bat clopotele iar. iar dangătul îmbie înserarea. zăpezile-au plecat demult, pierdute între două apusuri, între două furtuni, între două lumi...au mai rămas aici, pe-aproape, doar câteva brazde de regina-nopţii, trezite de plecarea soarelui. iar mirosul lor, dumnezeiesc, mă face să mă gândesc la lună. la liniştea întunericului ce mă mângâie cu mii de braţe.
bat clopotele iar. iar dangătul alungă păsările. ele nu mai cântă, îşi caută culcuşul. şi visează pierdute între două anotimpuri, între două zări, între două lumi... sălciile îşi lasă pletele lungi în apă, îngemănând cele două tărâmuri. adorm cu liniştea unei zile însorite. iar lacul le ogindeşte tăcut şi frumuseţea şi tristeţea deopotrivă. stelele îmi zâmbesc din cer cu mii de feţe.
bat clopotele iar. iar dangătul plânge a plecare. plecarea nu ştiu cui şi nu ştiu unde. ploaia îşi ţese dâre lungi prin praf şi coboară gonită parcă dintre două ceruri, dintre două fulgere, dintre două lumi...doar paşii mei se mai aud. cântec pentru toată răsuflarea din jurul meu, dintre flori, păsări, sălcii. iar picurii de ploaie îmi curg pe umeri cu mii de poveşti. nepovestite.
bat clopotele iar...
Subiect: Ceaţa (Citit de 25649 ori)
