Să plonjăm în adâncul cerului
vârtej fulgerat de la poalele muntelui
către vârf, până când depăşim vârfu-i
şi ne pierdem tot mai adânc în înalt
fluierând, fâşşş pe lângă luna plină ochi
cu oceanele secate de lacrimile iubirilor
neîmplinite, coborâte de pe pământ pe lună.
Să trecem mai departe, zic, tot mai adânc
în căutarea fericirii care nu ne-a fost
hărăzită aici, în vatra strămoşească.
Şi-odată ajunşi acolo unde ne-o fi scris
să nu ne vină să credem c-am răsturnat cerul…
Ca să vezi ce pot face îndrăgostiţii când vor!
