Doridac, nepot de dac,
Stă pitit într-un copac,
Într-o scorbură de drac.
Tipul e fenomenal:
Deşi scrie infernal,
Ţine zilnic un jurnal.
Zice-se că scrisul său
Te fereşte de cel rău,
Că-i dictat de Dumnezeu.
De-aia, fetele-n alai,
În frunte cu Lorelei,
Se ţin zilnic de el scai:
Să le dea şi lor soroc,
Cât de cât, că n-o fi foc,
Să le poarte – zic – noroc.
Una-l gâdilă un pic,
Alta-l mângâie, că-i mic,
Iar o alta, ce să zic
Îi tot smulge din jurnal...
Şi deşi pare banal,
Poate şi fenomenal,
A ajuns bietul pitic
Să nu mai scrie... nimic.