Varful cu Dor - Hanul Viilor

[Lady Allia]

Poveşti?...Poveşti cu prinţi şi prinţese...? Poveşti cu lună şi stele..., cu vise?...Da! Da! Da!...Cine începe?...Haideţi...aici era lumea poveştilor..., a basmelor care ne sărutau sufletul şi ne bucurau zâmbetul...

[cv]

Dragii mei, spunea odata un frumos nebun roz (pe care mult l-am mai indragit), ca nu merita sa fii suparat pe asta lume, ca mereu nebunii roz, cu-n simplu suras, o poate pune la zid s-o faca de doua parale.
Dar nu despre suparari am vrut sa vorbesc. Domnita Allia amintea de printi, printese, luna, stele... si eu tocmai am auzit un zvon care circula prin partea locului. Cica in noptile fara luna de au sa vina, cand noaptea se taie drept in doua, pe vechile ziduri medievale ale castelului, povestea vremilor celor senine va surade in somn.
Se pare ca in acele seri regele e dus la vanatoare si atunci in castel vor intra menestreii sa se indrageasca iar cu blondele castelane. Pajul, cu par de abanos, va dezleaga lantul puntii ridicate iar de sub cupole se vor auzi iar violele si dansul o sa se porneasca...
Plin de viata va fi atunci tinutul, Domnita Allia. Hanul se va umple si el cu siguranta, ca multi vor cauta gazduire, o cana de vin bun si-un loc sa-si odihneasca mandrete de armasari. Sigur petrecerile si veselia se vor tine lant...
... azi turnurile castelului stralucesc in luna, regele si regina sunt in camarutele lor... supusii merg in varful picioarelor sa nu le tulbure somnul... Dar vor veni, sigur vor veni searile fara luna... si atunci sa vezi cum curg povestile si voia buna, draga mea domnita

[Lady Allia]

...atunci, am să aştept cuminte serile fără lună, când poveştile se nasc din fire de stele şi coboară în castel să aducă menestreii şi spiriduşii..., prinţii şi prinţesele...

joc...
pe rază de lună
cu iţe de stele înnodate în ele
pe frunze şi flori
cu vise în zori...
zâmbet de fată
frumoasă...curtată
de-un prinţ prea frumos
cu glasul duios
joc...
pe fir de poveste
ce este..., nu este...

[cv]

Vor veni Domnita Elfa. As avea multe sa-ti spun despre cum arata acele seri minunate cand umbra isi leapada voalul si valsul suspina, chitarele adie, violele plang in duet...insa clipele aluneca intre peretii clepsidrei. A trecut de miezul noptii, e liniste in han si luminita opaitului abia mai palpaie. Am sa beau un sirop de mure si plec la culcare. Am sa incerc pe viitor sa-mi potrivesc ceasul cu al musteriilor.
Somn linistit "cu iţe de stele înnodate în ele
pe frunze şi flori
cu vise în zori..."

[Lady Allia]

 Mi-am scos năsucul pe fereastra minunatului nostru Han... Totul în jur e lumină şi strălucire, iar locul nostru drag pluteşte în linişte şi culoare... Undeva...ascunsă printre rămurele o micuţă pitulice scoate acorduri de vis..., un iepuraş se furişează speriat prin iarbă, iar eu zâmbesc...mă fac că nu îl văd..., dar el probabil că ştie şi...nu se teme...!
 Din grajdurile Hanului se aud caii fermecaţi cum nechează...din dor de ducă după zâne şi Ilene Cosânzene... Ar vrea să alerge pe câmpii întinse şi verzi, pline de clopoţeii fragezi ai florilor de primăvară..., ar vrea să se adape din ape cristaline de munte...pline de farmece şi putere...
 Nu departe prin păduricea de lângă Han aud glasul hangiţei noastre iubite... fredonează asemeni unei privighetoare un cântecel de dragsote şi dor..., de depărtare şi rămânere..., iar eu aş vrea să îi alint sufletul...şi fac mici incantaţii elfice...poate, poate or să o ajute minunile elfilor mei... E atât de frumos să o auzi cum cântă..., să o vezi adunând floricele şi făcând cununiţe...şi să simţi iarăşi din han miresme de mâncăruri făcute cu răbdare şi drag de mânuţele ei frumoase şi harnice...
 Bine ai venit...în fiecare zi din fiecare zi...dragă hangiţă!!!

[cv]

Am adus o poveste mica pe care o Domnita a scris-o pentru mine si trubadur. Si cum astazi este ziua lui...

A fost odată ca niciodată un sac de grâu. Bine dosit în pivniţele împărăteşti, pântecos în plinătatea sa şi râvnit adesea, avea ca orice sac adevărat un petec la fel de mare şi de frumos. Iaca taman pe sub acest petec intrau frumuşel şoricuţii şi-mi petreceau binişor zi după zi şi noapte de noapte, mai cu seamă că sacul era cam fermecat aşa şi nici că se golea vreodat. Nici că se sinchiseau că nu văzuseră vreodată lumina soarelui ori stelele nopţii.

De pe lada cea mare, pe laviţa înlănţuită, apoi binişor pe umărul armurii ruginite şi gata, sus pe pervaz. De acolo, întreaga lume a nopţii înstelate zâmbea şoricuţei gingaşe şi ea zâmbea tuturor înapoi, adulmecând vântul călduţ. Aştepta şi acum, ca şi atunci, ultimii paşi ai valsului poveştii din copilărie.

Departe, peste mările sufletului, la adăpostul brădetului, un greieraş cu frac verzui dănţuieşte cu plecăciuni largi, auzind numai în sine susurul inimii vesele. Îngână neîncetat un cântecel răsărit dintre dimineţile copilăriei şi pare tutror cam smintit si nelalocul său; nu-i tot cântecelul şi nici că găseşte putere în sine să-i afle începutul. Bunica îi povestea cândva despre un vestit neam şoricesc, păstrător al cântecelor inimii. Eh  bunicile îşi ştiu bătrâneţile doar şi nici pe acelea prea bine

Iar cântecul lor se întregeşte în fiecare vis al fiecărei nopţi din fiecare viaţă. Dimineaţa şoricica nu cunoaşte sfârşitul visului, iar greieraşul cu cunoaşte visul. Doar o plecăciune largă ... cât să cânte boabelor de grâu căzute din sac.

[Lady Allia]

...Departe, în nu ştiu care poveste sau poate ştiu, dar de dragul poveştii gândul nu mai vrea să o amintească, departe peste mări şi şări şi în fiecare din noi..., departe acolo unde nici noaptea nu mai ştie de câte ori a adormit şi nici ziua de câte ori s-a trezit..."un greieraş cu frac verzui " adună în el toate răsăriturile frumoase de soare şi toate apusurile frumoase...
...În cântecul lui trist-vesel se nasc şi mor toate visele pe care nu le cunoaşte...şi pe care le-a visat cu jumătăţi de măsură...! În el se naşte însăşi iubirea şi cântecul lui o duce departe...atât de departe încât el nu mai ştie să o recunoască...nu mai poate să o păstreze...
...Îl văd mereu în ochii copilăriei mele ţinând arcuşul sub braţ...un greieraş cu frac verzui...trist..., pentru că în sufletul lui...se nasc şi mor toate..., iar în jurul lui ziua e mereu aceeiaşi...doar pentru alţii o visează altfel...mai frumoasă, mai strălucitoare...şi pentru ziua aceea cântă...
...Cântă pentru visele şoricicii...căruia îi vede năsucul mic adulmecând visarea...şi nu ştie niciodată dacă făptura aceea mică cu ochii negri, plini de vise e aievea...sau doar o născocise el...
...Şi...:
- Of...azi iarăşi e toamnă?...Şi eu care puteam să jur că m-am trezit în dimineaţa asta în timp ce era primăvară...!..., iar arcuşul începu să strălucească... Nu mai era uns cu uleiul lui magic...ci cu lacrimi...şi privi în sus: "eu care credeam că sunt ale mele..."...gândi greieraşul...
 Erau ale lui...erau ale ei...sau poate erau câteva picături de lacrimi pe care visul le plânse peste ei...şi...din nou...: "Dimineaţa şoricica nu cunoaşte sfârşitul visului, iar greieraşul cu cunoaşte visul. Doar o plecăciune largă ... cât să cânte boabelor de grâu căzute din sac."

[Lady Allia]

...
- O boabă, două boabe..., număra Greieraşul încet şi plângăreţ...
- Ce numeri acolo?...îl întrebă Vântul bătându-l părinteşte pe umăr
- Nu ştiu...nişte boabe...! Le număr de ceva vreme, dar nu ştiu de când...
- De un an! De un an le numeri sub fereastra unde îţi amuţesc visele şi îţi stau paşii...
- Doar un an?...Am crezut că sunt deja bătrân...îmi albiseră deja ochii sufletului încercând să spargă ziduri de tăcere... Mi se părea că număr boabele astea de atâta timp...
- Nu... e doar un an, dar hai să mergem acasă...
- Acasă? De ce? Timpul pentru mine e la fel... Poate doar aici numărând boabele pot să trec altfel prin el... stă şi trece, dar rămâne mereu acelaşi...
- Da...tu doar te-ai făcut mare şi parcă ţi-au mai crescut aripile... Nu vrei să zbori?...
- Nu! Îmi place să stau...pentru că mi-e teamă să învăţ să zbor...! Zbor doar în gând...aici, în vis rămân mereu sub geamul ei numărând boabele...
- Ai crescut Greieraş..., dar poate într-o zi vei ştii că dacă zbori...poţi ajunge sus...lângă ea şi poţi învăţa să fii fericit chiar dacă ai aripi...!
...Şi noaptea a trecut..., iar..."Dimineaţa şoricica nu cunoaşte sfârşitul visului, iar greieraşul cu cunoaşte visul. Doar o plecăciune largă ... cât să cânte boabelor de grâu căzute din sac."


 Aş vrea să cânt încet să aduc pe urme de fum pasul Prinţului Unicornilor...să-l privesc dansând cu Hangiţa...ca pe vremuri şi să ştiu că poveştile sunt doar cu final fericit! Aş vrea să învăţ visul, iar el aş vrea să înveţe rămânerea...însă oriunde e...prin cărări de păduri întunecoase sau luminoase, reci sau primitoare...aş vrea să audă mereu cântecul minunat al iubirii, fericirii şi poate al...
 Să ne creşti mare...Copilule! 

[cv]

Ehei dragele si dragii mosului... cine a banuit, a banuit cine nu, nu. Cine a stiut a stiut... si tot asa
Hanul are o varsta, hangita la fel. E tot sloboda la gura ca si-n alte dati dar nici pe departe la fel de maiastra in grait
Iar daca macar un zambet a adus... Acum se intoarce in muntii ei si va lasa sanatosi. A sperat ca o clipa sarbatoritul zilei sa ajunga... nu s-a putut. Ii urez o viata frumoasa, mult soare, sanatate...
Darul nu l-am putut lasa aici... dar il gaseste el...

La multi ani, Mihut! La multi ani, trubadur!

[Lorelei]

La multi ani ii spun si aici, la Han, unde l-am intalnit pentru prima data. Sa-ti fie viata frumoasa, trubadur drag, si tot ce ti-e drag sa-tie aproape. 

[Lady Allia]

...A mai crescut un copăcel cu rădăcini din carne şi udat cu lacrimi...! A mai căzut o floare...singura care înflorea florile...şi zâmbea primăverii, iar noi am rămas săraci...de flori şi zâmbete... Cântecul nu mai cântă...tace şi plânge încet înnecat în timpul când un trubadur îl învăţase notele ca să poată fi auzit... Ştiaţi că până la trubadur cântecul era mut?...Ştiaţi că până la hangiţă trubadurul nu avea cântec?...Ştiaţi că orice cântec se naşte din suflet şi moare cu iubirea?...Ştiaţi că trubadur fără hangiţă şi hangiţă fără trubadur...înseamnă tăcere...cântece mute...copaci goi şi trişti...poveşti fără personaje şi han plin de aşteptare...? ...cum am mai spus unei prietene dragi...eu mai cred în miracole..., eu mai cred în minuni...! Poate pentru că deşi sunt iremediabil om...undeva în sufletul meu s-a născut demult un elf încăpăţânat care crede în iubire...în puterea iubirii...în ţipătul ei..., în soare, în lună, în stele, în viaţă, în oameni??? ...şi de aceea...cred că atunci când florile cad...defapt ele se nasc fluturi...ca să poată zbura mai aproape una de alta...şi să nască alte flori...
...Să vă fie viaţa un drum frumos...o alee presărată de lumină şi flori...de cântece care ştiu să cânte...de suflet...şi într-o zi fie ca iubirea să înveţe să zâmbească, să creadă şi să rămână alături de voi pentru totdeauna!


...un elf pentru ultimii doi dintre unicorni...
                        pentru
     >>Gordius şi hangiţa Minerva<<

[Lady Allia]

...mi-am trimis gândul departe...pe tărâmuri unde simt cum vântul i se joacă prin plete şi stelele îl ţin de mână plimbându-l prin galaxii de vise... un vis mai albastru mi-a oprit răsuflarea...şi nechezatul crud al unui Unicorn mi-a crescut rădăcini în suflet... m-am oprit..şi în jurul lui se oprise timpul...tăcea...
...boabe de lacrimi năşteau curcubee şi ochii albaştri îi încremeniseră în amintiri... meteoriţi de voci şi zâmbete...loveau în gaura neagră din sufletul lui... perechea îl chema de undeva de departe, dar el nu mai auzea nimic...muriseră unicornii şi era prins în ploaie de vise...singur şi trist...se auzea cum plânge din pieptul lui durerea şi cum inima îi necheza sânge... a mai căzut o stea în palma iubirii...poate totuşi..., totuşi... regele elfilor va ştii într-o noapte cu lună plină să o sărute şi ea să strălucească din nou... Aerasumé – LunaArgintie a Dimineţii...în care dragostea să cânte asemeni privighetorilor...

[Semiramis]

a-nflorit pădurea din jurul hanului. mă gandeam să scot o masă mare din lemn afară, să încing nişte cărbuni la grătar şi să pun vreo două fleici de carne. vinu-i la rece în beci. cine ştie, poate vin niscaiva oaspeţi la han...

[Eve]

Acum ca-i vorba de mititei ma bag si eu... ca doar la placinte inainte. Ma bucur ca-l inviorezi domnita ca frumoase-s povestile dar parca prea era jale. Sa aduc mustarel? Am gasit eu un topic pe aici si ma intreb...de care

[Semiramis]

încearcă să-l aduco p-ăla de Dijon.