"Şi hrăneşte-mi sufletul
cu speranţe uitate…"
Cum cu speranţe uitate, fată dulce şi frumoasă?
Când eu nu ştiu cum să te-ncui bine-n casă,
Vreau să zic în castel, să te ţin numai pentru mine,
Pitită de privirile altora şi de poftele lor haine.
Şi cum, pe frunze uscate îmi zici tu să te ţin?
O, nu! Am să pun să-ţi facă cel mai frumos baldachin
Cu stâlpişori şi volane, ca unei prinţese gingaşe ce eşti…
Şi-ţi voi aduce şi-un paj frumos, să-ţi spună poveşti.
Stropi de rouă să bei tu? De unde-ai scos-o şi pe-asta,
Când tu fi-vei stăpâna mea şi-a tuturor, şi cu asta basta!
La semnul tău cupele se vor umple toate cu vin
Ca eu şi toţi vânătorii mei către tine să-nchin.
Pentru că voi suna adunarea în zori, pe răcoare,
Să mergem să vânăm pentru tine fazani şi căprioare.
Doar că plecând eu ţi-aş şopti, discret, în pridvor:
Să nu cumva să te-ndrăgosteşti de paj, că-l omor!
