Ah, frunzele!

[Lorelei]

Pentru Semiramis, Alexia, Minerva, Just, Miss M., Lady Allia şi toţi ceilalţi
care au dat glas frunzelor unui anotimp doar al nostru, care a existat cândva,
într-o altă vreme şi într-un alt spaţiu…




Se duc cocoarele în unghi
Ne curg tăcerile prin sânge
Iar toamna rece din rărunchi
Cu şiruri lungi de frunze plânge.

Eram copii... când frunze mii
Din coasta toamnei curgeau line
În chip de vorbe argintii
În chip de voi, de noi, de mine...

Credeam pe-atunci că vom putea
Cu vârful de peniţă bună
Să scriem toamna pe podea
Şi să sărim şotronu-n lună.

Şi când ne-adună dorul vag
Dorul de frunzele alai
Aud glasul Semirei drag:
„A venit toamna, Lorelei”.

Toţi am plecat. Sau am tăcut.
Şi toamna a uitat să crească
Iar cântecul rămâne mut,
Plin ca ciorchinele în tească.

Ne-om regăsi, copii bătrâni,
Cu boala şerpilor în sânge
Cu dorul vechilor păgâni
Dar nu ştim – ochiul râde? Plânge?

[Semiramis]

dacă vrei să fie toamnă şi dor ai de frunze, pot striga: să fie toamnă!
şi toamna uşor împresoară visarea şi dansul frunzelor ruginii, galbene, stacojii...

dacă vrei să ai covor de frunze ca moale să-ţi fie călcătura, nimic mai simplu.
scutur toţi copacii numai pentru tine. şi pentru mine...

e toamnă iar.

[Eve]

Ne-om regăsi, copii bătrâni,
Cu boala şerpilor în sânge
Cu dorul vechilor păgâni
Dar nu ştim – ochiul râde? Plânge?

...visuri mai râd în nisipul fierbinte
şi toamnele fac vrăji paşilor neastâmpăraţi
Poate de aceea uneori
suntem frunze râzând-plângând
între albastru şi verde.
Multumesc, frumoasa noastră Domniţă!

[Lorelei]

Frunze nebune
Cine ne spune
Unde s-or duce?
Ce drum apuce?
Duca cu ele
Visele grele

Frunze albastre
-N lume sihastre
Duceti in lume
Lacrimi anume
Rasul si joaca
Zborul si toaca.

Si in ast drum
Visele scrum
Sa tot renasca
Din lemn, din iasca
De dupa usa
Din cea cenusa.

[Eve]

o raza a cazut
pe pleoapa frunzei
iluminand-o

ce melancolie
o fi ascuns
in suflet
nebuna?

[Semiramis]

frunze nebune, cine ne mai spune a lor poveste?
o şoaptă uitată, suficientă pentru a trezi amintirea.

trecură ani şi anotimpuri. frunzele nebunele au rămas cuminţi în aşteptarea unui povestitor dibaci.

lorelei, mi-e tare dor de frunze...

[alexia]

Toţi am plecat. Sau am tăcut.
Şi toamna a uitat să crească

Am plecat. Am tacut. Dar frunzele mi s-au razvratit si in fiecare clipa imi vorbesc, in gand, despre anotimpul asta pe care i-l traiesc continuu. N-am uitat sa cresc toamne, am uitat doar sa vorbesc despre ele. Si mi-e dor ...

[alexia]

Frunze nebune s-au razvratit in sufletul meu si mi-au adus toamna, o toamna perfecta pictata in culori care au gust de libertate. Ma desfac in frunze-fluturi si ma fac una cu tine... Iar frunzele... ah, frunzele mele se prind in hore de iele si-ti netezesc calea. Manunchiuri de culori astern inaintea ta ca nu cumva sa uiti drumul spre mine.
Am vrut sa fie toamna si este toamna, o toamna numai a mea!

[Semiramis]

ah frunzele...
peste câteva zile, toamna se va lăsa pe nesimţite în amurg. abia de se vor mai cerne picuri de lumină printre ploi... frunzele, eliberate de povara soarelui, vor începe să coloreze împrejurarea şi vor zâmbi în fiecare dimineaţă. care auriu, care stacojiu, ruginiu şi acaju.
iubesc deopotrivă ploaia, ceaţa şi frunzele. şi numai acest anotimp minunat mi le poate oferi pe toate trei. toamna îmbie la visare, la dor şi dragoste. la linişte.
fii binevenită toamnă dragă! cu frunzele tale cu tot.

[alexia]

Toamna asta imi vor creste aripi. Am sa ma prefac una cu tine, toamna! Am sa visez si am sa pictez lumea in culori noi, nebanuite. Am sa dansez in apusuri romantice si am sa alerg desculta prin roua diminetii. Am sa ma desfac in frunze si ah, frunzele, imi vor aminti sa traiesc!

[Lorelei]

Motto: "si vine toamna iar / ca dup-un psalm aminul" (L. Blaga)

E toamnă şi dorul de frunze m-a podidit ca un plâns mut, ca o tristeţe aproape imperceptibilă: tristeţea care apare uneori în cuplurile vechi, care nu ştii nici unde începe, nici unde se termină, dacă se termină vreodată. Ca o absenţă. Ca durerea surdă a unui ciung în mâna pe care n-o mai are.

[Semiramis]

toamnă tu, cu ploi şi vânt... ce depeni amintiri cu vechi prieteni. vino iar şi împleteşte-ţi frunzele în părul meu. şi mai şopteşte-mi despre cocorii care au plecat.

[alexia]

Ah, frunzele... Am creat un anotimp al meu, o toamna numai a mea. Ce frumos! E prima toamna care inca nu m-a parasit!

[Semiramis]

toamna a trecut pe nesimţite, abia se mai cern tăcute frunzele anotimpului absolut. păsările au zburat departe, ducând cu ele nespusele poveşti, neşoptitele rugi şi neliniştitele dorinţe. e iarnă acum. fulgii mângâie cerul gri, apus pe meleagul unei alte toamne.
ah, frunzele... aş vrea să aud cântecul lor, insinuat în mintea mea, precum un vis trecut.
toamnă dragă, mi-e tare dor de tine!

[alexia]

În mine s-a cubărit o toamnă tristă dar mi-e atât de dragă tristețea ei încât mă fac una cu frunzele ce le răscolește din vreme în vreme. Ea e tristă, eu zâmbesc. Tu strigi, eu închid ochii. În mine e toamnă, în tine e gol...