camp de lupta plin de legende...sunt nevoita iarasi sa-l strabat. mi-e sabia odihnita, caci tu, tanar indraznet ma stigi fara zabava. 
te-am zarit atunci cand am ridicat ochii spre cerul care, de cand ai venit tu, nu-mi mai este prieten. si totusi, cand si cand, imi mai trimite cate-o raza. si-atunci, suflu-n lumanare, in linistea atat de prevestitoare de rele, lasandu-ma in voia visarii, atat de dadatoare de sperante.
imi mai da tarcoale, uneori, o alba naluca ce-mi spune sa raman mitul haoticelor gradini, sa ma pierd in linistea apelor ce-mi uda coloanele. iar cand soarele rasare sa ma ascund in spatele lunii, traind doar prin povestile spuse de batrani, copiilor cuminti.
dar de ce n-o ascult, ce duh rau ma impinge spre tine, ceas blestemat ma pune sa-ti raspund...!!! sa-mi ramana gleznele afundate-n apa iar nisipul sa-mi inabuse caderea...dar nu, nu voi ramane. 
voi sta ca pan-acum...departe de ceasul inserarii, cand luna cea de-a doua va rasari, departe de marea ce-ti poarta numele, departe de sarutul tau, ce poate sa ma doara...
esti curajos, stiai?