Am ramas suspendata intre ani. Si intre amintiri. Si intre copilarii frumoase, aproape (doar aproape) uitate. Am crescut, ne-am facut mari... frumusetea ramane incet incet in urma si nu inteleg de ce. Nu inteleg cum. Si noi am ramas in urma. Altii ne traiesc zilele, altii ne scriu scrisorile oficiale. Eu am ramas undeva, adanc in timp, in han. Pitita intr-o odaie si asteptand o toamna colorata, plina de povesti, de vin fiert si de prieteni. Mai dorm o vreme. Daca le auziti pasii prin han, va rog, treziti-ma.