Este Sisif fericit?

[Lorelei]

"Îl parasesc pe Sisif la baza muntelui. Întotdeauna cineva îsi poate gasi din nou povara. Însa Sisif ne învata ce înseamna adevarata fidelitate care neaga zeii si înalta stâncile. Si el de asemenea trage concluzia ca totul este bine. Universul de acum înainte fara stapân nu îi mai pare nici steril, nici inutil. Fiecare atom al acelei stânci, fiecare colt mineral al acelui munte întunecat constituie o lume în sine însusi. Lupta însasi înspre înaltimi este suficienta pentru a umple inima unui om. Trebuie sa ni-l imaginam pe Sisif fericit" (A. Camus)

Este Sisif fericit? Este numai lupta spre inaltimi suficienta pentru a umple o inima de om? Nu trebuie sa uitam ca Sisif are constiinta propriei inutilitati. Cat este rutina si cat aspiratie catre inalt? In ce masura revolta impotriva zeilor ii poate aduce fericirea?


Pe scurt: poate fi Sisif fericit?

[Semiramis]

cum poate fi fericit oare, un om supus la cazne...mai ales daca ele ating vesnicia?
chiar daca el si-a urmat un crez, mintea lui nu poate accepta ca a gresit si exista probabilitatea sa nu o fi facut. nici macar fanatic nu este...inutilitate intr-adevar.
clar, nu e fericit!!!

[viulian]

Sisif e fericit caci n-are incotro, nu musai ca a ales el asta.

Problema cu Sisif se poate reduce la intrebarea: e omul capabil sa-si ia singur fericirea in maini, sa aleaga calea libertatii de unul singur, sau e pe veci damnat si atunci singura sansa e sa-si accepte propria neputinta ?
Cumva toate religiile au vorbit de asta: ca acum suferi din cauza karmei vechi, ca toata lumea are pacate, ca nu ai ce face mare lucru, ca oricum ajutorul iti va veni de undeva din afara ta si nu din tine, si va veni din afara doar daca meriti!

Dar parerea mea e ca nu e asa.. totul vine din interior. Sisif alege din masochism. Dar asta e calea lui, daca se va prinde la un moment dat de nevoia lui de suferinta, si o va putea transcende, felicitarile! Daca nu.. asta e. Dar el va alege, nu zeii. Zeii n-au nici un cuvant de spus. Sufletul marionetei nu e al lor, e al marionetei.

Sisif e fericit pana o sa-l ajunga din urma tristetea, si nevoia de libertate... si daca va fi suficient de puternic sa aleaga libertatea, BRAVOS.

[Lorelei]

Eu vedeam fericirea lui Sisif dintr-o alta perspectiva. Anume - fericirea in urcusul spre varf ca revolta impotriva zeilor care au hotarat in locul lui ca nu poate fi liber. Si atunci el gaseste fericirea in forma asta de libertate ciudata, de a se impotrivi inaltand stanci. Imi aduc aminte de una dintre cele trei solutii de evadare dintr-un univers concentrationar propuse de Steinhardt: "ea se rezuma: in prezenta tiraniei, asupririi, mizeriei, nenorocirilor, urgiilor, napastelor, primejdiilor nu numai ca nu te dai batut, ci dimpotriva scoti din ele pofta nebuna de a trai si de a lupta. Te furnica fericirea, nespusa fericire de a lovi si tu, fie chiar infinit mai putin. Nu numai ca nu deznadajduiesti, ca nu te declari invins si rapus, dar si gusti din plin bucuria rezistentei, a impotrivirii si incerci o senzatie de navalnica, dementa voiosie."  "Bukovsky povesteste ca atunci cand a primit prima convocare la sediul KGB n-a putut inchide un ochi toata noaptea. Firesc lucru, isi va spune cititorul cartii sale de amintiri, cum nu se poate mai firesc; nesiguranta, frica, emotia. Dar Bukovsky urmeaza: n-am putut dormi de nerabdare. Abia asteptam sa se faca ziua, sa fiu in fata lor, sa le spun tot ce cred eu despre ei si sa intru in ei ca un tanc. Fericire mai mare nu-mi puteam inchipui."

Asta era nebunia lui, de a "intra in ei ca un tanc". Chiar daca raportul de forte era iremediabil compromis. Asa si cu Sisif. Chiar daca gestul lui nu atinge zeii decat infinit mai putin decat o fac ei, el resimte bucuria asta impetuasa a intrarii ca un tanc... Aici sta fericirea lui.

[viulian]

Pai tot de fericire cand altceva n-ai ce altceva face, este vorba.

Este fericirea ce o alegi din cauza ca nu poti alege altceva, dar eu zic ca atentia sa nu cata pe iluzoria fericire (ganditi-va la un caine in lant, care latra toata ziua si e extraordinar de fericit cand sperie pe cineva. Este aia fericirea ? Are acel caine libertatea, isi permite luxul sa se viseze fericit ? Nu. El viseaza, si se descarca visand ce fericit e, dar e clar ca e in lant). Iar a face un putin, chiar si infim rau celuilalt care te agreseaza (apropos de citatele de mai sus) este razbunare si identificarea cu agresorull. Este o fericire consolativa, este adrenalina, care poate aduce o eliberare temporara de toate tensiunile la care esti supus. Dar peste o ora o iei de la capat.

Mie imi e extraordinar de greu sa concep fericirea in absenta libertatii. Poti fi multumit cu o frimitura ? Masochistii pot..

[Lorelei]

Pai tocmai ca exista libertate acolo. Adica Sisif are libertatea de a se impotrivi zeilor (dar trebuind in acest caz sa inalte stanci) sau de a se supune si de a duce o viata ok, dar cu sentimentul pierderii libertatii. Asa cum zicea o data Sartre ca atunci cand esti intr-o situatie limita in care orice solutie este una de compromis si ingraditoare de libertate, ai oricand libertatea de a alege sa te sinucizi. Asa incat - eu il vad pe Sisif liber in alegerea lui. Deci - poate fi fericit!

[viulian]

A accepta ceva mai putin, a fi fericit dar injosit, a fi extatic in timp ce esti calcat in picioare - iata o alaturare contradictorie. Poate doar un maestru spiritual sa poata alege asta, insa nici ei n-o fac, de cele mai multe ori cand sunt pusi in fata decizie, aleg moartea. Pentru ca nu-i mai intereseaza.. Eu raman la ideea ca fericirea implica libertate.. libertatea aduce fericire, dar si cautarea fericirea duce la cautarea libertatii. Merg mana in mana. Probabil Sisif a avut un tata foarte aspru si el a invatat sa fie fericit doar cu putine jucarii in coltul lui unde era trimis mereu. Si cand sa se revolte, de unde ? Stia ca poate, dar frica continua l-a tinut in loc.

Exact ca faza cu un pui de elefant care il tii nonstop legat cu un lant de un tarus. Cand creste, pui lantu mai gros. Si la un moment dat, dupa vreo 20 de ani scoti lantul. Crezi ca o va lua imediat la fuga ? Neee.. O sa zaca acolo apatic, fiind deja adaptat la noile conditii. O sa fie extraordinar de satisfacut sa mai molfaie cateva fire de iarba. Din paradigma lui o fi fericit, ce sa zic, dar nu cred ca frustrarea aia de a alerga liber in toate partile a disparut. Nup. E undeva ascunsa gata sa iasa la iveala.

[Lorelei]

a fi extatic in timp ce esti calcat in picioare - uite, tu ai zis-o. aici e fericirea aia de care ziceam eu. a gasi fericirea in contemplarea propriei conditii pe care o accepti si asta de face liber. contradictia nu e decat aparenta. pe cand dincolo, in "a fi fericit dar injosit" intr-adevar este contradictie. pe care Sisif o respinge, ca nevalida.

cat despre elefantel... cred ca Sisif daca ar fi eliberat de stanca lui nu ar alege sa o ridice in continuare. ar primi deschis noua forma de libertate de a alerga in toate partile.

[viulian]

Nuuu, sa nu ne canalizam atentia catre acea alternativa mai usoara, consolanta, in a te multumi cu putin, in a deveni brusc un econom, si o masina de tranformat o situatie care realist este naspa, in ceva mistic si contemplativ.

Libertatea nu are legatura cu exteriorul, eu asa vad.. Adica tu fiind liber, oricand alegi poti sa zici "hai pa" indiferent ce s-ar intampla cu tine - adica sa nu-ti pese de felul in care te-ar percepe/coerciza celalat.
Sisif era doar conformist, fiind nevoit sa-si exacerbeze maruntele satisfactii zilnice, ca sa nu turbeze de nervi. Dar asta e alegerea lui deja, poate trai in continuare cu propriile minciuni. Pana cand nu isi va da seama de asta, va trai constant cu ideea de fericire, si poate de la un vreme incolo chiar o sa vrea sa mai renunte la ea..

[Lorelei]

Nu e vorba nici de a te multumi cu putin, nici de a te resemna. e vorba de a stii sa-ti gasesti libertatea acolo unde esti, in situatia in care esti. era o vorba cu "ai atata libertate cata iti dai". adica libertatea nu stiu cat de conditionata este musai de exterior. Coercitiile exterioare raman exterioare daca nu le lasi sa intre peste tine. Si nu cred ca Sisif era conformist. Nici ca isi exacerba cumva satisfactiile zilnice. Adica satisfactia nu venea din lucrul in sine, de a ridica stanca, ci din constientizarea semnificatiei lucrului respectiv. Eu il vad pe Sisif ca fiind perfect constient de sine.