Alane continua:
"Tom avea dreptate cand spunea ca relatia noastra era din ce in ce mai tensionata. M-am avantat in aceasta casatorie cu ceea ce eu credeam ca sunt asteptari rezonabile. Tot ce doream era sa il fac pe Tom fericit si sa ma iubesca. Imi doream sa vrea sa fie langa mine si sa ma aprecieze pentru felul meu de a fi, dar indiferent cat de mult ma straduiam, se intampla mereu opusul.
Tom, cel care in perioada curteniei fusese soarele meu, acum devenise tacut si retras. Am incercat sa vorbesc cu el, dar devenea chiar si mai tacut. Ma simteam atat de ranita si atat de respinsa. Imi doream sa spun cuiva ce simt, oricui, dar nu se putea. Deseori luam telefonul sa o sun pe mama, dar n-am facut-o niciodata. Cum as fi putut? Stiam deja ca, dupa parerea ei, perioada curteniei a fost prea scurta, iar casatoria era prematura. Ma luptasem mult prea mult sa o conving cat este Tom de minunat, de matur, si sensibil. Daca o sunam acum, as fi fost umilita si poate trebuia sa recunosc ca facusem o greseala. Credeam ca Dumnezeu a fost Cel care a facut sa ne intalnim si chiar daca aveam ceva probleme de acomodare, asta nu schimba cu nimic faptul ca Tom era alesul.
Din pacate, nu aveam cum sa rezolv aceasta situatie incomoda. Cu siguranta, intre noi lucrurile nu se imbunatateau. S-au inrautatit, iar eu am invatat sa reprim durerea. Desigur, nu puteam sa o reprim, si ea crestea ca apa in spatele unui dig. Aveam nevioe disperata de cineva in care sa am incredere si m-am gandit la prietenele de le serviciu, dar am respins ecea idee. Imi amintesc cu parere de rau ca una dintre ele a venit la mine pe vremea cand ieseam cu Tom si mi-a spus: "Hai sa iti spun cine este adevaratul Tom Waters." Mi-a spus totul despre acest barbat caruia ii placea foarte mult sa flirteze si cu care aveam o relatie, dar nu eram dispusa sa o ascult. "O, nu" am spus, aparandu-l, "nu este asa." Nu, nu era nimeni alaturi de mine caruia sa ii pot spune suferintele mele si in timp ce tom ma critica, sentimentele mele de respingere s-au transformat in disperare.
Uneori aceste sentimente ma cuprindeau atat de tare, incat plangeam fara control, ghemuita pe covor intr-un dormitor pe care l-am facut birou. Eram foarte emotionata cand eram in preajma lui Tom. Ma simteam de parca nu puteam sa fac nimic cum trebuie. Eram atat de agitata incat, daca eram in bucatarie facand ceva si intra el, fie ma taiam, fie ma frigeam.
Am incercat atat de mult sa il fac sa ma iubeasca. Duminica ii aduceam micul dejun la pat. Oricum, ma trezeam mai devreme decat el, asa ca pregateam toate cum trebuie si i le aduceam pe tava impreuna cu flori si lumanari. Ii placea acest gen de atentie si mereu imi spunea cat sunt de minunata, dar am inceput sa interpretez gresit acest ecuvinte de admiratie. "tot ce iti place la mine e felul in care gatesc.", ma vaitam eu furioasa. Nu ma ridicam la inaltimea asteptarilor si acesta era unul dintre putinele domenii in care el incerca sa ma aprecieze. Dar singurul mod in care puteam face fata situatiei era fie sa plang, fie sa ripostez cu critici sarcastice. Sufeream atat de tare si imi doream atat de mult sa rezolvam problemele, dar tot ceea ce facem era sa ma ranesc singura prin faptul ca il indepartam si mai mult pe Tom.
Asa era viata mea in primele luni de casnicie. Nu plangeam in fiecare zi, dar de cateva ori ma retrageam pe podeaua biroului sau in dormitor si plangeam pana la epuizare. Ma simteam atat de neiubita si de neapreciata.
Singura constanta in viata mea era munca si fara acea particica mica de viata normala as fi fost in pericol. Se parea ca la munca reuseam sa imi revin si asta il enerva pe Tom".