici fizice au fost modificate. Ea este Femeie. Minunată. Frumoasă. Plină de imaginaţie. Adam nu avea nevoie de un prieten, de un coleg de pescuit sau de vreun alt tip cu care să călărească elefanţi. Avea nevoie de femeie. Ea este "completarea lui".
Şi pentru ca să rămânem în aceeaşi sferă de idei, aş vrea să completez tabloul cu o poezie cu un titlu foarte sugestiv, "Adamevie", apoi voi reveni cu aprecieri proprii:
Unei inimi îi căşună
Pe o altă inimă
îi pică, aşa, cu tronc
inimii
pe o altă inimă
apoi se întrec să bată
una pentru cealaltă,
până la istovire uneori
până la nemurire alteori...
(Gore)
-
Inda, ar fi frumos dacă oamenii ar fi supuşi, ascultători şi sfioşi în amintirea unui gest ancestral greşit care le-a răpit bucuria de a se odihni pentru totdeauna în rai. De fapt, zicea cineva mai sus, Raiul este tot aici, pe pământ, noi cu răutatea noastră îl urâţim, iar apoi ne este greu să-l recunoaştem. Nu mai ştim să împărţim între noi nimic, cum odinioară a făcut Eva cu Adam, căci în gestul său de a împărţi mărul eu nu văd răutate, de altfel, prin viclenia şarpelui, ea fusese absolvită de sentimentul de vină, ci iubire... Văd foarte multă iubire... Şi cred că lucrurile, până la urmă, trebuiau să se întâmple aşa... Altfel, cum am mai fi năzuit noi astăzi să atingem perfecţiunea divină prin imitaţia Sfintei Treimi în două persoane? Sau prin reiterarea actului de creaţie prin copii, dar mai ales prin artă? Dacă Dumnezeu n-ar fi vrut ca noi să ajungem aici, ne-ar fi făcut de la început roboţei, ascultători, fără voinţă proprie, liniştiţi... Dar ne-a făcut oameni. Ar trebui să fim fericiţi pentru asta!
-
Sau prin reiterarea actului de creaţie prin copii, dar mai ales prin artă? Dacă Dumnezeu n-ar fi vrut ca noi să ajungem aici, ne-ar fi făcut de la început roboţei, ascultători, fără voinţă proprie, liniştiţi...
Nu stiu de ce ma indoiesc ca Dumnezeu se gandea atunci la arta ::)
-
Eu refuz sa imaginez un Dumnezeu al razbunator si crud, un Dumnezeu al orgoiilor nemasurate. Este de fapt diferenta dintre ceea ce a schimbat noul testament, care a venit cu ideea de Dumnezeu al iubirii, fata de vechiul testament care imagineaza un Dumnezeu al dintelui pentru dinte. Mitul alungarii din Rai este un mit, o nevoie a oamenilor de a explica pacatul, de a explica suferinta, de a avea un Dumnezeu crud impotriva caruia sa poata sa se revolte.
-
Sau prin reiterarea actului de creaţie prin copii, dar mai ales prin artă? Dacă Dumnezeu n-ar fi vrut ca noi să ajungem aici, ne-ar fi făcut de la început roboţei, ascultători, fără voinţă proprie, liniştiţi...
Nu stiu de ce ma indoiesc ca Dumnezeu se gandea atunci la arta ::)
Poate se gândea, poate nu... ::) în orice caz, se zice că El e atotştiutor, deci presupun că a prevăzut şi asta... În fine, eu m-am referit la artă mai degrabă ca la o metaforă a căutării perpetue în raţional şi în palpabil a iraţionalului. :)
-
... se zice că El e atotştiutor, deci presupun că a prevăzut şi asta...
Sigur ca este atotstiutor, doar l-am creeat fiecare dupa intrebarile si nevoile noastre. Atunci cand nu avem raspunsuri stim sigur ca El le are, cand dam prin gropi in loc sa ne intrebam de ce ne rupem gatul ne spunem ca nebanuite sunt caile Domnului, cand se intampla lucruri impardonabile iarasi ne spunem ca o fi o ratiune mai presus decat a noastra. Asa e cel mai simplu si asa putem inghiti tot ce se intampla fara sa ne revoltam prea tare de teama sa nu suparam Divinitatea.
Cum spunea si Lorelei si eu refuz un Dumnezeu razbunator si rau. Ni se spune mereu sa iertam si sa iubim, sa facem precum a facut el. Ok, atunci fiecare sa-si ispaseasca propriile pacate nicidecum generatiile viitoare pe cele ale inaintasilor.
Punc. Deja sunt off topic.
-
Exista o vorba din batrani : " Nimeni nu pleaca de pe lumea asta fara sa-si plateasca pacatele". Viata mi-a aratat ca este adevarat(din fericire) , pot fi si eu linistita ca cineva anume va plati pt tot raul facut unor copii. Nu sunt mandra de ce-mi doresc dar numai gandul asta m-a facut sa renunt la razbunare si sa las lucrurile in mana Divinitatii, sa accept toata suferinta prin care au trecut acei copii :(
-
exista mai multe mituri care sunt preyente ]n numeroase religii din aceasta lume:
mitul adamic (brabatul a fost creat din doua dintre cele patru elemente de baza: apa si pamantul formeaza un amestec tocmai bun pentru modelare, avand fluiditatea apei si consistenta pamantului)
mitul universului postdiluvian (refacerea lumii dupa un mare potop)
mitul nasterii din mama virgina (fecioara da nastere unui demiurga, care urmeaza sa refaca dpdv moral si social lumea in care este nascut)
daca sa vor exemple pentru claritate, o sa ma apuc sa le scriu, dar cred ca cele scrise mai sus nu demonstreaza altceva decat ca Biblia, ca si alte texte religioase, nu trebuiesc luate ca atare, cuvant cu cuvant, ci trebuiesc interpretate ca o serie de etexte explicative, generate de om, in incercarea sa de a dezlusi misterele universului inconjurator. de aceea, aceste texte au valoare simbolica, nu de legi universal valabile. si ce daca mama lui Isus nu ar fi virgina? de cand e nasterea un pacat? aceasta este numai una din intrebarile pe care orice credincois habotnic trebuie sa si le puna, pentru a intelege ca textele biblice sunt un punct de reper, destul de solid pentru vremea in care a fost alcatuit, dar tendentios pentru societatea contemporana.