Este Don Juan fericit?

[Lord_Saladin]

 "don juan ne fura femeile! el e cu 10 deodata si ailalti mai timizi cu nici una.Don juan trebuie impuscat fiindca este un inamic al societatii.Trebuie torturat si chinuit.Glumeam "

 Nu-i un inamic al societatii.Este o creatie a ei.
 Cunosc Don Juan-i in realitate...prieteni, amici, colegi...  si iti spun, ca nu fura decat un anume gen de femei... .
 
 N-ar trebui impuscat... nici chinuit... ar trebui invatat sa iubeasca cu adevarat.Si atunci, va fii si el implinit.
 

[Semiramis]

Din punctul meu de vedere, miticul Don Juan n-a gasit fericirea. Despre legenda lui s-ar putea vorbi zile in sir, insa daca ne rezumam la intrebarea pusa, pot aduce cateva argumente menite sa-mi sustina opinia. Nascuta la finele unui ev mediu intunecat si desfranat, creatia lui de Molina, isi ridica arta de a seduce la nivelul unui absolut. Dar cu ce folos? Amagire? Credinta ca prin seductie metamorfozeaza femeia de langa el? Un popas scurt de care nu-si poate aminti si unde nu se poate intoarce? Cautator al dragostei? Ooo, nu! Dragostea nu se cauta, dragostea ne vine in intampinare. Si-acum daca totusi intr-un moment de slabiciune ne propunem sa o cautam, nu o incercam cu oricine ne iese in cale. Don Juan nu a fost un cautator, a fost un colectionar ce incerca sa-si inchege viata in amintiri privindu-si "opera". Un om superficial, un om care pune spiritul pe planul doi, nu poate atinge fericirea. Tragedia destinului lui o confirma. Am putea crede totusi ca iubirea i-ar lua locul artei de a seduce si din nefericire in viata oricarui barbat exista o Dona Ana. Prea plin de secatuiala unui trai frivol, Don Juan nu a mai lasat loc in suflet pentru a primi fericirea.

[viulian]

O mica nelamurire Semiramis..

A realiza ca dragostea vine pur si simplu - sau - a te indrepta din superficial catre spiritual (si a realiza apoi ca dragostea se da! dar si se si intoarce ), toate acestea se intampla cautand..
Poate asta e cautarea lui (caci dupa cum spuneai , e colectionar, dar parca totusi nu alege orice). O actiune este, chiar daca aparent domina pasivitatea.

Ca autorul l-a trivializat pe Don Juan si l-a facut sa sufere (poate pedepsinu-si propria creeatie din cauza propriilor inhibitii dictate de societate ?) asta e altceva, nu ? L-a facut sa nu mai caute, si sa se culce pe o ureche crezand ca deja are, sau ca deja nu va mai gasi niciodata. Asta inseamna totusi "moartea" spirituala.

Si daca imbunatatim un pic legenda ? Si-l vedem pe Don Juan un soi de Alchimist ce pleaca la drum ca pana la urma sa gaseasca adevarata comoara ca nefiind undeva anume sau alaturi de cineva anume.. ci doar in sufletul lui ?!

[Semiramis]

pentru viulian
imi mentin parerea ca, atunci cand cautam ceva ce ne dorim mult, riscam sa fim prea orbiti de actiunea cautarii si sa lasam in spate ceea ce ne cheama. Ajungi sa uiti dupa ce ai plecat. Latul te prinde si cu toate ca un zambet te prinde din urma esti confuz: oare imi mai doresc sau sunt sleit de-atata umblet? Oricum te-astept cu argumente.
In ceea ce priveste imbunatatirea legendei, noi nu avem nici o putere din pacate (sau din fericire pentru tatal lui Don Juan). Alchimistul trebuie lasat acolo unde este, el macar a invatat din tot ceea ce trait, a avut incredere, s-a indoit, s-a regasit pe sine si apoi s-a imprietenit cu sine, a devenit una cu vantul si cu el insusi. Si a fost fericit.

[Lorelei]

Hmmm, va multumesc la amandoi. Incep sa cred ca ideea acestui topic a fost intr-adevar una buna. Lumea incepe sa inteleaga ca vorbim de o legenda, de un personaj, de o referinta culturala daca vreti. Asta nu inseamna ca indepartez discutiile legate de morala. Insa ideea topicului chiar plecase de la o controversa legata in plan estetic si nu moral. Semiramis, m-am gandit si eu sa amintesc de Tirso de Molina, dar apoi mi-am zis ca daca o fac pistele de interpretare se restrang. Este ca si cum as vorbi de Faust pornind numai de la textul lui Marlowe (din nou sfarsit de secol XVI si inceput de XVII). In vremea de care vorbim exista o anumita moralizare a textelor, a personajelor, de aceea Faust e damnat, iar istoria lui tragica (poate n-ar trebui sa uitam ca Goethe il vede fericit si chiar mantuit). Iulian - cred - asta voia sa arate, ca exista infinit de multe interpretari ale unui mit. Don Juan nu-i mai aprtine de mult lui de Molina, dupa cum nici Faust lui Marlowe.

[viulian]

Sunt de acord ca atunci cand cautam prea mult, mintea va face cumva sa ne ofere solutia incetarii starii de stress - si asta in cateva feluri:
1. incepi sa te gandesti ca e inutil.
2. incepi sa te intrebi daca tu stii ce vrei cu adevarat ?
3. incepi sa te indoiesti de veridicitatea existentei acestui adevar.
4. incepi sa-ti oferi scuze sa nu mai cauti.
5. incepi sa consideri ca deja stii adevarul.

Pe scurt, mintea incepe sa-ti dejoace cautarea spirituala. Ramai in iluzie, cu iluzia adevarului..

Si singura modalitate de a iesi din asa ceva este cautarea! Cel mai bine e sa fii autentic, si sa nu cazi in rutina. Rutina inseamna ca deja mintea a pus stapanire.... rutina e sfarsitul cautarii.

Imi place ideea unui Don Juan care incearca mereu tot mai mult, nu pica niciodata in rutina, si care mai presus decat "asteapta, ti se va intampla" are "caut, caci stiu ca voi face sa se intample"..

[Semiramis]

Viulian, sunt absolut de acord cu ce ai spus in ultima fraza:  "caut, caci stiu ca voi face sa se intample"...Am impins cautarea si efectele ei la extrem, luandu-l pe Don Juan ca exemplu, care a impins seductia la extrem. Orice subiect are cel putin doua parti, iar eu pe acesta l-am privit din unghiul cerut: fericirea sau nefericirea lui Don Juan. Cautarea ca atare eu cred ca poate fi obiectul unui alt subiect...

[One_last_dance]

Daca e sau nu fericit?
Principala regula este ca nu e nici o regula, in sensul ca nu exista o reteta, un tipar imbatabil pentru fericire...

[Lorelei]

Am recitit toata "polemica" iscata in jurul lui don juan si revin cu o intrebare noua: credeti ca don juan se poate opri vreodata? e o vorba in popor, cu orice nas care isi are nasul... sa-l aiba oare si don juan? poate gasi iubirea care sa-l faca sa ramana?

[Semiramis]

credeam ca ti-am raspuns sirena draga...mai vrei sa scriu in continuare? existam si nimic nu ne schimba, este genetic. voi iubi mereu, acelasi barbat sau poate o suta, la fel si tu. cu toti...don juan exista. vrei sa vorbim de opera sau de don juan-ism???

[Lorelei]

vreau sa vorbim de don juan ca prototip... don juan-ul din mit. poate sa o gaseasca pe EA? una singura, sau mereu va gasi alte chipuri pentru EA? asta intrebam. 

[Semiramis]

s-a tot vorbit de acest tip de barbat. ca orice mit, intai a fost povestea, apoi legenda. mitul s-a retransformat in fapte, in trairi, in actual. de asemenea, dupa cum am spus, el e vanator. mirosul femeii il incita, il atrage...il innebuneste. o vrea, e a lui. trieste si simte clipa...e tot ce conteaza. fetelor de pretutindeni, va doresc sa aveti parte de o noapte cu don juan...nu veti regreta.

[Semiramis]

si pentru ca m-a certat sirena (zisa si lorelei) ca nu am raspuns direct la aceasta intrebare, o fac acum: don juan nu va gasi niciodata o EA. vezi argumentele de la raspunsul meu anterior. punct.
 

[viulian]

Eu ma intreb daca pentru Don Juan, odata gasind o EA, incepe sa se plafoneze sau incepe sa priveasca lucrurile in profunzime..

[Lorelei]

Eu ma gandesc ca marea sansa a lui Don Juan este ca nu va gasi niciodata o EA. Altfel ar ajunge un biet muritor de rand, iar toata cautarea lui s-ar reduce la o ratacire stupida, un soi de accident. Zicea odata o mana prietena ca Don Juan se aseamana cumva cu Sisif si intr-un fel avea dreptate, caci daca Sisif gaseste fericirea in suisul pietrei spre varf ca sfidare a zeilor, tot asa Don Juan gaseste fericirea in cautare ca sfidare a iubirii caldute care se cuibareste adesea in fiecare dintre noi.