Pana acum nu m-am gandit prea mult la moarte ... sau nu am vrut sa ma gandesc ... pentru mine nu mi-e frica desi nimeni nu poate sti ce disperare te invaluie in acele momente . Am avut parte de doua momente dureroase de acest fel in viata mea , primul a fost trecerea in nefiinta a doamnei mele invatatoare din clasele primare ... desi eram mica pe atunci (cls.aVa) am simtit un mare gol in mine in urma disparitiei acestei femei pe care am iubit-o atat de mult , tin minte ca am fost la inmormantare impreuna cu mai multi colegi si eu am fost singura care a avut curaj sa intre sa o vada , am plans mult ca si cum as fi sperat ca lacrimile mele o vor aduce inapoi dar in zadar ... se uitau toti adultii de acolo la mine si la un moment dat fiica Doamnei a venit , m-a luat in brate si am plans impreuna

... nu intelegeam de ce un om atat de bun si minunat a disparut pentru totdeauna dintre noi dar dupa o vreme intorcandu-ma la scoala , trecand prin fata clasei unde preda dansa aveam tot timpul senzatia ca daca as arunca o privire inauntru as da cu ochii de Doamna mea atat de draga ... atunci am acceptat realitatea pentru ca am realizat ca nu am pierdut aceasta fiinta ci ea va exista intotdeauna in sufletul meu !
Un al doilea moment la fel de dureros a fost in urma cu doi ani cand a murit sotia tatului meu , femeia cu care s-a recasatorit dupa divortul de mama mea ... a parasit aceasta lume la doar 32 de ani rapusa de cancer , o boala nemiloasa ... a lasat in urma doi copii de 3 , respectiv 5 anishori

... am fost atat de revoltata , cum e posibil sa se intample asa ceva ? ... de ce tocmai ea ? ... nu pot sa zic ca am avut o relatie foarte stransa cu aceasta femeie insa mi-a aratat cu fiecare ocazie ca este un om bun , am respectat-o si am admirat-o pentru asta . Nu m-am impacat cu gandul ca ea nu mai este nici pana in ziua de astazi ... este o tragedie mai ales pentru cei doi copilashi ... cred ca nu mai are sens sa dezvolt de ce ...
Mi-e teama de moarte ... recunosc ... am simtit durerea si ma tem ... ma tem pentru mama mea ... pentru tatal meu , pentru toti cei care imi sunt dragi ! Nu stiu cum am sa pot vreodata sa inteleg si sa accept disparitia vreunuia dintre ei , nici nu vreau sa-mi imaginez cum va fi ... Poate ca intr-adevar este un alt drum , poate mai bun ... dar pentru noi , cei care ramanem in urma , este o durere atat de mare ca te simti sfasiat in doua !