Ceaţa

[Semiramis]

cine eşti tu străine de mă cauţi?
cine eşti tu străine de mă vezi în stele şi întrebi universurile de mine?
aseară am simţit îmbrăţişarea tăcută a amurgului ce-mi spunea despre tine. m-am temut o clipă...apoi am fugit.
mi-aduc aminte de secunda de lângă lac, atunci când mi-ai surprins privirea...doamne şi câte mi-ai mai zis atunci! dar valurile mi-au furat cuvintele şi le-au aruncat departe, tocmai de cealaltă parte a lumii...astfel încat tu să nu le poti gusta, iar eu să nu le mai pot atinge. iar nisipul, atat de ruginiu şi umed, îmi curgea printre degete, ca-ntr-o clepsidră uriaşă ce măsura trăiri, dureri, iubiri şi gânduri.
de dimineată, m-am trezit speriată de visele tale...şi de cele două luni ce sfaşiau nebune noaptea...alungând păsările din cuiburi şi făcându-le zborul împleticit...ce vrajă ai aruncat deasupră-le? ce pot face să ascund cea de-a doua lună...nepereche.
te las acum să-ţi cobori pasul în mare străine...sub luceferii dimineţii ce-ţi veghează lunecarea şi gândul si simţirea.
poate-n serile ce vin, o să-ţi pot asculta poveştile ce mi le aduci de pe alte tărâmuri, despre stelele pierdute în umbra altor ceruri, despre talazurile ce săruta alte ţărmuri şi de munţii ce imbrăţişează zborul altor vulturi...
o să te aştept.

[vrajitorul din oz]

Semiramis... regina Babilonului, zeiţa frumuseţii, cea care a invins soarele in lupta si-si ucidea amantii dupa fiecare noapte... plina de mister, acoperita de legende... Ce e real din tine si ce e mit? Ucide-mă-vei şi pe mine când Phobos va apune, când Er, soarele, va renaşte?
Asculta-ma Semiramis! Sunt vântul care-ţi şopteşte numele în noapte, cand nisipul ţi se împleteşte în păr, sunt oceanul care-ţi sărută gleznele şi cerul care te îmbrăţişează în tăcere...
Îţi port cu mine suspinul si ma îmbăt din seva lui... te sarut pe coapse şi oftatul tau ma atinge, durere mută şi de care nu vreau sa mai scap...
E seara azi. Valurile îţi caută gleznele, dar deja ai plecat de-acolo. A rămas în nisipul adânc şi moale forma ta ruginie. Şi de pe umeri, îţi curg firişoare de praf străveziu şi roşietic. Printre urmele săruturilor mele...

[Semiramis]

camp de lupta plin de legende...sunt nevoita iarasi sa-l strabat. mi-e sabia odihnita, caci tu, tanar indraznet ma stigi fara zabava.
te-am zarit atunci cand am ridicat ochii spre cerul care, de cand ai venit tu, nu-mi mai este prieten. si totusi, cand si cand, imi mai trimite cate-o raza. si-atunci, suflu-n lumanare, in linistea atat de prevestitoare de rele, lasandu-ma in voia visarii, atat de dadatoare de sperante.
imi mai da tarcoale, uneori, o alba naluca ce-mi spune sa raman mitul haoticelor gradini, sa ma pierd in linistea apelor ce-mi uda coloanele. iar cand soarele rasare sa ma ascund in spatele lunii, traind doar prin povestile spuse de batrani, copiilor cuminti.
dar de ce n-o ascult, ce duh rau ma impinge spre tine, ceas blestemat ma pune sa-ti raspund...!!! sa-mi ramana gleznele afundate-n apa iar nisipul sa-mi inabuse caderea...dar nu, nu voi ramane.
voi sta ca pan-acum...departe de ceasul inserarii, cand luna cea de-a doua va rasari, departe de marea ce-ti poarta numele, departe de sarutul tau, ce poate sa ma doara...
esti curajos, stiai?

[alexia]

    M-am facut strop de ploaie...culcata pe o frunza de nufar privesc in oglinda cerului marile iubiri...le traiesc prin sufletul lor, al indragostitilor fara tara, fara teama, fara cuvinte...EA, o zeita blanda si buna...EL, un tanar indraznet care-i ravneste inima...cata pasiune in umbrele lumii, cate povesti de citit printre randuri...
    M-am facut strop de ploaie...

[vrajitorul din oz]

Tăcere... E târziu în noapte, sau poate încă prea devreme. Timpul îşi cheamă copiii la sânul său şi ochii se închid adesea într-un oftat involuntar. A mai trecut o zi, lumea s-a mai rotit odată împrejurul ei. Dar întunericul nu-mi mai râvneşte sufletul iar stelele îmi şoptesc gândurile şi-mi povestesc dorurile ce le-au fost încredinţate.
Plouă, încă mai plouă, azi stropi de ploaie mi-au picurat pe faţă. Şi mi-am descoperit capul şi-am acceptat darul, lacrima cerului peste ochii mei... O clipă, mi-a împresurat privirile şi mi s-a oglindit în suflet. Ce cauţi tu acolo? Şi ce vrei să afli?
M-am ridicat şi-am păşit. Şi cerul mi-a venit în ajutor şi marea a ascultat de vocea mea. Am găsit urme de paşi în nisip şi apa s-a dat la o parte să-mi spună că ai fugit. Dar nu poţi fugi de tine... Dacă eşti în mine, te voi regăsi. Dacă sufletul tău e legat de-al meu, ne vom reîntâlni. Dacă nu e vreun spirit sălbatic cel ce te aduce spre mine ci e gândul tău ce nu-l poţi încătuşa...atunci vei veni spre mine, în cele din urmă.
Dacă... câte condiţii... De fapt, viaţa-i mai simplă decât atât şi necuprins de frumoasă. Să poţi iubi privirea încărcată de dor a îndrăgostiţilor, să simţi stropii de ploaie coborând în tine într-o zi frumoasă de ianuarie, să poţi întinde mâna şi să cuprinzi mijlocul iubitei, să asculţi un cântec de suflet dintr-un suflet îndrăgostit... Oh, omule, ce altceva mai vrei?
A răsărit deja Deimos, prima lună. În umbra ei argintie, ma pregătesc să-mi încep noaptea...

[Semiramis]

întâia lună îmi lumina argintie cărarea. treceam pe lângă mlaştinile triste, atât de triste căci de sute de ani nu au mai oglindit nici un chip de fecioară.
te căutam. într-adevar, înserarea e tot ce mi-a mai rămas, singur indiciu către tine. bănuiesc marea verde în privirea ta ce-mi sfâşie chemarea. şi-atunci, îmi las vălul peste faţa. pentru ca stelele să nu-mi ştie lacrima. mă las in visarea mirosului de iasomie ce-mi aminteşte de tine. doamne, cât aş vrea să nu-l mai simt! fatidică linişte ce mă cuprinde, dulce letargie...
mi-ar plăcea totusi, să te întâlnesc, aşa, din întamplare, să-ţi povestesc de murmurele din crângul ce a rămas calm după plecarea ta. să-mi povesteşti despre marea ce-mi poartă silueta, departe, pe valuri.
e seară azi. e mult prea seară. e vremea să ascult înflorirea tufelor de ferigă. în aşteptarea ta. poate imi vei canta...

[vrajitorul din oz]

Aseară te-am zarit. Fantomatică umbră sub ochii lui Deimos... rătăceai, întrebând stelele, certând apele pentru ne-vorbirea lor. M-a chemat vocea ta, m-a ademenit parfumul tau. Mi-e dor să te sărut, să-ţi despletesc parul pe pământul umed, acoperit de frunze, printre rădăcinile de ecualipt. Să-ţi privesc chipul îmbătat de aerul tare al pădurii în care se simte acut mirosul oceanului. Ochii închişi sub pleoape tremurânde, sânii ascunşi - ah, dulce iluzie - sub şuviţele castanii...
Dar nu esti aici, n-ai fost niciodată. Ascunsă de prima lună, azi noapte m-ai uitat şi Er soarele a fost iarăşi martor orgolios la strigătul sălbatic al celui ucis... Unde esti tu, regină, şi cui i te dăruiesti?

[Semiramis]

m-a trezit ropotul copitelor de cai sălbatici. am tresărit. te-am văzut zâmbind în spatele coamei murgului din stânga, mândru armăsar...ţi-am zărit mâna ridicată, într-un salut pierdut spre stele. am incercat să-l prind. să-l ţin minte până la urmatoarea reîntâlnire...care nu ştiu cand va fi...am rătacit cu tristeţea înfăşurată pe glezne. în căutarea dorului de feţi-frumoşi şi de turcoaze...
marea mugea disperată după zborul pescăruşilor. am incercat să-i alin durerea...m-am cufundat în ea gândindu-ma la umbra sărutării tale. şi am adormit din nou.
unde sunt? am fugit cu ploaia, să te prind la marginea şoaptei...
cui mă dăruiesc? soarelui, să-ţi pot răsări dimineaţa...

[vrajitorul din oz]

Azi... a trecut mult timp de când nu te-am mai văzut. Şi mă gândeam că ochii tăi s-au ascuns în mare, că marea ţi-a furat privirea şi în tăcerea ce s-a lăsat gandurile tale au îngheţat, doruri de cristal încremenite în timp... Las în spate urme pe nisip, dovezi efemere ale existenţei mele în această lume. Trupul tau nu mai e aici, nu l-am mai găsit,  valurile au şters orice urmă a lui... Ai fost? Sau eşti doar un vis de-al meu, un vis dintr-o seara rece de toamnă?
Nimic nu durează o veşnicie, nici măcar dragostea sau mai ales ea. Cu toţii ne scriem vieţile pe nisipul plajei şi le lăsăm pradă apelor stăpânelor... Vreau să trăiesc printre valuri. Iar când vor veni, să nu regret nimic. Să nu regret că am pierdut ceva. Azi, cu gândul la mâine. Şi dacă din nisip şi piatră voi putea ridica o piramidă... ahh, cu atât mai bine va fi...

[Semiramis]

tânăr, în căutarea unei viziuni...îndrăzneţ şi încrezător...vorbe frumoase, ademenitoare îmi rosteşti în prag de seară, iar eu le-ascult cutremurată...să te-ntâlnesc oare, înainte ca zorii să suradă dimineţii? să-ţi ies în întâmpinare?
te strig. te caut pe malul mării, atât de dragi ţie. eşti acolo, rugându-mă să apar. îţi surâd a recunoaştere...eu sunt. înmărmurirea ta mă doare...nu sunt un vis. aievea îţi şoptesc...vino...
mă cuprinzi duios, cu pleoapele lăsate. ştiu ca m-aşteptai...
acum taci mângâiat de lună, cu gândul la valuri...
dar deodata, între doua raze de lună, până la prăsele, pumnalul l-am înfipt în inima ce-ţi moare. cu ochi verzi m-ai privit uimit...câta durere şi ce eliberare! ţi-am sărutat buzele, atât de reci în dulcea îmbrăţişare de moarte. poate în altă viaţa mă vei avea străine...şi poate că atunci te voi iubi şi eu. ma uit acum la nisipul roşiatic, calda ofranda pentru ceea ce-ai fost...şi privesc cu tristeţe marea, marea ce-ţi purta numele, că am sortit-o să rămâna singura...te plâng talazurile-n spume...plângă-mi lacrimile şi ele...somn uşor...eu plec.

[vrajitorul din oz]

ZOOOOOOOOOOOOOOOOOOMBIEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!! 

[alexia]

        M-am ratacit printre cuvintele tale. Incerc sa gasesc un reper - rostul meu in gandurile tale... O ceata deasa ma invaluie. Nici cuvintele tale nu mai sunt...doar ceata. Ma opresc. Liniste. Aud ceva. Un scancet....Oare plangi tu? Sau gandurile tale, sau cuvintele?
        Ascult. Plansul se aude mai trist, mai tare, mai aproape, tot mai aproape. Mi se pare ca ma fac una cu plansul. Mi ta imaginez plangand, dar vai! nu ochii tai plang ci buzele, obrajii, trupul meu picura lacrimi. Sufletul meu scanceste...durere...nu ma mai gasesc in gandurile tale. Pentru tine nu mai exist...nimic nu mai e din NOI...doar ceata....

[Semiramis]

sunt trista, tare trista intr-adevar. caci ceata mea e pretutindeni, in ciuda faptului ca ninge nebun, superb de nebun. vorbele imi plang si buzele care le rostesc. imi plang toate in ceata fumurie caci am pierdut pe cineva drag in seara asta. dar poate ca e mai bine. poate ca acolo unde pleaca va fi mai cald, iar cetile il vor ocoli. eu nu voi parasi ceata pentru nimic, pentru ca o ador. e a mea...cine ma iubeste, o iubeste si pe ea...si las frunzele albe de lotus sa-mi sarute pleoapele si sa-mi colinde visele, atat de multe si de dragi. si las sa-mi mai ninga...poate maine va fi doar ceata.

[Semiramis]

Si-as vrea sa fiu marea…O mare albastra ca cerul…Sa te indragostesti de ea si sa inoti catand sa-i prinzi adancurile…Te-as atrage spre miscatoarele lagune si-apoi te-as scufunda in mine…Sa fii al meu de-a pururi…un inger mort, dar viu, cu mine. Si pescarusi sa poarte cantece de leagan.

[Semiramis]

"pe maine" mi-a spus. si-atunci am stiut ca mi-a aruncat cenusa in toate cele patru zari. as fi vrut sa mai raman, insa nu mai aveam unde. a privit trist inapoi spunandu-mi ca se va intoarce repede...nu l-am crezut.
unde mi-ai plecat straine cu dorurile tale toate? unde ai plecat cand cel mai mare dor era aici, in mine...unde ai plecat? am pasit pe singuratatea aleilor cu tei, cu capul plecat, inmarmurita in refuzul de a crede. dar ai plecat...
sunt ani de-atunci...ce au trecut cu primaveri si linisti, prin ochii mei, inca orbiti de cenusa zvarlita in cele patru vanturi, candva, cand inca era langa mine. "pe maine"...