MOARTE

[furia ingerului]

Drept e cuvantul tau viulian
Imi cer scuze, inca o data, daca referirile din mesajul tau fac trimitere la mine dar, tin sa reamintesc, intentia mea nu a fost de acuza ci de apreciere, posibil eronata, a situatiei. Acestea fiind spuse, sper ca scuzele sa-mi fie primite iar cu proxima ocazie cand colericul din mine va vrea sa primeze peste legile bunei purtari, il voi lua la palme

Oricum paradigma evolutionista nu mai sta in picioare de la Herbert Spencer care desi uziteaza aceeasi linie e teroriei lui Radwin vine cu completari care vor duce mai apoi la modelul conflictului social.
Omul e clar ca nu e numai primatul cel mai de sus, e si altceva si masura in care acest "altceva" se poate numi anima e doar o premiza. Ceea ce conteaza este ca frumusetea umana cred eu, poate fi gasita si la bolnavii de lepra...doar spiritul omenesc nu sta in piele. (nu e valabila afirmatia "Ai obrazul gros") 

Multumesc tuturor de comentarii si ma bucur ca ma aflu printre voi.

[Strumfita]

     Frica de moarte? De ce mi-ar fi? Moartea este .. sfarsitul vietii .. poate fi azi , poate fi maine, peste  1 saptamana sau peste 10 ani. Nu se stie ... si nici nu vreau sa stiu.
     Intradevar , viata este o calatorie plina de capcane ..de urcusuri si coborasuri, dar de asemenea este si foarte "misterioasa" .. iar eu vreau sa ii aflu misterele. Nu ma dau batuta si nu m-am dat niciodata!! Trebuie sa lupt pentru cei care tin la mine, pentru familia mea si pentru mine.
    Pana la moarte, mai am o viata de trait .. lunga sau scurta.. vreau sa o parcurg pana la capat.
   

[anhelik_sandra]

 
pai.. cica :
- Cati ani ai?
- xy
- Multi inainte!
- Mersi!
Dar ... de ce sa traiesti multi ani cand poate o sa te faci urat si o sa fi singur.. sau mai stiu eu cum.. (Nu doresc la nimeni asta). eu nu imi doresc sa traiesc decat . cat sa imi vad nepotii (adica vreau si eu sa fiu bunicuta intr-o zi)   Dar nu mai mult pentru ca nu vreau sa sufar, adica dureri de spate, nu mai poti sa mergi(chestii de astea). Ma uit la ai mei bunici, care sincer.. arata destul de bine, dar cand ai aud, mai ales pe bunicuta mea, ca nu poate sa merarga nici pana la piata...
 

[Semiramis]

de cele mai multe ori cantabilizam lucrurile rele care ni se intampla, omitand ceea ce s-a petrecut frumos...toti am spus macar o data "offf, de-as muri in clipa asta..."fara a avea siguranta ca, daca ni s-ar oferi "sansa" de a muri la comanda sau curajul sa o facem cu propria mana, am alege varianta.
sa mori e simplu, mai simplu decat a te naste.
oricum, dupa ce murim, nu mai conteaza, asa ca...pana la urma, cred ca ar trebui sa ne fie frica de viata!

[Lorelei]

A propos de tot ce s-a mai zis pe-aici astazi... Poate cumva trebuie sa gasim un echilibru. Intre a vedea viata in roz, vorba cantecului si a ne lovi la tot pasul de racnetul realitatii. Adica nici sa nu traim intr-o iluzie de iubire perpetua si indestructibila, astfel de asigurari nu exista, nu sunt reale. Dar nici sa nu vedem numai partea goala a paharului si sa ne facem griji pentru copiii subnutriti din Africa. Sigur, ca problema sociala, globala, a omenirii e ok, chiar pot sa empatizez un pic cu situatia lor, dar sa fim seriosi, intre grijile si frustrarile mele marunte de zi de zi... n-o sa ma impiedic nici macar de ideea copiilor somalezi, decat poate in bancuri. Deci, asta incerc sa zic, sa gasim un echilibru intre tot ceea ce e "negru" in viata si ceea ce e "roz". Cat despre Moarte... da, mi-e frica de moarte, vorba lui Nichita "sunt om viu si nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain". Dar gandul mortii nu ma obsedeaza. E precum copiii din Somalia, o lume inca indepartata care nu ma apasa, dar la care ma gandesc din cand in cand. De fapt e mai mult decat copiii din Somalia, pentru ca ideea mortii, atunci cand ma bantuie totusi, ma face sa problematizez, sa ma intreb asupra multor lucruri si sa reevaluez o multime de lucruri. Uf, am obosit. O sa revin.

[furia ingerului]

Este posibil ca exemplu cu acei copii din Somalia sa fie unul nefericit ales. dar nu asta era ideea oricum.
N-am pretentia sa privesc obsesiv doar paharul de Coca-Cola pe jumatate gol cum nu-mi plac nici ploile de inimioare, broaste sau mai stiu eu ce atrocitati s-ar nimeri sa mai pice din cer in loc de apa.
Ce vreau sa spun este ca dincolo de acele realitati cum a fost a copiilor subnutriti care nu ne afecteaza pe nici unul prezenti aici in mod direct, ramane REALITATEA ca undeva intr-un loc al lumii aceasta parte a concretului este in desfasurare ca si alte multe mii de drame. Tot ce-i posibil in proportie egala sa se intample si miracole de a caror prezenta uneori ne privam singuri...

Spun doar ca realitatea febrei tifoide este in general mai dureroasa decat a oracolelor din gimanziu cu tot ce implica aceste notiuni....NU fac nici o aluzie ! Credeti-ma pe cuvant ! Chiar nu fac.

Spun atat: ca sa putem conceptualiza frica de moarte nu-i nevoie de cine stie ce exercitiu de introspectie interioara...e nevoie uneori de simple stiri difuzate de ProTV, Antena3,4,5...etc...

[Bke]

Ceea ce am inteles eu: Dzeu ne-a facut pe toti egali.Se face o mare greseala... fizic suntemt TOTI diferiti si nu egali... dar FIZIC SI PSIHIC suntem egali... suntem echilibrati.. dar suntem prea orbi pentru a vedea asta.

[Lorelei]

Pai tocmai ca Dumnezeu nu prea ne-a facut pe toti egali. ("Au nu are putere olarul peste lutul sau de a face un vas de cinste si altul de necinste?") Si inegalitatea asta ne face sa fim toti aici si sa gandim diferit, sa intelegm diferit, sa ne raportam la realitate diferit. Suntem inegali prin nastere, inegali prin educatie, inegali ca sexe... inegali din toate punctele de vedere. Si asta da tot farmecul. 

[Paul]

"Singurii care nu se tem de moarte sunt sinucigasii si retardatii...dar ei nu inteleg lumea si, deci, nici moartea."
 Sunt curios ce-ar zice martirii crestini despre parerea asta, sau poate au fost si ei, fie sinucigasi fie retardati?
 Intr-un mod ciudat, cei care sunt chinuiti de viata o iubesc cel mai mult si invers?
Cei care iubesc cu adevarat viata nu se tem de moarte ci o accepta ca pe ceva firesc. Intr-un fel, moartea este tocmai esenta existentei umane si partea frumoasa. Oricat de nemarginita ar fi frumusetea, cruzimea, bunatatea, prostia sau inteligenta cuiva, ea este perfect integrata intr-un interval finit de timp.
De ce m-as teme de ceva necunoscut? De ce trebuie neaparat ca moartea sa fie ceva odios si inspaimantator?
Cum pot fi sigur ca nu am mai trecut prin asa ceva?
Observati cum toata materia din univers pare sa evolueze ciclic... Poate ca nasterea si moartea au aceeasi origine... o alta marie cu alta palarie... cine stie...
Pana-mi va bate toaca sau imi va suna ceasul, sau voi da coltul, sau voi da ortul popii, voi trece in nefiinta, voi deceda, voi muri, spuneti-i cum vreti voi... raman aici... in prima zi din restul vietii mele... Va sfatuiesc si pe voi sa faceti la fel... sa incercati sa incelegeti mai intai ce inseamna viata, de unde vine aerul pe care-l respirati sau de ce nu conteneste inima sa va bata si cand va fi vremea, sunt sigur ca toti vom afla ce ne asteapta dupa moarte.
Sa fiti iubiti

[Lorelei]

"De ce trebuie neaparat ca moartea sa fie ceva odios si inspaimantator?"
Pai cum, ne temem numai de lucrurile odioase? Nu, teama vine din nesiguranta, din lipsa de repere, din sentimentul ala pe care il ai cand incerci sa-ti mentii echilibrul dar nu gasesti puncte de spijin. Teama de moarte e normala, e omeneasca as zice (desi probabil si animalele o resimt, dar nu stiu cat o constientizeaza, pentru ele e ceva instinctual). Eu una nu vad nimic odios in moarte, si totusi imi e frica. 

[Bke]

Moartea nu e ceva grav... .Fizic este ceva grav....

[Maria]

    moartea este sfarsitul  Vietii. Cu greutatii, adevaruri, realitati , tuturor ne este frica de moarte, indiferent ca ne place sau nu a recunoaste. La fel de important este ca pe  parcursul acestei vieti sa ne acceptam asa cum suntem, sa credem ca si celor cu deficiente mintale le place viata, si nu uitati ca si ei au momente de luciditate(pentru ca le place viata) asa cum si noi avem momente de nebunie.
     As vrea daca se poate sa fim noi asa cum suntem si-n viata de zi cu zi, sa scriem doar ce simtim si nu ce ne impunem sa simtim, poate pentru a fi mai ,,interesanti''. De foarte multe ori confuzia a creat haos. Uite o lozinca care ceeaza haos,ca tot este vorba de ,,curaj cu pieptul gol'', ca parca ,,curajul iubirii nu-i bun''.,,eu mi-am asigurat viitorul,ce-mi pasa mie de altii'' sau,,ai grija sa-i aranjezi tu pe altii inainte de-a te aranja ei''. Cei drept pentru tot ceea ce ni se intampla ar trebui sa-i multumim umanismului, adica ideea ca omul isi are originea in el,este masura tuturor lucrurilor, asa ca fiecare face ce doreste. Daca stau nitel si privesc la statele super dezvoltate cu multa, multa democratie la activ si arhiva, constat ca au o conceptie destul de gresita fata de societate si lege.Sincer, mor de ciuda cand vad cum arata cu degetul spre noi, iar ei,...vai mama lor!.
       Moartea este un fenomen la fel de natural ca si viata. Nu sunt norme de viata si de moarte. In interiorul lor apar stiluri, adica incep a se dezvolta caracterele.De ce un catelusi maidanez, lacrimeaza la fel ca unul de rasa atunci cand moare? Ba mai mult decat atat isi cauta si-un refugiu!!!! Simplu.Nu intortocheaza lucrurile si nici mintile, iau totul ca pe ceva natural.

[Daniela]

Lady Allia,

te rog sa ma ierti daca te-am ofensat cu afirmatiile mele, dar trebuie sa stii ca nu am intentionat nici pentru o clipa sa te atac. Am citit posturile tale ulterioare si mi-am dat seama ca totul a pornit de la o neintelegere. Avusesem impresia ca modul tau de a vedea viata in "roz" e o modalitate de a masca realitatea, de a te refugia intr-o lume iluzorie. Imi dau acum seama ca nu asta era mesajul pe care vroiai sa-l transmiti. Eu, pe de alta parte, am gresit ca nu mi-am dus pana la capat ideile, nu am adus suficiente argumente in srijinul lor.
Voi face acum asta pentru a clarifica o data pentru totdeauna situatia asta care a atras atentia chiar si "conducerii"...
Precizare pentru Iulian: apreciez interventia ta, sincer! ai procedat corect (citind acum ultimul meu post, imi dau seama ca suna intr-adevar intruziv). Da-mi voi sa imi revizuiesc exprimarea si sa-mi completez ideile...pentru ca despre ele este vorba, nu despre persoane.

De ce este iubirea nebunie? Poate ca intr-o lume perfecta sau aproape perfecta, ar putea ca ea sa fie TOTUL, insa, in lumea asta pe care chiar tu, Lady Allia, ai zugravit-o mai sus in toata oroarea ei, in lumea asta iubirea a capatat statut de nebunie. Poate ca intr-un anume sens, mai filosofic, ea este rasplata omului pentru durerea ce o poarta, dreptul la fericire, care mentine balanta in oarecare echilibru. Acord acest merit iubirii.
Ceea ce am mai spus mai devreme si se pare ca a fost gresit interpretat este ca nimeni nu poate iubi fara a constientiza si cealalta fateta a lumii. Oamenii care fie o neaga, fie nu o cunosc suficient sunt inclinati sa idealizeze excesiv lumea si sa supraestimeze iubirea, sa traiasca intr-o lume, fara doar si poate mirifica, dar ireala – acei oameni nu iubesc cu adevarat ! ei se tem de lume si cauta refugiu intr-un sentiment despre care au invtat ca este centrul vietii (si chiar este, dar nu in sensul pe care i-l acorda ei).
A nega realitatea si a te refugia intr-o lume ce frizeaza imaginarul patologizat este ceea ce ii caracterizeaza pe "sinucigasi", asa cum inteleg eu termenul (poate ca ar fi trenit sa folosesc ghilimelele de la bun inceput). Ei sunt cei care isi refuza dreptul de a sti, de a trai cu stiinta (con-stiinta) si care fie isi rapesc viata intr-un moment de explozie afectiva (de extaz sau de suferinta), fie si-o irosesc treptat, o duc pana la capat dar mecanic, inutil (adica inainteaza in varsta fara a trai de fapt). Dupa cum vezi, pentru mine, termenul sinucigas are un inteles mult mai larg decat cel din limbajul comun.
Despre retardati nu mai e nevoie, cred, sa spun la ce m-am referit.
Acum, ce legatura au toate astea cu moartea ?
Pai, e in felul urmator : poti sa traiesti ca un "sinucigas", hranindu-ti iluziile si refuzandu-ti accesul la adevar, iar la sfarsitul vietii, in momentul revelatiei (care se pare ca intr-adevar exista!), lipsa de exprienta (necunoasterea realitatii) sa te umple de groaza, sa te infioare. Daca insa traiesti cu curaj (scuzati cacofonia), atunci tot ceea ce ai adunat pe parcurs (toata durerea, tristetea, mania, frica...si iubirea!!!), experienta - si numai ea! - te va ajuta sa privesti dincolo de cele lumesti cu impacare si liniste. Asta e de fapt ideea pe care ma bazez : este nevoie de o viata traita cu frica, zbucium, urcusuri si coborasuri, este nevoie sa observi toate  aspectelea astea (care oricum exista in jurul tau) si este nevoie sa le intelegi si sa le asimilezi ca experiente de viata viabile pentru a putea avea parte de o moarte linistita.

Dupa cum vezi, ideile noastre nu sunt chiar atat de diferite si contradictorii pe cum par. Este  mai degraba vorba despre demersuri logice diferite, dar care in final converg catre aproximativ aceeasi viziune de ansamblu.

Este extraordinar, minunat sa imbratisam iubirea si sa ne bucuram ca o putem face, dar nu trebuie sa uitam sa exploram si restul pachetului in care vine. Viata intr-adevar inseamna mai mult decat iubire si maiestrie...Noi, cei de aici, daca am ales iubirea, nu inseamna ca refuzam mania, egoismul, chiar si ura uneori (in fond, cum am putea-o face?!). A fi om insemna mai mult decat a fi vesnic indragostiti...inseamna lupta, responsabilitate.

Frica este o emotie de baza. Sta scris in natura noastra sa ne fie frica. Iar cand vine vorba de moarte, ea devine DREPTUL fiecaruia dintre noi - Avem dreptul sa ne fie frica in fata necunoscutului, infinitului, drept secondat de OBLIGATIA de a ne trai timpul ce ne-a fost acordat, in contextul in care ne-a fost acordat!

Cu respect si cu sincere pareri de rau pentru situatia creata!

Daniela

[Daniela]

Cioran in "Lacrimi si sfinti":

"Cine invinge frica se poate crede nemuritor; cine n-o are este. Fiintele, poate, dispareau si in paradis, dar ele, necunoscand in nici o forma teama de moarte, n-aveau ocazia sa moara niciodata. Frica este o moarte de fiecare clipa. Fiintele ce n-o cunosc sunt ca pasarile cerului: isi citesc destinul in azur."

Cel ce nu cunoaste pacatul existentei pamantene, nu cunoaste nici frica...si acela poate fi considerat un supraom!

[crocantzel]

Moartea? Hmmm...Am privit-o in fata de 3 ori, si am vazut regretul ca ma pierde...I-am simtit mirosul cand ii lua pe cei dragi si i-am auzit urletul victoriei...Nu mi-e frica de ea...Nu MAI imi e firca de ea...