Pierdut si gasit (de Jim Hohnberger)

[Robert.]

Scopul acestui topic este sa ofere o imagine a sperantei pentru relatia voastra, indiferent cat de lipsite de speranta par a fi lucrurile. A fost o vreme cand va iubeati si cumva acum lucrurile nu mai sunt ca odinioara. Dragostea voastra poate fi recastigata daca gasiti ce s-a pierdut.

Fragmente din cartea "Viata din belsug" a lui Jim Hohnenberger

Capitole:
- Aprinde flacăra! http://www.lovetime.ro/community/index.php?topic=2082.msg13922#msg13922

[Robert.]

     Din masina se puteau vedea lanuri nesfarsite de porumb. Randurile ordonate pareau sa marsaluiasca solemn de-a lungul drumului; ici si colo se uteau zari cateva palcuri de copaci.
     Alane, inca proaspat casatorita, contempla aceasta scena intr-o tacere ciudata. Doar zgomotul infundat al masinii si sunetul respiratiei lui Tom tradau faptul ca nu era singura si din nou se umplu de amaraciune. Vocea sa tremura de emotie atunci cand s-a intors spre Tom si l-a intrebat: "De ce nu mai vorbesti cu mine?"
     Mainile lui Tom au strans si mai tare volanul. Si-a incordat maxilarul. Era foarte nervos. Gandurile manioase se napusteau in mintea lui. Nu se poate! Iarasi! Mereu e vina mea! Se supara indiferent ce spun! Simtea nevoia sa se manifeste, sa-si exprime exasperarea; si-a strans pumnul si a lovit geamul.
     
Mai tarziu, cand Alane mi-a descris ceea ce simtea a spus: "Stiam ca nu ma va rani niciodata, dar m-am inspaimantat cand am vazut aceasta reactie furioasa. Imi era frica pentru ca simteam cum se prabuseste casatoria noastra, iar eu nu puteam face nimic pentru a o tine. De ce mi se intampla asta tocmai mie? Cum putea un lucru care incepuse atat de frumos sa se transforme in ceva atat de oribil in doar cateva luni?"

[Robert.]

     Sa cunoastem un alt cuplu, Denny si Brenda, care locuiesc in Hawaii. Daca i-ar fi cunoscut pe Tom si pe Alane, ar fi inteles foarte bine prin ce trec. Iata povestea lor:
     Brenda spune:
     "Cand eu si danny ne-am casatorit, credeam ca visele noastre au devenit realitate. Fiecare dintre noi supravietuise unei casnicii ratate, dar credeam ca de data asta putem reusi. simteam ca Dumnezeu dorea sa fim impreuna si, pentru ca am platit pentru greselile noastre si am invatat lectia din casniciile noastre ratate, acum eram pe cale sa fim cel mai fericit cuplu. Habar nu aveam ce ne astepta. Primul an a fost un cosmar.
     Danny era sofer pe camion si lucra ore in sir, iar eu lucram ca agent la un birou de asigurari. Amandoi eram ocupati, dar inca mai visam ca intr-o zi voi putea sa-l intampin la usa dupa o zi obositoare si ca vom putea sa cinam impreuna. Stiam ca se duce la fosta lui soacra ca sa-si vada copiii si uneori trecea pe la mama lui sa manance. Cumva credeam ca aceste lucruri se vor schimba din moment ce s-a casatorit cu mine. Nu schimbase nimic si eram distrusa. Am incercat sa fiu intelegatoare si sa-mi pastrez calmul, dar inevitabil, il intampinam intr-un fel in care il facea sa nu mai vrea sa vina acasa."
     Danny spune:
     "Asa este. O sotie cicalitoare si enervanta era ultimul lucru la care doream sa ma intorc dupa o zi obositoare. Stia ca aveam obligatii in urma primei casnicii si ma asteptam ca va intelege. Faceam lucrurile acestea si inainte sa apara ea. Ma deranja cand se plangea,  mai ales cand stia ca e bine sa ma ocup de copiii mei."
     Brenda spune:
     "Sigur ca nu puteam sa inteleg! Si nici macar nu parea ca-i pasa de ce simt. Comunicam foarte putin; doar certuri si cuvinte aspre. Ne infruntam des. Ma compara cu fosta lui sotie si zicea ca vorbesc exact ca ea. Va dati seama cat de mult imi placea sa aud asta! Ripostam si-i spuneam ca din moment ce si ea si eu spuneam aceleasi lucruri, insemna ca este adevarat. Mai erau si alte subiecte de cearta. Eu imi doream o familie. El avea deja patru copii si nu mai dorea altii. Cuvantul divort a fost mentionat de foarte multe ori in acel prim an dar amandoi eram mult prea incapatanati ca sa acceptam infrangerea, prea mandri ca sa-i ascultam pe cei care ziceu: "V-am spus eu!"."

[Robert.]

     Un prieten a avut si el o astfel de relatie cu probleme. Edwin se afla la ziua de nastere a fiicei sale si, printre strigatele de fericire ale copiilor, si-a dat seama cu un regret amar ca nu cunoaste acest copil cu care a stat timp de 7 ani. In inima sa dorea sa fie un tata adevarat pentru copiii sai, dar cum sa-si faca timp pentru asta? Fiecare moment al vietii sale era absorbit de practicarea medicinii si de predarea acestei arte si altor viitori medici. Greselile pe care le facuse in casnicia sa erau prea deprimante si nu suporta sa se gandeasca la ele. La spital era Dr. Minunat. Acolo era un om de succes. Dupa cum spunea el: "Munca ma absorbea, iar eu nu opuneam rezistenta."
     Ce se intamplase cu bunul meu prieten? Diagnosticase problemele a sute de persoane, dar cand se punea problema propriilor greseli de acasa, se parea ca acest om stralucit nu stia ca are probleme. si nu este singurul. Multi oameni nu vad ceea ce este evident si merg in continuare pe acest drum, merg mai departe, ignorand adevaratele nevoi ale sotilor lor pana in momentul cand este deja prea tarziu. Asa se intampla spre exemplu si cu Tim, care lucra cate 16 ore pe zi, saptamani intregi, castigand foarte mult si lasandu-si acasa adorabila sotie cu doi copii mici. Haideti sa ne alaturam lor intr-una din acele zile rare cand Tim chiar este acasa.
     "Ma bucuram de o seara linistita cand Julie m-a chemat. Ceva in glasul ei m-a facut sa-mi ridic ochii. Mi-am dat seama ca este foarte serioasa si teribil de nervoasa in legatura cu lucrul pe care dorea sa il discutam. Atitudinea ei mi-a tras atentia si cand s-a apropiat de mine mi-a spus foarte simplu: "Am probleme. Am inceput sa simt ceva pentru un alt barbat."
      Nu pot sa spun ca eram socat. In fond eu o neglijasem, dar pur si simplu nu era genul de femeie care sa aiba o aventura. Era o femeie ocupata cu cresterea copiilor, era buna crestina si parea aproape uimita ca acest lucru i s-a intamplat chiar ei. Nu a fost un adulter propriu zis, dar aceasta situatie era chiar mai grava. Pierdusem locul din inima ei, sentimentele ei, dragostea ei. Unde sa te duci sa le recuperezi?"



     Buna intrebare. Cum recastigi inima partenerului dupa ce ai pierdut-o prin neglijare? La un moment dat, in toate aceste cupluri fiecare a avut inima celuilalt. Aveau relatii extraordinare si erau siguri ca aveau sa reziste in timp si ca relatia lor va dura pentru totdeauna. Cu toate acestea ceva nu a mers in relatiile lor. acelasi lucru s-a intamplat si in casnicia mea si aceeasi problema exista si in relatia ta sau este pe cale sa se intample in viitorul apropiat.
     In Statele Unite 50% dintre casatorii se destrama, iar dintre cele care rezista, doar cateva au calitatea la care visam atunci cand facem marele pas de a deveni sot si sotie. Daca vrem sa evitam sa devenim o statistica trebuie sa ne dam seama care este problema. Pentru foarte multi dintre noi raspunsul este deprimant de simplu. Sa privim la vietile cuplurilor mentionate mai inainte si sa vedem daca descoperim ceva comun.

[Robert.]

     Tom si Alane

     Alane spune:
     "Cand l-am cunoscut pe Tom, eram asistenta la un spital mare din Midwest. Imi faceam treaba foarte bine, in liniste, iar acest lucru nu a scapat neobservat de catre superiorii mei si m-am bucurat de acceptul si laudele lor. Tom, supervizorul de seara la sectia de radiologie, era robust, iubitor de distractie si ii placea sa flirteze. Chiar daca eram diferiti din foarte mult puncte de vedere, eram foarte atrasi unul de celalalt.
     Ajungand sa il cunosc mai bine pe Tom, am vazut ca in inima sa se oglindea aceeasi dorinta dupa Dumnezeu, si desi cunostintele noastre in materie de credinta erau limitate, eram sigura ca Tom este cel pe care Dumnezeu l-a les pentru mine."

     Tom spune:
     "Alane avea calitati deosebite. Era diferita de toate celelalte femei. Mai iesisem si cu altele, dar ea avea ceva deosebit in felul in care se misca, iar hotararea ei dupa Dumnezeu ma atragea si ma incuraja sa ma ridic la un standard mai inalt. Gasisem femeia credincioasa cu care puteam sa am o curtenie potrivita si genul de casnicie la care visasem. Stiam ca Dumnezeu a facut sa ne intalnim si ca viata de cuplu urma sa fie o binecuvantare!
     Ei bine, nu a fost o binecuvantare. Dupa ce ne-am intors din luna de miere si am reinceput munca, ne-am dat seama ca viata nu este numai veselie. E multa munca grea. Tendinta mea era sa ma intorc la aceleasi activitati si sa gravitez in jurul acelorasi prieteni de pe vremea cand eram burlac. Pe atunci nu-mi dadeam seama prea bine de faptul ca eu devenisem viata lui Alane, in timp ce ea era doar o parte din viata mea. Sunt o persoana foarte sociabila si inca mai simteam nevoia de a iesi in oras pentru a ma distra. Nu faceam nimic rau, dar din cand in cand mai tachinam pe cineva putin sau imbrataisam vreo prietena de-a mea si, in timp ce in timp ce unora nu li se parea ca fac ceva rau, sotiei mele nu-i convenea deloc. Nu o puteti invinui, nu? Adica, iata-ma, proaspat casatorit, tocmai ii promisesem sotiei mele ca vom avea o casnicie si un camin minunate si cu toate acestea inca mai eram atras de vechiul meu stil de viata.
     Cand Alane, femeia ale carei standarde si principii inalte ma atrasesera, s-a opus purtarii mele, am respins-o. Credeti ca am ales sa-mi asum responsabilitatea pentru actiunile mele si mi-am schimbat viata? Nu, sigur ca nu! Am invinuit-o pe ea. Era problema ei ca nu poate accepta actiunile mele. Ma gandeam ca ar trebui sa o lase si ea mai moale. In trecut nu traisem o viata sociala bazata pe principii. Chiar daca ma hotarasem sa ma ridic la un nivel mai inalt si aveam idealuri mult mai inalte cand m-am casatorit cu Alane, atunci cand ma intalneam cu vechii mei prieteni era mereu aceeasi poveste. Doream sa ma port la fel. Nu puteam sa fac acest lucru cand Alane era prin preajma, asa ca am inceput sa o descurajez sa mai vina cu mine la meciuri si la alte activitati pentru ca nu doream sa fiu stanjenit de prezenta ei.
     Am inceput sa ii critic defectele. Uneori nu o faceam intentionat, nu doream sa o ranesc, dar insultand-o pe ea, ma simteam mai bine in privinta lucrurilor cu care ma luptam eu. aceasta s-a dovedit a fi o sabie cu doua taisuri pentru ca deja devenise un obicei sa ma iau de ea, si la un moment dat o simpla sugestie o lua drept critica. Situatia devenise atata de grava incat nici macar nu-i puteam sugera sa prajim mai tare painea pentru ca ar fi luat-o ca pe o insulta. Cu cat exagera mai tare, cu atat aveam tendinta sa ma retrag si facand asta, ea se simtea din ce in ce mai respinsa si mai ignorata. Acest cerc vicios s-a extins fara ca macar sa ne dam seama de ce se intampla, si stresul dintre noi a crescut din ce in ce mai mult."

[Robert.]

     Alane continua:
     "Tom avea dreptate cand spunea ca relatia noastra era din ce in ce mai tensionata. M-am avantat in aceasta casatorie cu ceea ce eu credeam ca sunt asteptari rezonabile. Tot ce doream era sa il fac pe Tom fericit si sa ma iubesca. Imi doream sa vrea sa fie langa mine si sa ma aprecieze pentru felul meu de a fi, dar indiferent cat de mult ma straduiam, se intampla mereu opusul.

     Tom, cel care in perioada curteniei fusese soarele meu, acum devenise tacut si retras. Am incercat sa vorbesc cu el, dar devenea chiar si mai tacut. Ma simteam atat de ranita si atat de respinsa. Imi doream sa spun cuiva ce simt, oricui, dar nu se putea. Deseori luam telefonul sa o sun pe mama, dar n-am facut-o niciodata. Cum as fi putut? Stiam deja ca, dupa parerea ei, perioada curteniei a fost prea scurta, iar casatoria era prematura. Ma luptasem mult prea mult sa o conving cat este Tom de minunat, de matur, si sensibil. Daca o sunam acum, as fi fost umilita si poate trebuia sa recunosc ca facusem o greseala. Credeam ca Dumnezeu a fost Cel care a facut sa ne intalnim si chiar daca aveam ceva probleme de acomodare, asta nu schimba cu nimic faptul ca Tom era alesul.

     Din pacate, nu aveam cum sa rezolv aceasta situatie incomoda. Cu siguranta, intre noi lucrurile nu se imbunatateau. S-au inrautatit, iar eu am invatat sa reprim durerea. Desigur, nu puteam sa o reprim, si ea crestea ca apa in spatele unui dig. Aveam nevioe disperata de cineva in care sa am incredere si m-am gandit la prietenele de le serviciu, dar am respins ecea idee. Imi amintesc cu parere de rau ca una dintre ele a venit la mine pe vremea cand ieseam cu Tom si mi-a spus: "Hai sa iti spun cine este adevaratul Tom Waters." Mi-a spus totul despre acest barbat caruia ii placea foarte mult sa flirteze si cu care aveam o relatie, dar nu eram dispusa sa o ascult. "O, nu" am spus, aparandu-l, "nu este asa." Nu, nu era nimeni alaturi de mine caruia sa ii pot spune suferintele mele si in timp ce tom ma critica, sentimentele mele de respingere s-au transformat in disperare.

     Uneori aceste sentimente ma cuprindeau atat de tare, incat plangeam fara control, ghemuita pe covor intr-un dormitor pe care l-am facut birou. Eram foarte emotionata cand eram in preajma lui Tom. Ma simteam de parca nu puteam sa fac nimic cum trebuie. Eram atat de agitata incat, daca eram in bucatarie facand ceva si intra el, fie ma taiam, fie ma frigeam.

     Am incercat atat de mult sa il fac sa ma iubeasca. Duminica ii aduceam micul dejun la pat. Oricum, ma trezeam mai devreme decat el, asa ca pregateam toate cum trebuie si i le aduceam pe tava impreuna cu flori si lumanari. Ii placea acest gen de atentie si mereu imi spunea cat sunt de minunata, dar am inceput sa interpretez gresit acest ecuvinte de admiratie. "tot ce iti place la mine e felul in care gatesc.", ma vaitam eu furioasa. Nu ma ridicam la inaltimea asteptarilor si acesta era unul dintre putinele domenii in care el incerca sa ma aprecieze. Dar singurul mod in care puteam face fata situatiei era fie sa plang, fie sa ripostez cu critici sarcastice. Sufeream atat de tare si imi doream atat de mult sa rezolvam problemele, dar tot ceea ce facem era sa ma ranesc singura prin faptul ca il indepartam si mai mult pe Tom.

     Asa era viata mea in primele luni de casnicie. Nu plangeam in fiecare zi, dar de cateva ori ma retrageam pe podeaua biroului sau in dormitor si plangeam pana la epuizare. Ma simteam atat de neiubita si de neapreciata.

     Singura constanta in viata mea era munca si fara acea particica mica de viata normala as fi fost in pericol. Se parea ca la munca reuseam sa imi revin si asta il enerva pe Tom".

[Robert.]

     Tom spune:
     "Are dreptate! Performanta ei la serviciu ma enerva, dar asta nu pentru ca nu doream sa se descurce, ci pentru ca la spital parea a fi o alta persoana. In zilele libere parca era un babuin plangacios, iar cand se ducea la serviciu se transforma imediat in Doamna Profesionista. De ce nu putea sa se poarte asa si acasa? "Hai, revino-ti!" ii spuneam, dar replica asta nu functiona niciodata. De fapt, nimic nu a mers pana in ziua cand a avut loc marea evadare.

      Avuseseram una din acela zile groaznice si Alane s-a retras pe podeaua din birou iar eu m-am dus in beci. Hai ca iar o luam de la capat! gandeam eu, in timp ce contemplam cele cateva luni de casnicie. Lucrurile pareau atat de sumbre. Am incercat tot ce puteam pentru a o face pe Alane sa se schimbe si acum era o cauza pierduta. Pretindeam ca sunt crestin, dar nu stiam nimic despre cum ne vorbeste Dumnezeu, asa ca am fost socat atunci cand acest gand a venit clar in mintea mea: Daca nu incetezi sa-ti mai tachinezi sotia, o vei distruge.

      Am ramas inmarmurit atat de mesaj cat si de intensitatea vorbelor lui Dumnezeu. Am stat si am meditat la ceea ce tocmai auzisem. Pai, daca nu o tachinez... Vrei sa spui ca... s-ar putea sa fie vina mea, doamne? Aceasta viziune asupra lucrurilor imi era total necunoscuta pentru ca intre timp ajunsesem sa o desconsider atat de tare pe Alane incat aveam impresia ca ea este cauza tuturor problemelor cu care ne confruntam. Acum vedeam lucrurile dintr-o alta perspectiva si dintr-o data aveam mult mai multe lucruri la care sa mediatez, dar Dumnezeu nu terminase.

    "Tom, trebuie sa scrii zece lucruri bune despre sotia ta."
     M-am gandit un timp la aceasta si singurul lucru care mi-a venit in gand a fost ca gateste bine! Nu puteam sa scriu asta. Era exact ceea ce o scotea din sarite. Doamne ajuta-ma! Nu gasesc nimic. Treptat, putin cate putin, am inceput sa vad lucrurile bune, dar atunci m-am confruntat cu o alta problema. Intentia mea era sa ma duc la ea si sa-i spun: "Iata cateva lucruri bune pe care m-a ajutat Dumnezeu sa le scriu despre tine." Va dati seama ce terapeutic ar fi fost! Din fericire, chiar daca nu intelegeam cum sa-L las pe Dumnezeu sa imi conduca viata, m-a asigurat ca aceasta lista nu e pentru Alane, ci pentru a-mi schimba mie atitudinea fata de ea. Mi-am dat seama ca trebuie sa ma concentrez asupra calitatilor ei. Cucateva luni inainte fusesem indragostit nebuneste de ea, dar privind in mod negativ, ajunsesem sa nu mai pot vedea aproape nici un lucru bun. Stiam ca din acel moment trebuia sa inlocuiesc orice gand negativ cu un lucru bun de pe lista. In acea noapte am petrecut mult timp cu Dumnezeu in beci si cand m-am intors in casa aveam o alta viziune asupra sotiei, a casniciei si asupra mea."

[Robert.]

     Alane spune:
     "Nu stiu cat a stat Tom in beci, dar a fost detul de mult. Stateam pe podeaua biroului cu coatele pe genunchi, epuizata. Plansul imi luase toata energia. Statea in usa si mi-a spus niste cuvinte care m-au uimit. "Draga mea, imi pare rau. Imi pare rau pentru felul in care m-am purtat cu tine. Nu m-am purtat cum trebuie. Te iubesc." Imediat am izbucnit in lacrim. Imi dorisem ata de mult sa aud acele cuvinte si eram foarte fericita ca le aud. Si cu toate acestea era ceva dureros, iar lacrimile exprimau amalgamul de emotii. Sunt sigura ca probabil se intreba ce am! Isi ceruse iertare si altadata prin formule pline de frustrare ca: "Imi pare rau ca am lovit geamul. Stii... sunt atat de frustrat - asta-i tot. Vreau ca toate astea sa inceteze!"

      Acum venise la mine si m-a asigurat ca ma iubeste, m-a ajutat sa ma ridic de pe podea si m-a imbratisat. Desi atunci nu ma puteam exprima, stiam ca se intamplase ceva foarte important si toate acele sentimente inabusite de dragoste si de retinere fata de Tom au inceput sa iasa la suprafata.

     In urmatoarele cateva luni ne-am reconstruit relatia din cenusa trecutului. Tocmai incepusem sa ma simt fericita si multumita cand am ramas insarcinata. Nu doream sa fiu insarcinata. Copiii nu erau in planurile noastre decat peste 5 ani, iar noi eram casatoriti de numai 8 luni dintre care primele sase fusesera foarte dificile. imi amintesc ca zaceam in pat, imi era atat de rau incat nici nu ma gandeam sa ma dau jos si sa-i spun vestea lui Tom cu - ati ghicit - multe lacrimi! A fost extraordinar cand i-am spus. Nu era dezamagit deloc.

     Nu am ales sa avem un copil in acea perioada din viata noastra si nu incercam sa avem un copil, dar Dumnezeu, in intelepciunea Sa, stia ca acest lucru era exact ce l-ar fi motivat pe Tom sa devina genul de sot de care aveam nevoie."

     Tom spune:
     "Alane are dreptate. eram emotionat si motivat! Cand eram mai mic, parintii mei ingrijeau copii pentru Societatea de Intrajutorare a Copiilor, si imi amintesc foarte bine cum acei copii sarmani se saturasera de caminele lor in care domneau tensiunile emotionale. Stiam ca nu-mi puteampermite sa o supar pe sotia mea pentru ca doream ca influentele prenatale asupra copilului sa fie placute si linistitoare. Am invatat sa nu mai reactionez la fel fata de Alane, ci sa o intaresc si sa o incurajez. Cand a devenit nesigura si tematoare ca iubeam mai mult copilul decat pe ea, ii raspundeam cu dragoste si siguranta, ceva de genul: "Nu exagera. Revino-ti!"

[Robert.]

     Alane continua:
     "A fost minunat! in timp ce Tom invata zi de zi cum sa-L lase pe Dumnezeu sa-i controleze faptele si vorbele, s-a transformat din Domnul Insensibil in Domnul Minunat! Ma lua la meciuri pentru ca acum dorea sa fiu cu el. Nici macar nu statea alaturi de ceilalti suporteri, ci statea cu mine in tribune, si ma tinea strans langa el. Ma simteam atat de iubita si de dorita incat am inceput sa cresc si sa devin femeia care ma chemase dumnezeu sa fiu. De atunci relatia noastra a continuat sa creasca si sa se dezvolte. Cu toate astea, nu s-ar fi intamplat nimic daca nu intervenea Tatal nostru iubitor care ne-a unit si care nu ne-a lasat sa ne sacrificam casnicia pe altarul mandriei personale.

     Astazi avem o casnicie excelenta. In trecut am avut lucruri despre care nu puteam discuta, lucruri pe care era mai bine sa le omitem din discutiile noastre pentru a evita cearta. Acum nu mai exista nimic despre care sa nu mai putem vorbi si ce libertate este acum cand intre noi nu se interpune nimic. Astazi ne iubim mai mult si mai profund decat ne-am fi putut imagina atunci cand ne-am casatorit. Privim spre viitor cu multa incredere si asta nu pentru ca stim ce ne aduce ziua de maine, ci pentru ca stim ca indiferent de ce aduce ziua de maine, o vom intampina impreuna si alaturi de Dumnezeu care ne intregeste relatia!"

[Robert.]

     Denny si Brenda

     Brenda spune:
     "Nimeni nu stia de certurile noastre in afara de vecini care nu se puteau abtine sa nu auda. Stiau ce fel de casnicie avem. Nu aveam copii si nici planuri de a avea copii. Cand, deodata, s-a intamplat. Eram insarcinata! I-am impartasit vestea lui Denny, al carui raspuns a fost: "O; nu! Ce-am facut?" I-a luat doua luni sa accepte situatia si sa ma sustina. A fost foarte greu. Imi doream ca si Denny sa fie la fel de incantat. Chiar daca eram insarcinata, am tinut sa tin un seminar care fusese deja programat in statul Washington.

     Denny spune:
     "Brenda are dreptate. A fost o perioada dificila. Imi era foarte greu. Deja plateam pensie alimentara pentru patru copii si ultimul lucru de care aveam nevoie era un al cincilea. Cand Brenda era plecata la seminariile ei, eu am citit un articol scris de Jim Hohnberger. Dupa ce l-am citit mi-am spus: "Acest barbat ne va salva de noi insine." doream foarte mult sa-l cunosc si sa stau de vorba cu el. Apoi am auzit ca, peste cateva saptamani, Jim va fi printre vorbitorii de la aceste intalniri din Washington. Acolo se afla si Brenda! Am luat legatura cu ea sa vad daca e dispusa sa stea acolo inca o saptamana pentru a merge la intalniri cu mine. A fost de acord. Am reusit sa-mi iau liber cateva zile. dupa cum vedeti, eram disperat! Dumnezeu lucrase. Puteam participa impreuna la aceste intalniri si il puteam cunoaste pe Jim Hohnberger.

     Ideile lui Jim erau cu totul noi pentru noi. Vorbea despre viata lui de camin si de felul in care familia sa punea in practica principiile pe care ni le impartasea. Lucrul cel mai impresionant este ca principiile functionau. Ne-a spus ca nu trebuia sa asteptam ca partenerul de viata sa inteleaga mesajul si sa inceapa sa faca schimbari, ci sa traim noi insine vieti schimbate - chiar acum! Ei bine, acesta a fost inceputul. Am inceput schimbarea in noi insine si nu mai incercam sa ne schimbam unul pe celalalt. Sigur ca succesul s-a lasat asteptat, dar a sosit si ne-a schimbat enorm casnicia."

     Brenda spune:
     "Cand cadeam in vechiul obicei al certurilor, Il intrebam pe Dumnezeu ce sa spun. Cand in minte imi veneau doar mesajele pe care dorea sa le rosteasca firea, am invatat sa tac. Denny devenea din ce in ce mai mult barbatul de care aveam nevoie. A inceput sa petreaca mai mult timp cu mine, fara sa-si neglijeze datoria fata de copii. In sfarsit, am inceput sa ne purtam cu dragoste si a fost nemaipomenit!

     Cand au trecut prin Honolulu, Jim si Sally (sotia autorului) au venit pe la noi si am luat masa impreuna. am fost surprinsa cand, dupa masa, cei doi baieti ai lor s-au ridicat imediat si s-au dus sa spele vasele. Doream ca si familia noastra sa fie la fel! Functiona in familia lor. Baietii erau dovada. Am pus din ce in ce mai multe intrebari si ei ne-au raspuns."

     

[Robert.]

     Denny spune:
     "Problema era ca in timp ce Brenda invata aceste lucruri noi, dorea sa schimbe totul imediat! Pentru mine era prea mult, prea repede. I-a luat ceva timp sotiei sa-si dea seama ca acesta nu era un lucru de care sa ma convinga prin cicalire, ci maidegraba trebuia sa ma incurajeze sa devin acel sot si tata deosebit pe care Dumnezeu ma chemase sa fiu, ca sa putem avansa impreuna. Era foarte greu pentru amandoi.

     In timp ce aplicam principiile in camin, prietenii erau de parere ca idealurile noastre sunt mult prea greude atins si ca in cazul lor nu puteau functiona. In fond, spuneau ei, nu se puteauastepta ca si copiii lor sa faca astfel de lucruri, sugerand bineinteles, ca nici noi n-ar fi trebuit sa ne asteptam la un asemenea comportament din partea alor nostri."

     Brenda spune:
     "Abia atunci cand fiul nostru de doi ani invata versete din Biblie, statea linistit pana termina de mancat si in general dadea dovada de stapanire de sine, spre deosebire de copiii de varsta lui, oamenii au inceput sa puna intrebari despre felul in care il cresteam. Unii din cei care la inceput ne catalogau drept nebuni acum ne felicitau pentru purtarea fiului nostru. Familia noastra s-a marit cu inca doi copii, iar caminul nostru este atat de transformat incat oamenilor le este foarte greu sa creada atunci cand le povestim despre cat de rau stateau lucrurile la inceput."

[Robert.]

     Edwin si Maria

     Maria spune:
     "Edwin era atat de minunat. Cand ma intorceam acasa dupa schimbul de noapte de la spital (unde lucramca asistenta), gaseam mici lucruri facute de el, ca sa ma ajute, macar ca era un doctor de familie foarte ocupat. In ptimpul primului an de casatorie abia ne vedeam, dar inca ma mai consideram binecuvantata pentru ca mi-am unit viata cu un om atat de bland si de grijuliu.

     In cele din urma am descoperit defecte la tovarasul meu de viata care inaparenta era fara cusur. Imi doream foarte mult sa am ceva timp liber pe care sa-l petrecem impreuna. Incepusem sa nu mai suport prietenii si membri bisericii care concurau cu mine pentru timpul si atentia lui. Era unul din coducatorii bisericii la care mergeam noi si avea foarte multe responsabilitati.

     Foarte multi il cautau iar el nu se opunea chiar daca eu mereu doream mai mult timp alaturi de el. Intr-o dupa amiaza, dupa programul de la biserica am inceput sa fiu din ce in ce mai nervoasa. Trecusera cateva ore deja si tot mai multi doreau sa vorbeasca cu el. Era atat de greu sa-l astept linistitasa terminesi sa vina cu mine acasa. Am incercat sa imi umplu timpul stand de vorba cu alte femei, dar ceea ce doream era cu adevarat era compania sotului meu. In sfarsit mi-am pierdult rabdarea si m-am decis sa fac cumva sa il scot de acolo si sa mearga acasa cu mine.

     Avea o discutie lunga cu un alt lider. Cand m-am dus la el, am incercat sa intrerup discutia politicos si l-am informat ca trebuie sa merg acasa pentru ca nu ma simteam bine. L-am intrebat daca puteam pleca in acel moment sau daca prefera sa-mi dea mie cheile sa plec... fara sa ma gandesc vreun moment ca ar putea alege ultima varianta. Prietenul cu care vorbea s-a oferit sa-l duca chiar el acasa, iar Edwin a fost de acord. Am luat cheile masinii si am plecat, simtindu-ma extrem de ranita si furioasa.

     Sentimentele negative pe care le-am hranit in acea dupa amiaza m-au coplesit in timp ce ce ma indreptam singura spre casa. Eram hotarata sa ii dau o lectie. Cand am ajuns acasa, mi-am sunat parintii care locuiau la patruzeci de minute de mine. Voiam sa fiu plecata pana se intorcea edwin si nu intentionam sa las vreun mesaj. L-am intrebat pe tata daca poate sa vina sa ma ia pentru ca vreau sa-i vizitez, iar Edwin are nevoie de masina. Simtind ca ceva nu este in regula intre noi, chiar daca nu i-am povestit despre cele intamplate, m-a refuzat, sugerand cu intelepciune sa raman acasa pentru a solutiona problema.

     Cand s-a intors Edwin eram rece fata de el si necomunicativa. NU-mi sta in fire sa ascund sentimentele pentru mult timp, asa ca in curand am explodat, exprimandu-mi durerea si mania."

[Robert.]

     Edwin spune:
     "Intr-adevar Maria a explodat, iar temperamentul meu era diferit de al ei pentru ca tind mai mult pasiv decat activ in relatii. Probabil asta se datoreaza faptului ca am crescut cu o mama, o sora si multi veri care aveau un temperament ca si al Mariei. Preferam rolul pasiv pentru ca era mai usor sa-mi dau seama ce dorea su ce simtea o persoana doar daca ascultam, si nu trebuia sa ma straduiesc prea tare sa pentru a discuta lucrurile pe larg. Doream sa fiu inteles, dar nu ma zbateam prea tare pentru a realiza acest lucru. Doream sa fiu placut, astfel ca perferam sa fiu impaciuitor, nu agresiv. Preferam sa ma las dus de val decat sa actionez dupa principii. Nu voiam sa fiu eu cel care pune piciorul in prag daca asta insemna sa stric pacea in familie. Acest joc pe care-l jucam eu se numeste COMPROMIS. Din moment ce pentru mine era foarte important sa fiu iubit si acceptat, incercam sa satisfac nevoile prietenilor oferidu-le timpul meu. Aceasta era prima data  cand Maria era foarte suparata pe mine. Acum era directa. Mi-am cerut iertare si am facut tot ce am putut pentru a readuce pacea."

     Maria continua:
     "Am crezut in acel moment ca Edwin se va schimba. Lunile au trecut, iar eu am inceput sa lucrez schimbul de zi si mi-am dat seama ca dorinta mea de a avea o comunicare mai buna si o prietenie mai apropiata cu el era foarte greu de realizat, chiar daca acum ne puteam petrece serile impreuna. Inca parea foarte ganditor si, desi acum facea diferite lucruri prin casa pentru a ma ajuta, nu-si lua timp sa stam de vorba cu adevarat ca sa ma simt multumita."

     Edwin spune:
     "Dupa ce Maria si cu mine ne-am casatorit, citeam sau ascultam muzica ore insir. Aveam o imaginatie bogata si deseori aveam grija sa o hranesc cu povestiri interesante - in special stiintifico-fantastice. Daca ma suna cineva raspundeam politicos, dar erau rare cazurile in care sa fiu eu cel care suna. Preferam prietenii care ma acceptauasa cum eram si nu incercau sa ma schimbe. Puteam sa fiu cum voiam, cand introvertit, cand extrovertit. Cand eram singur sau cu familia puteam sa-mi vad de ale mele, dar daca voiam, puteam sa fiu foarte sociabil. In primii ani de casnicie obisnuiam sa iau casetofonul cu casti sau o carte cu mine cand mergeam pe la prieteni si le scoteam ori de cate ori conversatia devenea plictisitoare.

     Maria s-a lovit de acelasi tip de comportament si in camin. Nu ma deranja sa ajut la trebuirile casnice. Deseori spalam vasele in locul ei, dadeam cu aspiratorul sau uneori curatam baia. De cele mai multe ori aveam probleme cu prietenii pentru ca sotiile lor laudau ajutorul meu, dadu-ma drept exemplu. Prietenele Mariei merau o invidiau. Din acest Motiv, Maria a inceput sa tolereze lipsa mea de comunicare. Dorea sa comunice. Eu doream sa citesc. Ea dorea sa foloseasca orice ocazie pentru a vorbi. Eu doream sa ascult stirile, sa citesc reviste ca Newsweek sau Times, sa ma uit la televizor, sa lucrez pe calculator. Era aproape imposibil sa devina o relatie cu adevarat intima. Preferam sa primesc o informatie interesanta decat sa ofer informatii."

[Robert.]

     Maria spune:
     "Desi niciodata nu ma simteam pe deplin multumita, cu timpul am reusit sa accept atitudinea lui Edwin ca fiind "normala" pentru personalitatea lui. M-am gandit ca are o gramada de calitati care sa le acopere pe cele care nu-mi placeau. Inca mai consideram ca am o casnicie fericita, dar cautam prietenia altor femei pentru a-mi satisface nevoia de a impartasi gandurile mele cu cineva."

     Edwin spune:
     "Maria a gasit o modalitate de a se descarca si de-asi exprima gandurile si sentimentele, iar la mine a crescut nevoia de a afla informatii din ce in ce mai palpitante. Deseori calatoream in interes de serviciu si urmarea filme pana noaptea tarziu. Filmele erau captivante, ademenitoare si pornografice. Nu puteam rezista. La inceput le urmaream doar la hotel cand eram plecat, dar mai tarziu am inceput sa le urmaresc acasa dupa ce Maria si copiii se culcau. Uneori, cand un film era difuzat la o ora prea tarzie, il inregistram ca sa il urmaresc altadata. Filmele au devenit dorinta si viata mea secreta.

     Si mai tarziu inevitabilul s-a produs! Intr-o zi Maria dorea sa arate unei prietene apropiate o caseta cu ceva. Lasasem din greseala o caseta fara titlu printre celelalte casete. A dat peste aceasta caseta si a vrut sa vada despre ce e vorba si a aurmarit ce am inregistrat eu."

     Maria spune:
     "Cand mi-am dat seama de ceea ce facuse Edwin, am fost socata, m-am simtit ranita si mi-a fost rusine! Cand a ajuns acasa, l-am infruntat. niciodata nu ne exprimaseram sentimentele si gandurile deschis, iar aceasta nu era o exceptie. Explicatiile lui nu m-au satisfacut. In lunile care au urmat am incercat sa discut diferite probleme spirituale cu el. Edwin raspundea mereu ca si cum ma intelegea si imi impartasea sentimentele. La un moment dat ma intrebam daca nu cumva totul este doar o farsa. Ma simteam atat de inselata, incat aveam impresia ca niciodata nu voi mai reusi sa am incredere in el. Dar am incercat sa ma stapanesc, sa ma rog pentru el si sa-l las sa-si analizeze sentimentele."

[Robert.]

     Edwin spune:
     "Nu-i puteam oferi Mariei un raspuns satisfacator pentru purtarea mea. Din aceasta cauza era nelinistita si rusinata. Eram foarte deprimat. M-am decis sa caut ajutor. Chiar mi-a placut sa stau de vorba cu psihologul. Imi punea intrebari si asculta fara sa ma judece. Am descoperit ca motivul depresiei mele era inconsecventa dintre ceea ce spuneam, ce credeam cu adevarat si ceea ce faceam. Am vorbit despre rolul pasiv in relatii, despre nevoia mea de dragoste si acceptare, despre stangacia mea in a oferi mangaiere, despre rolul de impaciuitor si despre dorinta mea de a-i face pe plac sotiei prin ajutorul dat in casa. Psihologul a fost de parere ca sunt un "ingrijitor" care isi neglijeaza propriile nevoi si m-a incurajat sa ma ocup mai mult de mine. Astfel am inceput sa nu mai fac lucrurile pe care obisnuiam sa le fac in mod normal, adica nu o mai ajutam pe Maria la treburile din casa. Acum vasele asteptau in chiuveta ca Maria sa le spele."

     Maria spune:
     "Cat timp Edwin mergea la psiholog, adesea eram bulversata. Ma intrebam daca, dupa terminarea sedintelor de terapie, ma voi trezi casatorita cu un barbat total diferit de cel pe care il cunoscusem. Singurul lucru pe care am putut conta intotdeauna, in toti acesti ani, a fost ajutorul pe care mi-l oferea ori de cate ori aveam nevoie, disponibilitatea lui de a-mi usura greutatea atunci cand eram ocupata, grabita sau obosita. Apreciam ajutorul lui, iar acum, ca aveam copii, ma simteam neajutorata."