Unde sunt eu?...caci m-am pierdut....

[Deathkiss]

   Nimeni nu stie nimic!

 As vrea atat de mult sa inteleg ce se intampla cu mine!Nu ma mai recunosc...nu m-am cunoscut niciodata cu adevarat,dar pot observa ca de ceva timp m-am schimbat...si NU in bine!Am devenit foarte sensibila ...dar si foarte nepasatoare...sunt doua extreme care au dat mana si coexista in interiorul meu,facandu-ma sa ma indrept spre taramul nebuniei.Am nevoie de ajutor,dar cui sa-l cer si CUM sa-l cer?...nici macar nu-mi pot da seama ce m-ar putea trezi acum din cosmarul in care ma afund cu ochii deschisi.Poate moartea...dar si in privinta ei sunt foarte confuza:daca exista intr-adevar un Dumnezeu AL MEU acolo sus si ma va izgoni pentru ca EU singura voi pune capat vietii mele?Dar daca El exista de ce ma face sa ma simt asa singura si neajutorata?De ce nu-L mai pot simti langa mine?...Daca insa Dumnezeu nu exista...atunci ce se va intampla cu mine dupa ce voi pleca de aici?Si ce se va intampla cu cei care ma cunosc?Ma vor considera lasa sau nebuna?Vor risipi o lacrima pentru sufletul meu sau...nu le va pasa?
 Inainte...da-bine zis:INAINTE...ma consideram un om bun,un om care ar fi facut multe pentru cei pe care ii iubea...eram un om printre oameni...pentru oameni.ACUM nu mai pot trai nici pentru ei deoarece,intr-un mod extrem de subtil,au reusit sa sugrume dragostea mea pentru ei.In viata mea nu m-am simtit mai ratacita ca acum...nu mai am vise...poate doar franturi de vise,care se risipesc in neant...nu mai am sperante...A murit azi si speranta care era fundamentul sufletului meu...AM MURIT AZI SI EU CU ADEVARAT!...nu mai sunt nici macar o umbra...nu mai sunt NIMENI,nu mai sunt NIMIC!Si ma intreb de ce ar trebui sa-mi ucid si trupul...oricum fara suflet el nu are nici o valoare!Voi pluti de acum inainte prin ceea ce toti numesc VIATA... ca un orb cu auzul distrus...ca un surd cu privirea ratacita...ca un mut care a amortit...ca un mort in viata,adica ceea ce am devenit...neobservata de nimeni si uitata chiar si de mine!Cel mai tragic este ca am ajuns sa constientizez toate aceste lucruri,dar fara nici un folos!Tot ce mai pot face este sa plang pentru ceea ce am fost odata si pentru inocenta si naivitatea pe care le-am pierdut.Am muscat si eu in inconstienta mea din marul..blestemat...si acum e prea tarziu pentru a ma mai salva.Si nici nu mai vreau asta pentru ca nu mai am ce sa salvez...AM PIERDUT TOT!!!
    Voi v-ati pierdut vreodata?
 

[Semiramis]

pierderea de sine e trista si fii sigura ca nu esti singura care constientizeaza acest lucru (in acelasi timp, nu este imbucurator ca multi alti oameni sunt in situatia asta). asa cum exista ratacire, exista si regasire. acest moment in viata ta va trece si va reveni. este un sentiment care intervine in urma unor intamplari care iti zgudiue incredrea in tine. vei trece peste el, mai mult ca sigur, dar nu te astepta sa treaca stand cu mainile in san...fa lucrurile care iti plac, citeste cartile care te atrag, du-te in oras si fa-ti de cap cu fetele...in acelasi timp, trebuie sa afli care este originea apasarii tale, de unde a plecat acest gol imens ce te inunda. e normal sa iti doresti sa dispari, sa fugi de lume insa asta nu te  va ajuta. drumul inapoi catre tine il vei intrezari in momentul cand vei zambi cu adevarat pentru prima data...tineretea e frumoasa si e un dar "perisabil"  . nu ti-o irosi cu ganduri intunecate. chiar daca simti ca toate ti-s in adins acum! ca si tine, am trecut de nenumarate ori prin stari in care nu mi-am mai fost prietena, dar au trecut. vor mai veni poate. asta e. bucura-te de ceea ce ai si de ceea ce vei primi. sunt alaturi de tine si astept sa scrii sa vad cum te mai simti...
aaa...de ce spui ca ai pierdut tot? abia acum poate ca incepi sa primesti...
te pup.

[david]

 la fel am fost si eu si chiar uneori aceste lucruri revin cu o nonsalanta cutremuratoare, dar vad atatia oameni in jurul meu care la nivel de individ simt cam la fel. Acest lucru nu imi mai permite sa renunt sau sa ma mai plang de aceasta constientizare cu jumatate de masura, multi, cutremurator de multi oameni nici macar nu isi dau seama  de lumea in care traiesc, stiu doar un singur lucru sau isi doresc sa se simta bine... noi nu cautam fericirea, noi alergam dar nu dupa fericire ci dupa un nonsens.  Eu vad in jurul meu in fiecare zi oameni care au crize care sunt isterici, stresati si simt ca dincolo de o simpla afirmatiesuntem o societate bolnava , e suficient sa te uiti mai atent la toti oamenii din jur si printre cunoscuti sau amici, sa i observi cum reactioneaza, cat de sablonati suntem si pare ca nu este nici o scapare pentru nimeni, multi isi gasesc refugii crezand in ceva sau nu, altii renunta.....
si totusi pare ca ceva care ar putea sa ne scoata din aceasta fundatura exista... desi este un lucru anevoios din experienta mea directa ma face sa afirm ca totusi se poate, dar e foarte greu...
pe undeva ar trebui sa te bucure ca treci prin aceste lucruri, inca nu ai devenit indiferenta la tot ce ti se intampla, vad ca esti putin cinica si asta ar putea fi un lucru rau pentru ca cu cat ai mai multe ganduri de acest gen cu atat vei suferi mai mult
eu inca cred in singurul lucru care stiu ca exista, in constiinta umana, nu in cea care este spusa la colt de strada sau afirmata ca sablon de atatia si atatia oameni, ci in cea pe care o simt aproape in fiecare zi, uite, ca exercitiu atunci cand privesc natura sau ascult cum siruie apa unui rau deja ceva s-a schimbat in mine, nimic nu mai este cum a fost, sau mai exista ceva care am invatat de la un om de stiinta din periplul meu pe internet, sunt niste intrebari simple la care nu trebuie sa ti raspunzi neaparat cum ar fi “ce fac acum ?”
mai este un motiv pentru care nu pot sa renunt asa de usor, am vazut destule exemple de oameni care au trait mult mai rau decat mine ( recent am vazut pe discovery cazul unui om care a trait cu o boala de piele extrem de dureroasa, nici nu mi pot inchipui cum este sa traiesti cu aceasta durere permanenta ) asa ca stiu foarte bine prin ceea ce treci dar nu ai nici un motiv sa renunti oricat de meschini ar fi oamenii sau oricat de rau te ai simti,
...mai cred ca nu ai renuntat la toate sperantele, ca inca pe undeva mai crezi in ceva, sau ai trecut de cealalta parte a baricadei in care crezi ca nu exista nimic care e un gand la  fel de inutil,
exista o frumusete a vieti pentru care merita tot efortul existentei ...
 

[Deathkiss]

 
   Gandurile acestea sunt de acum si din tecut,dar stiu ca ma vor macina si in viitor.Nu am mai scris pana acum ce gandesc despre mine si sunt convinsa ca nici asa nu voi ajunge sa ma cunosc.Dar oare ce inseamna cunoastere de sine?Incadrarea in anumit coordonate stabilite deja?Sau crearea altora noi?Ce este gandirea?Cum este posibil sa-ti treaca prin cap un gand si de la el sa ajungi la alte zeci de ganduri?
  Sunt atatea lucruri pe care nu le pot intelege...si sunt atatea pe care as vrea sa le inteleg...si atatea pe care cred ca le inteleg,dar cum pot sti care-i adevarul?De ce omul trebuie sa se hraneasca pentru a trai?De ce nu traieste pentru ca gandeste?Poate pentru ca multi nu gandesc...dar poate astfel ar incepe sa o faca,daca ar sti ca asta-i tine in viata.Ar fi atat de usor sa mori...si atat de greu in acelasi timp.
  Ce este ura?Ce este iubirea?Ce este viata?Sunt atatea intrebari care ma ucid incet,incet si totusi ma trezesc la viata.De ce atunci cand gasesti raspunsul la o intrebare iti apare alta?Poate ca asta-i ROSTUL  NOSTRU...dar oare chiar avem un rost?Nu cumva credem asta pentru a da un sens vietii noastre,pentru a nu ne simti inutili?Poate ca asa si suntem...Si atunci:DE CE TRAIM?Poate iubirea sa dea sens vietii noastre?Dar...din nou intreb:cine-mi poate spune ce e iubirea?...pentru ca simt nevoia sa am certitudini.Dar suferinta?Aceasta suferinta care mi-e atat de familiara,aceasta suferinta care se face mereu simtita in viata mea?Ea chiar exista sau e o inventie a mea?Eu chiar o simt sau e doar o parere?Dar daca e asa inseamna ca am puterea sa "creez" sentimente pentru ca e prea reala!
  De ce?E cea mai grea intrebare...e cea mai simpla si totusi e atat de complicata!Nu mai sunt sigura de nimic...mi-am pierdut capul in acest labirint al intrebarilor,m-am pierdut chiar si pe mine...Dar,in definitiv,cine sau ce sunt eu?Scopul si rostul stiu sigur ca...nu mi le stiu!Si nici ce sens are viata mea,dar poate ca eu ar trebui sa ii dau un sens.Sa-l caut...am tot incercat,dar in zadar!Oare il voi gasi vreodata?Nu mai gasesc nimic pe aceasta lume care sa imi placa sau sa ma faca sa ma simt bine...sau mai bine.Poate ar fii mai bine daca as fii superficiala...si nu mi-ar pasa de nimic.Ne "bucuram" uneori din cauza unor lucruri atat de minore si "radem" din cauza unor intamplari atat de simple si suntem convinsi atunci ca viata e "frumoasa".Dar cati dintre noi au curajul de a ramane singuri...cu noi insine?Da...eu am facut asta de multe ori...poate de prea multe ori.Asta fac si acum si totusi este posibil ca peste zece minute sa rad cu ceilalti si peste alte zece minute sa ma intreb de ce am ras si ce am simtit...In acest caz,sper sa imi pot raspunde,caci incep sa cred ca asta caut cel mai mult in aceasta unica viata:RASPUNSURI!!!
  Iti multumesc mult de tot Semiramis pentru ca ai incercat sa ma ajuti...si acest lucru este valabil si pentru David...dar oameni buni va pierdeti timpul cu mine.Nu stiu de ce am scris aici toate astea....v-am zis:NU MAI STIU NIMIC...poate ca n-am stiut niciodata nimic...Sa ies sa ma distrez cu fetele?Am devenit atat de analitica...si am ajuns sa descopar ca sunt inconjurata de oameni superficiali(nu ma refer la voi,ci la cei pe care ii cunosc)...Sa admir frumusetile naturii?Cred ca asta este tot ceea ce ar mai fi de admirat,dar avem noi oameni-"cea mai mare creatie a Lui"-grija sa distrugem si natura...incet,dar sigur.
  Nu stiu nici macar daca ar trebui sa incerc sa mai fac ceva pentru sufletul meu pierdut...dar poate ca fac ceva chiar scriind toate astea aici..."Ganduri intunecate"...da,asa e:am atins inima intunericului si am orbit tocmai din cauza ca am cautat "lumina".Asa L-am pierdut si pe El:cautandu-L...."Cinica"???DA,ai dreptate David,asa am ajuns...si nu vad de ce as fii altfel din moment ce rautatea oamenilor este afisata cu mandrie...si poate din inconstienta,dar ei se simt bine asa...
  Deci:ferice de cei care "CRED SI NU CERCETEAZA!"
 Va pup si va multumesc inca o data ca v-ati batut capul cu mine.
 

[Semiramis]

faptul ca ai scris aici chiar daca nu stii de ce ai facut-o, arata ca aveai nevoie sa vorbesti cu cineva. ca ne-ai ales pe noi poate ca e bine pentru ca suntem mai mult decat obiectivi. dar poate ca ai nevoie sa vorbesti cu cineva care te cunoaste...poate ca ai nevoie sa vorbesti cu cineva de specialitate pentru ca eu cred ca tu ai acum o perioada de negare a tot ce ti se intampla si refuzi sa gasesti in mod constient o iesire...m-am uitat la varsta ta, e una frageda, esti la inceputul vietii...mai tarziu ce vei face? vei pica la prima problema pe care o vei avea...e cazul sa ridici fruntea draga mea! ce ti s-a intamplat atat de grav de nu mai vezi nici o iesire? daca vrei sa afli ceva, sapa pana gasesti. ca sa stii ce e adevarat, trebuie sa vezi si minciuna si numai tu apoi poti aprecia ce-ti trebuie. exista mii de carti care iti pot umple timpul in mod placut si pe deasupra iti pot da raspunsuri...multumeste-i lui Dumnezeu ca esti sanatoasa! mai departe toate vor vor merge...sper sa iti revii curand din starea asta! te urmaresc!
te pup

[surfer1026]

Sincer, modul in care cauti tu raspunsurile ma duce cu gandul la adolescentza; la ritmul ei - atunci cand mintea produce o sete de cunoastere greu sau imposibil de stapanit prin raspunsurile varstei. Desi poate e greu de crezut, timpul va raspunde la aproape toate intrebarile tale. Intrebarile tale sunt intrebarile noastre: Cine suntem? Unde ne ducem? De unde venim? Cred ca rational nu vom putea raspunde cu exactitate niciodata. De aceea ne raman emotiile, mistica,  exprimate in metafore. Cred ca universul uman (interior) este atat de divers si avem atatea instrumente de investigatie la "indemana" (logica este doar unul dintre ele) incat poti gasi oricand un drum nou - un sens.
As mai adauga ceva; cred ca Adevarul () nu tine de resortul logicii ci mai degraba al misticului; asa ca raspunsurile ADEVARATE le stii deja si le recunosti ori de cate ori le intalnesti - trebuie doar sa le lasi pur si simplu sa faca lumina!