O racoare placuta imi cuprinde trupul invesmantat in haine subtiri, de vara. Nici nu mi-am dat seama! Se apropie toamna! Anotimpul asta e intotdeauna plin de melancolie si imi place sa ies pe balconul castelului si vantul se joaca in parul meu sa simt, sa vad cum frunzele incep sa ingalbeneasca... apoi, dintr-odata mi se face dor, dor sa zambesc , sa ma bucur de compania prietenilor si a agapelor bogate in tot ce poate un om sa isi doreasca.
Pe vremuri in acest castel, castelul din SansSoucis, era veselie, zgomot, miscare, baluri, ospaturi cum nu s-au mai pomenit in asta lume.Vanatorii san-soucieni si cei din regiunile apropiate isi dadeau bucurosi intalnire in padurile ce inconjurau vechiul si trainicul castel. Era o adevarata competitie, era distractie, erau strigate de bucurie si reusita.
Au trecut sase luni de cand iubitul meu sot, principele de Cahu este plecat in strainatate, timp in care a facut tot posibilul sa nu-i simt lipsa si sa ma simt cat mai bine. O, dragul de el, mereu a fost atent cu mine.
Dar... ce aud?…tropot de cai, pare sa fie o adevarata cavalcada. Imi iau ocheanul si nu-mi vine a crede, trasuri, calareti, focuri de arma. Se indreaptau toate spre castelul din SansSoucis, se indreaptau spre mine. Astept nerabdatoare sa se apropie si privesc din nou. Nu-mi vine a crede, contele de Robby-Roy (Robert), bunul nostru prieten, veselul nostru prieten, amicul de nadejde mereu pus pe sotii si petreceri, iar in dreapta lui,pe armasarul roscovan (atat de cunoscut mie) ,frumoasa lui surioara ,Andru Roy (Androgin), ca intotdeauna,alaturi de el.
Imi dau seama ca am coafura putin deranjata, dau fuga spre oglinda din capatul camerei, dar ghinion! cum rochia-mi era lunga si grea, dupa port, cand sa cobor scara, ma impiedic si cad. Ma ridic repede si imi spun : “nu-i nimic, nu-ti pierde calmul! N-ai timp sa suferi acum!”.
- Ariana*, am nevoie de tine. Dumnezeule ! Fetele astea numai cand nu trebuie sunt in preajma ta. Simteam cum rabdarea si calmul sunt inlocuite cu viteza de turbare!
In sfarsit Ariana vine, ma ajuta sa-mi aranjez rochia si coafura si cand sa-mi prinda ultimul pieptene: ”POC,POC,POC”, mi-era dor sa aud acest ciocnit in usa castelului. Portarul, cunoscandu-l pe conte, l-a lasat sa pofteasca in curte.
- Ariana, fa bine si da fuga la usa, e contele de Robby-Roy. Fugi, Ariana. Avem oaspeti.
Dar nu era numai contele, erau o multime de oameni, cunoscuti si necunoscuti, doritori de aventura si de o vacanta ca-n povesti.
Imi prind ultima agrafa, ma ridic si ma indrept spre scara ce duce in latura principala a castelului. Ii aud glasul, striga, rade si glumeste, ca intotdeauna, cu servitorii. Imi lipsise.
- Distinsa principesa de Cahu (dew). Madame Cahu, permite-mi sa-ti sarut mana. Acum inteleg: minunatia gradinii din jurul castelului se datoreaza frumusetii domniei tale, care invioreaza totul in jur si umple de mirerasma pana si pietrele nesimtitoare!
- Bonjour Robby –Roy! Nu ti-ai pierdut maiestria cu care folosesti cuvintele! Credeam ca viata sa te mai fi inasprit putin, dar esti acelasi cavaler fin si coplesitor de amabil ! Dar, iata!nu esti singur. Andru (androgin) ,draga mea prietena, ce incantare sa te vad! De altfel, esti mereu prezenta in casa mea caci nu ratez niciodata ocazia sa cumpar o pictura semnata de tine atunci cand vreau sa imi bucur sufletul.
-Iti multumesc ,Sonia ,pentru calduroasa ta primire .Sunt convinsa ca ,alaturi de tine, alaturi de Robby si de oaspetii tai ,voi petrece clipe minunate. Permite-mi sa te imbratisez,mi-ai lipsit!
Probabil citise uimirea in ochii mei, nu ma puteam dumeri. Sarbatoream ceva, de unde atata lume? Eram bucuroasa pentru ca primeam oaspeti, dar nu intelegeam. Vazandu-ma uimita, contele spuse :
- Permite-mi sa-ti explic: eram recent sosit de la Paris, cand primisem scrisoarea de la bunul meu prieten, principele de Cahu. Imi scria ca ii pareai abatuta si trista in ultimile scrisori si ma ruga sa fac ceva in aceasta privinta. Mi-am spus, de ce nu? Ma cunosti, mereu am fost dornic de aventura, asa am luat hotararea sa-ti fac o vizita, sa ne amintim de vremurile bune si dupa cum vezi (arata cu mana in salonul de primire, care desi era foarte mare, era neincapator in momentul de fata), nu sunt singur. Am adunat cei mai alesi baroni, conti, principi, principese, contese, cei mai veseli dintre ei si iata-ne.
- Bunul meu sot, cat de grijuliu e!
Eram multumita si mai ales bucuroasa ca voi petrece zile de neuitat. In compania contelui mereu ma simteam bine. Avea ceva care te linistea, privirea lui era mereu sclipitoare si zambetul lui, incantator.
M-am urcat degraba pe balconul de pe hol si am incercat sa tin o scurta cuvantare :
-Dragi printese, contese, baronese si voi dragi printi, conti si baroni, permiteti-mi ca in absenta stapanului acestui castel sa fiu eu, printesa Sonia de Cahu, cea care va ureaza bun venit si petrecere minunata.
Am disparut agitata in vechea aripa a castelului, am chemat pe Ariana si am cerut sa invite pe toti servitorii, la o mica sedinta urgenta, in biroul principelui. Le-am dat instructiunile necesare, si apoi, pentru ca se apropia ora pranzului m-am grabit sa imi schimb toaleta, cu ajutorul Arianei care ii anuntase mai din timp pe oaspetii mei sa se pregateasca pentru masa, bineinteles, dupa ce le-a aratat camerele lor. Eram gata cu jumatate de ora mai devreme si am coborat in salon pentru a da ultimele instructiuni. Doream ca totul sa fie perfect. Nu dupa mult timp de la coborarea mea, a sosit si Robby-Roy, era vesel si bine dispus reusind sa ascunda cu delicatete foamea din trup.
-Spune-mi, Sonia, nazdravana mea, printesa Lorena de Bordo (Lorelei) , cum se simte ?
Prietenul nostru, contele de Robby-Roy o iubea foarte mult pe surioara mea si ca niciodata, atunci cand se intalnea, nu pierdeau ocazia de a face vreo nebunie . Asteptam cu nerabdare dar si cu emotie o noua nastrasnucie din partea lor.
-Este foarte bine, cher Robby- Roy, multumesc. O cunosti, nu e nevoie sa-ti mai spun mai ales ca banuiesc, acum s-a trezit.
-Este incantatoare. Hahaha !
Surioara mea era dupa cum bine a precizat Robby- Roy, o fiinta incantatoare. Era o persoana inprevizibila, vesela si exuberanta. Ea si mama erau ca doua picaturi de apa, foarte frumoase.
In cateva momente, masa a fost pusa si ne-am indreptat, cu totii, spre sufragerie. Intalnirea dintre Robby -Roy si Lorena a fost, ca mai toate intalnirile, foarte zgomotoasa, plina de tipete de bucurie si de mirare, de hohote de ras venite din inimi.
Nu ne-am asezat bine pe scaune cand de-odata, POC, POC, doua focuri de arme. Mi-am spus : „Nu,te rooog, Doamne, NUUU!” Eram aproape convinsa ca la usa se afla contele Saldrick (Lord Saladin), vanatorul, care de fiecare data reusea sa ma surprindal. Facea numai nazbatii si acum ma temeam pentru oaspetii mei care nu stiau firea prietenului meu.
Nu ma inselasem, era chiar el, cand Ariana i-a deschis, am auzit :
-Sariiiiiti, oameni buni, sariiiiiti si fuge spre sufragerie. Era ciufulit si din cale afara de patat cu noroi pe haine. Ne vede la masa, agitati, zapaciti, nedumeriti si ramane o clipa locului. Apoi foarte calm adauga, mi-a turbat catelul de rasa, cel cu pete maron, cu care mergem in padure si m-a alergat pana aici voind, probabil, sa ma nimiceasca, la fel ca pe-un mistret. Dar, fiti linistiti, n-am venit cu mana goala! Fazani, gaste salbatice...mi-e grea tolba de ele!!!
Oaspetii au ras, iar eu l-am poftit la masa. Dupa ce am terminat de mancat supa, cand in sufragerie domnea linistea se aud zgomote in curte. Trimit pe Ariana sa vada ce se intampla si se inapoiaza cu o duduita rosie in obraji si gafaind de nerabdare!. Ati ghicit, era Paulin (desiree). Mi-am spus : „se lasa cu scandal, ca-n totdeauna”.
-Pai bine, netrebnic necioplit, tie-ti arde de mese-nbelsugate cand sotia te-asteapta acasa? Pe langa ce printesa te-ai mai lingusit si plans de asta data? Las ca-ti vin eu tie de hac. Ridica-te, ce mai stai, avem de discutat. Buna seara la toata lumea! Si iertare pentru intrarea furtunoasa! Las’ ca ne socotim noi, marite lord! Dar acum sa nu lasam bunatate de mancare sa se raceasca!
Clinchete de pahare, veselie, atmosfera de demult cand ne intalneam si petreceam cate o luna aproape neincetat prin castele.
Intr-unul din locurile cele mai ferite ale mesei, acolo unde rar isi arunca cineva privirea, o domnita pe care mai-mai sa nu o recunosc. Domnita Alexis (ALEXIA). Sfioasa ca intotdeauna, manca incet, netulburata de veselia din jur, cu privirea usor lasata in jos. Nici nu stiu cand a intrat in castel. Am zambit si nu am indraznit sa ii tulbur cumintenia.
La cateva locuri distanta, o alta prezenta draga mie, cu care a petrecut multe momente de taina: printesa Dee-Ann (Diana). Cu chipul bland dar ce parea de neinduplecat, cu gesturi feline dar agile si ferme ca ale unei tigroaice, era prinsa intr-o discutie (despre pisicii ei, sau asa mi se parea dupa mimica si gesturile ei) cu un conational al ei, un distins duce cu un trecut tumultos si plin de vitejii, Ferard (MR. Phoenix) si cu o cunostinta mai noua a castelului, ducesa Marie de Molliere (Maria)
Multe fete cunoscute, si poate mai multe necunoscute, imi doream sa le vad pe toate in amanunt, sa „studiez” cum le-a marcat trecerea timpului de la ultima intalnire.
In sfarsit terminaseram masa. Ne-am inapoiat in salon. Se pare ca astazi s-a dus vestea-n lume ca la castel portile sunt deschise. Iata inca o aparitie neasteptata. Dupa vreo trei batai rare si seci in usa, Ariana deschide si soate-un “ah !” aproape inperceptibil. Mi-am dat imediat seama. Ariana avea frica de trei printese, doar trei printese o inspaimantau. Cu ele-n castel, nu avea pic de odihna.
-Dumnezeule, mi-e ravasit parul. Ma simt nenorocita de soarta. Am dat 100 bani pe rochita aceasta catifelata si uite. Ierburile mirositoare, ARIANO, ca ma prapadesc! Dar unde-i Plangacioasa sa-mi aranjeze coafura? Mi-e rau. Arianoo !
Era clar. Faimosul trio. Printesa Anne Marie O’Hara (Herra),surioara ei Rebesine O’Hara (Rebecka) si unica, inconfundabila lor prietena, Melanie Rien (semiramis).
Toate trei pedante, purtand rochii scumpe, ultima moda a la Paris, cu o manichiura impecabila, cu privirile aliniate, ascutite, gata parca sa strapunga orice le-ar fi intrat in „vizor”.
-Bun venit, dragele mele! - am indraznit sa le spun dupa cateva clipe de ratacire. Ce mult ma bucur ca va vad!
-Bine te-am gasit iubita! Mi-a spus pe ton sever...una din ele...nu stiu care ca pana si vocile le erau aproape identice iar de privit...nu prea indrazneam si puneam asta pe seama rolului de gazda pe care il aveam. Apoi m-au pupat toate trei si parca incepuse sa imi curga din nou sangele in obraji.
Aveam ochii obositi, abia respiram de emotie. Mi-am propus sa pandesc momentul in care oaspetii sa nu remarce lipsa mea si sa imi caut odihna in iatacul meu, urmand ca seara sa ii vad din nou si sa ne veselim alaturi. Muzicantii urmau sa apara. Ah, ce zile ne asteapta! Numai gandul la petreceri si imi venea sa sar intr-un picior de bucurie!
Mentiunea 1: Ariana e fata in casa, slujnicuta, de care se va folosi cine va dori fara ca rolul ei sa fie indeplinit de cineva anume.
Mentiunea 2:La realizarea acestei povestioare au adus o contributie considerabila,Diana si Lorelei.
Subiect: La castelul SansSoucis (Citit de 474872 ori)
