Ah, frunzele!

[Semiramis]

Sirenă cu mii de frunze prinse-n păr bălai, pe unde îţi duci umbrele de apă? Un alt anotimp, de un verde crud, se mijeşte între genele mele, în împrejurarea mea. Mai vino, iar, să-mi spui de frunze. Şi de regăsirea lor... Mi-e tare dor!

[Lorelei]

Aici e toamnă. Tristeţea crește în mine ca iarba. O ascult cum dă târcoale. Ca un șarpe. Ca o lighioană. Frunzele toamnei mele sunt căprui. Ca vremea. Ca viaţa. Ca tristeţea mea. Ca absenţa ta. Căprui și-atât.

[Semiramis]

Toamna e departe. Frunzele s-au născut şi-şi duc maturitatea cu demnitate printre ploi, soare şi nopţi. Aşteaptaă trecerea anotimpului pentru a se elibera încă o dată. Cu gândul la vânt şi la zări îndepărtate, triesc amintiri ce nu le aparţin... Ah, frunzele... de tristeţe sunt sătule.

[alexia]

E toamna si septembrie are gustul tau. In frunze iti simt parfumul si in lumina calda, tandretea. Gandurile mele capata culori noi. Devin nostalgica, nu pentru mult timp, doar atat cat sa-mi traiesc un alt anotimp, o alta toamna numai a mea...

[nibasus]

                                                    Întotdeauna 
                                                    Vine-o  vreme  când  frunzele  ,
                                                    Care-au  iubit  atât  de  mult  copacul  ,
                                                    Încep  să  cadă  ;
                                                    Sânt  vinovate  frunzele  ?  !...
                                                    E  vinovat  copacul  ? !...

[nibasus]

Când  frunzele 
Se  tânguie 
A  toamna 
Și – ncep  exodul   
Spre  uitare  ,
Când  trupu – i  frânt
Și  rănile – s  deschise  ,
În  sufletul
Ce  tremură  de  dor
Oare  mai  pot
Să  inflorească
Vise  ? .....

[amelie]

frunzele mele, desculte, calca prin toamna vietii tale,lasandu-si urmele fosnitoare in palmele deschise de dor...frunzele tale dezbracate imi calca pielea in tropot de buze si-mi trezesc, clipa de clipa,sentimente pe care le crezusem uitate...te invalui in frunze si iubire ori de cate ori trec pe la tine prin suflet...

[nibasus]

....ceea ce intuiam în căutarea mea , în care lucrurile alunecau încet la vale , era că nici în ruinele iubirii , nici în copacii desfrunziţi nu se ascundeau lămuriri .......dar poate , mă-nșelam.... în toamna asta , istovită de speranță , frunzele se străduiesc să plângă .....calcă pe covorul lor și treci prin sufletul meu , în tropot de buze , cu parfumul și foșnetul iubirilor de-odinioară .....învăluie-mă în frunze și alungă această toamnă târzie , cu chipul frigului și a neputinței ....

[alexia]

Încolăceşte-ţi gândurile în jurul inimii mele. Arcuieşte-ţi trupul peste ideea de a nu-mi fi îndeajuns şi fă-mă întreagă, ca să nu mă mai doară ca nu eşti. Apoi aşează-mă pe un pat de frunze ca să renasc, din nou, întreagă, în primăvara pe care mi-o va aduce un alt vis. Îmbrăţişaţi, ne vom lăsa ninşi de toamna mea ce va creşte nu în mine, ci în noi.

[nibasus]

Niciodată să nu-i spui , totul , unei viori despre tine , te-ai putea trezi muzică în loc de om .....gândurile tale , înscrise toate pe portative , într-o ordine pe care n-o recunoști , sentimentele înșirate ca rufele la uscat , albe , mirosind a curat , dar îndepărtate de tine ca o galaxie din Calea Lactee , toate , te-ar putea trăda , fără să te mai poți ascunde , răstignindu-ți sufletul în lemnul viorii .....și totuși , mai pot să fiu , o vreme , arcușul unei viori - femeie ,coborâtă în lume să îmi dea pământul transformat în sunet .....sunetul miracol , cântec omenesc....renașterea , de primăvară , a frunzelor .

[Dexter16]

Vreau sa mai dau inca un tur
La lumea asta plina de cusur
Ca totul se termina cu un vers
Ca o frunza ce cade ,si-o prinzi din mers...

Nimic nu te-ajuta sa privesti din nou spre cer
Cand pana si capul priveste in jos mai lejer
Cand totul iti pare pierdut
Si nu-ti amintesti decat de trecut...

Si incerc din nou sa fiu
Fara "a fost" , fara "va fi" , dar stiu,
Ca incerc degeaba . De ce?
Viitorul devine prezent , iar prezentul trece
Si-astfel raman doar cu-o frunza ,de toamna rece...

Da' incerc sa uit viitorul ,
Incerc sa ard trecutul ,
Sa raman doar cu prezentul,
Dar mi-aminteste vantul
Ce bate nebun de acuma ,
Sa-mi ia durerea cu mana,
Ca stie cat ma doare inima
Ca stie ca-mi lipseste ceva ...cineva,
O frunza usacata si iubita mea.

Am pierdut totul intr-o toamna rece si rea
Mi-am pierdut gandul , mi-am pierdut inima
Si ca un cliesu , canta chitara mea
Si eu ii tot spun ca e degeaba
Da sa asculte nu vrea
Si plange intr-una ca nebuna
Dup-o iubire , si-o frunza , doar una...

[alexia]

Încet, marginile sufletului meu au prins culoare arămie ca și cum cineva ar fi brodat, din amintiri și din vise, o dantelă. Primul gând a fost să mă adun în brațe ca nu cumva diminețile reci să mă înghețe. Apoi însă, liniștea ta m-a facut să mă abandonez în toată splendoarea de culori pe care parcă înadins mi le amesteci. Și am început să las culorile să mă contureze când frunză galbenă, când amintire. Și am lăsat toate cuvintele să mă învăluie în lumină caldă și anemică de după-amiază. Iar nopțile, nopțile le-am făcut leagăn inimii mele. Și mă descopăr în fiecare clipă a ta, tot a ta, mai a ta… tu, toamnă din mine…

[Modi]

De-o viata lucrez la un tablou. Despre tine. O frunza in culori amestecate. Si rosu.

[alexia]

Bine ai venit printre frunze, Modi!


Nu-mi mai pleacă toamna! E decembrie și frunzele mele încă se joacă printre pașii care întotdeauna se duc. Vântul le petrece cu dezmierdări pe trotuare umede și parcă nici gând de iarnă. Curând însă, o să-mi înghețe zburdălnicia lor și le va ninge liniștea până la primăvara. Astazi le mai văd rătăcite, ușor anemice, fugărindu-se către nicăieri. Încă îmi este toamnă...

[Modi]

Norocul de a-i curge prin vene anotimpul drag este rezervat celui condamnat la iubire.