Astazi nu-i vreme de colindat asa ca m-am asezat frumusel la o masa cu un pahar de sirop de fructe in fata si urmaream cine mai intra... cine mai iese. Alaturi un domn dragut m-a vazut catranita si, din vorba in vorba, mi-a povestit despre cum arata tinutul de unde vine el:
E plin de viaţă parcul şi răcoare,
Aleile fac slalom printre ronduri,
Copacii-s înţesaţi de zburătoare
Ce-şi cântă libertatea în acorduri.
Un dud îşi risipeşte bogăţia,
Prin iarba prăvălită de-un cosaş,
O mierlă-şi intonează bucuria,
Dintr-un castan albit peste oraş.
Par florile topite de arsură,
O stropitoare-ncearcă să le-nvie,
O vrăbiuţă râde de căldură,
Când soarbe picături din apa vie.
Pe-o bancă un bunic citeşte ziarul,
Privind din când în când spre nepoţelul,
Care ar vrea doar pentru el scuarul,
Sunându-i tricicletei clopoţelul.
Cu pălării-ngrijite şi cochete,
Trei doamne povestesc câte în stele.
Par supărate când, pe biciclete,
Doi tineri se apropie de ele.
Doar ţâncii adormiţi prin cărucioare,
De biberonul lor de griş cu lapte,
Zâmbesc uşor când vântul cu o boare,
Îi mângâie ca mamele cu şoapte.
Se trece ziua caldă spre amiază,
Frunzişul ţese umbre pe alei,
Pe băncile pustii se aciuiază
Adolescenţi sub ploi de funigei.
Şi plec, făcându-i loc intimităţii,
Lăsându-i să se-ntreacă-n sărutări.
Mă duc să spun bon soir! singurătăţii,
Cătând răspuns la propriile-ntrebări.
Nu stiu daca bunul domn (Ovidiu Oana) era vesel sau trist dar stiu ca zambesc si... am uitat ca afara e o vreme asa mohorata. Acum stau cu nasul in geam si astept... astept sa vina si la mine vara
Subiect: Varful cu Dor - Hanul Viilor (Citit de 730781 ori)
