Ţi-am citit scrisoarea despre căluţul acela sălbatic,
atât de sălbatic încât privindu-se în oglindă
a trecut dincolo de apa ei
şi-a ajuns într-o împărăţie de dor
fără margini şi fără orizont
despre care el habar n-avea
cam pe unde-ar putea fi -
că nu-i plăcuse geografia, în liceu -
unde o mult prea frumoasă
apărută ca din senin pe pajişte
i-a şi pus şeaua şi i s-a aruncat pe spinare,
încât preţ de-o bătaie din palme
el s-a şi transformat
în cel mai elegant prinţ engelz
rămas stană de piatră,
în genunchi, în faţa ei
sărutându-i tivul rochiei,
când i-a şi şoptit
cu căldură supraomenească în glas:
"Îţi aparţin, prinţeso!
Du-mă urgent în iatacul dragostei noastre
să punem de-un prinţişor!".
Şi-am încălecat şi eu pe-o şea…
