Ah, frunzele!

[alexia]

Fat-Frumos m-a asteptat
printre frunze nepictate;
Am ceva de intrebat:
Oare ma rapesti la noapte?


             
             Astazi, in zapada moale de pe strada, pasii tai aveau forma frunzelor...Am urmat cursul lor, calea spre tine.  Vantul sufla puternic si acoperea urmele. Mi-e atat de teama...Oare fara frunzele albe ce mi le-ai lasat voi mai gasi drumul spre tine?

[George Ene]

Nu-i aşa, Alexuţo dragă, că e sublim să te îndrăgosteşti pe Site?
Versurile tale - superbe! ca şi explicaţia din josul lor, te califică printre candidaţii la Premiul Întâi într-ale Poeziei de Dragoste (dacă va fi lansat vreodată un asemenea Premiu!).
Zi şi tu, ca mine şi ca toţi îndrăgostiţii care se exprimă pe acest minunat Site: Să le dea Bunul Dumnezeu sănătate şi numai bucurii Creatorului Site-ului, lui J.S. - Joseph Szenasi, adevăratul - precum şi celor ce clipă de clipă ne veghează poeziile şi replicile, dragilor Iulică (acum şi Administrator al Site-lui), lui Bllue şi nu-n ultimul rând fetei superbe care e Diana (poetă - româncuţa noastră din îndepărtata Californie).
Am zis-o, şi mai ales am zis-o cu inima topită de iubire!

[DIANA]

Ba-mi sopteste, ba imi striga!
Nu mai stiu  ce sa- inteleg!
Ba ma mangaie, ba-nteapa!
Mai ca-mi vine sa o leg!

“Ce e, frunzo, ce tot vrei?”
Apucai s-o-ntreb deodata.
“Ma tot bati la cap intr-una!
Chiar nu vezi ca-s ocupata?!”

M-am intors la ea de-ndata,
Am scrutat-o din privire!
Toata, cat era de lata
Te orbea de stralucire!

Si am inteles pe loc,
Frunza-avea totusi dreptate:
Nu o mai iubeam deloc
Am uitat de tot si toate!

Ce rusine m-a cuprins   
Si ce de gusturi amare!
Dar ea, scumpa, m-a atins    
Si mi-a dat o sarutare.

[George Ene]

Ai, că ăsta-i lucru mare -
De-a dreptul minunăţie:
Să te sărute o frunză…
Dă-mi-o, fată dragă, mie!

Am nevoie de-aşa frunză
Mai ales că-i de la tine!
Voi vedea prin ea cu ochii
Tot ce-i rău şi tot ce-i bine.

Iar de fi-va să-mi vorbească
Aş uita şi de mâncare,
Numai s-o aud că-mi spune
Ce faci tu, în depărtare.

N-aş lăsa-o nici să doarmă,
Aş sta treaz noaptea întreagă
Să-mi vorbească despre tine,
Fata mea dulce şi dragă.

Te sigur c-aş simţi-o
Când 'i-e dor de depărtare
Şi-aş trimite-o tot la tine,
Şi tot cu o sărutare…

[Semiramis]

frunze ratacite pe la colturi de alei...frunze moarte...parcul gol de viata isi asteapta primavara.
dansez tango nebun in amintirea zilei ce vine. pasii imi joaca feste, pasi mari...pasi pierduti aseara. cand te-am vazut ultima oara.
buze mangaind pielea, ochi privind mainile, imbratisarea calda, totul imi spune ca primavara vine, cu vlastari de frunze de un verde dureros de crud, cu imbobocirea calda a florilor de cires.
inchin in cinstea frunzelor care mi-au urmat ultimile luni, cuminte sau nebun, dureros sau a alinare.
tanjesc dupa alte frunze acum...si dupa alte toamne.

[Lorelei]

"Desfrunzi-m-aş şi n-am cui"

tacuta desfrunzire astazi...
sufletul gol,
rusinat ca in fata unei oglinzi...
il iau in palma
il asez frumos pe pervaz
sa vada toate frunzele lumii
si sa le lase in pace
sa ramana gol,
singur siesi amant si prieten
si intotdeauna al meu

[George Ene]

Păi dacă-ţi pui sufletu-n pervaz
Vei da peste un mare necaz:
Îi vor da toţi bărbaţii ocol -
Mai ales că-l vor vedea şi gol,
Va fi vai de el de sufleţel
Toţi vroind să-l mângâie niţel.

Mai bine pune-mă să-l păzesc
Că doar ştii cât de mult îl iubesc…

[Lorelei]

sunt numai promisiune
si numai dor de duca
palma mi se preschimba in frunza
prin nervuri imi zvacneste
sange albastru
sunt frunza intinsa catre tine
si albastra, albastra...
reinventata din jinduri ascunse
intr-un anotimp fara trecut
si suspendat intre palmele mele
ca-ntre doua limanuri... albastre...

[George Ene]

Zilele trecute am primit acasă un mesaj calomnios, care insinua că, vezi, Doamne, n-ar fi cazul să am încredere într-o anumită persoană inteligentă, care-mi este foarte dragă.
Lume nebună! - mi-am zis - şi, iată, că am revenit în poezie, în continuare, aşadar fără să mă împiedic de-o asemenea buturugă…

Palma cu nervuri albastre
În desenele-i măiastre
Stă întinsă către tine -
Frunză gingaşă, - în rime

Căci tu, dragă frunză-floare
Ai tot aurul din soare
Pus pe tine, ca veşmânt -
Trenă lungă de cuvânt

Iar frunzarul ne şi vede.
Mai foşneşte, mai nu crede
Că noi, două frunze-n şoapte
Ne vorbim noapte de noapte,

Despre alta, despre una:
Cum că se ascunde luna
Când iubiţii se sărută
Printre tufe de cucută,

Când vreunul oarecare
Fără milă rupe-o floare
Şi-o frământă şi-o răneşte -
Căci invidia-l pândeşte

Şi-ar fi-nstare, amărâtul,
Să dea în noi cu urâtul
Numai să nu ne mai vadă
Cu frunzarul strâns grămadă,

Când tresare şi ne-ascultă.
Că - zice - prea-i lume multă
Lângă frunzele albastre
Ca iluziile noastre…

…Măi copile, lasă locul
Altora, ce-şi văd norocul!
Va veni şi pentru tine
Vremea ta, să-ţi fie bine.

Lasă focul, lasă ura
Că-ţi cam baţi degeaba gura.
Tu aşează-te cuminte
Până când îţi vine minte!

[Semiramis]

frunze in soare, frunze albastre in sublima impreunare a primaverii cu pamantul, asteapta tacute in linistea diminetii. zorele, tot albastre, sarutate bland de roua, imi mai trimit cate un gand invesmantat in speranta. caci pana ieri plangeam.
sirena mi-a soptit de promisiunile invechite si de dorurile de duca uitate.
tanjesc dupa adierile imbobocite, tanjesc dupa aripile de cocor, tanjesc dupa frunzele ciresilor adormiti asta-toamna, toamna reinventata de doua palme calde si de doi ochi caprui.
aproape ca mi-e teama sa privesc curcubeul ingemanat cu cerul. acel cer ce peste cateva zile il voi putea saruta. si trimit o lacrima, albastra bineinteles, frunzelor mele acajou, ce le voi intalni din nou peste doua anotimpuri...
frunze dragi...

[George Ene]

Semiramis, fată dragă, lămureşte-mă o clipă:
Să-nţelg că vei ajunge tot mai sus, pe cer adică,
Ca de-acolo, din înalturi, stâpânind rotimea toată
Ba până şi curcubeul, să săruţi… cerul, o dată?
Unde zici că pleci, de-aicea, pentru două anotimpuri
Încât ne urezi cu-nflăcărare să rămânem la fel, puri?

…Vreau să-ţi fiu şi eu alături, ca-n acelaşi zbor tăcut
Să mă-ntorci din nou la frunze: să-ngenunchi, să le sărut…

[Semiramis]

nu plec niciunde prieten drag. am sa te invat sa mai ramai la frunze o vreme, poate inca doua, trei anotimpuri. am aflat aici ca toamna nu e toamna fara frunze si sirene si poate ca vom reinventa o noua primavara, tot aici, toti care am mai ramas.
zbor tacut si plin de patimi ma face sa-mi doresc impreunarea cu cerul care pana mai acum un an era departe.
stau acum si-mi amintesc tangoul nebun al frunzelor picate in toamna ce-a trecut, frunze care acum au pierit pe vecie, lasandu-le altora locul.
astept tampla fierbinte sa-si lase urma unor versuri aici, caci tare mai imi este  dor de ea...
nu plec niciunde. astazi drumul nu imi este prieten.

[Lorelei]

Frunzele
inmuguresc frunzele...
in primavara simpla
rasarita intre gene
despartind frunza de frunza
si copac de copac
iris caprui rasfrangand un chip strain

frunzele... ah, frunzele...

inmuguresc frunzele simplu, ce simplu
si-i atata tacere in noi
si in frunze

[Semiramis]

cine esti tu de-mi izgonesti toamna cu glas de adiere?
imi vii cu primaveri de flori si de boboci copii. cu despartiri de pomi si injumatatiri de frunze...mai vino-mi totusi!
ahh frunzele, ma linistesc. caci renasc acum prin ele, atat de tandru si de ingenuu. intr-adevar copila, primavara vine.

[Lorelei]

si-i atata tacere in noi si in frunze
si-i atata lumina in jur

in mine se naste o primavara noua
ca si cum as inmuguri
frunze albastre inaltand peste umeri

si nu mai tipa azi frunzele...
numai tac
in mine tac inmugurind nestiute
si totusi atat de albastre...