Viata in sanul societatii aduce dupa sine o serie de tare grave fiintei umane. De ceva timp incoace nu pot sa-mi scot din cap ideea (absurda ar spune unii) ca cea mai mare nenoricire a omului este nevoia de afilirere care a condus de-a lungul timpului la aparitia organizarilor sociale.
stii cum e mentalitatea unei majoritati izbitoare cand vine vorba de a face ceva?
Da! este mentalitatea fiecarui om in parte! Manifestraile raului despre care se vorbeste aici nu sunt altceva decat rezultatului ciocnirii dintre individual si colectiv. Intr-adevar, la prima vedere, omaneii pusi laolalta par sa se comporte intr-o maniera cu totul noua, uneori total opusa a ceea ce ar face in mod normal, cand ar fi singuri. De cele mai multe ori ne e mai comod sa impartim responsabilitatea cu altii (de ce sa-i dau tocmai eu amaratului de la colt cand sunt multi altii in jurul meu care ar putea-o face?), alteori credem ca actul nostru de "bunatate" are mari sanse sa fie inutil si alegem sa nu-l mai facem (asa cum se exemplifica mai sus), iar alteori ne lasam pur si simplu manati de multimea din care facem parte, intr-o maniera cel putin animalica, ca niste adevarate brute (vezi situatiile de revolta in care oamenii inceteaza parca a mai fi oameni si se transforma in animale necontrolabile, imbecile si hiperexcitate). Dar vedeti voi, toate aceste situatii caracterizeaza in prezent fiinta umana! Noi suntem asa, fiecare dintre noi este sau, mai bine spus, a devenit asa!
Omul este suficient de egoist ca sa-si lase un semen sa moara de foame sub nasul lui, este destul de comod incat sa nu faca cu nimic mai mult decat trebuie pentru a-si asigura propria bunastare, este atat de superficial si manipulabil incat sa se lase purat de turma si dirijat ca o marioneta, iar societatea este cea care are cel mai mult de castigat de pe urma acestor fapte!
Da, normal ar fi sa fie facute pur si simplu prin natura noastra, prin bunul simt...dar nu prea sunt :/...si aici mai intervine societatea...se pare insa ca nici ea nu are un cuvant greu de spus...sau cel putin nu e luat in seama indeajuns
Moralitatea din societate nu este a societatii insesi, ci este rodul generatiilor ce s-au succedat pe un anumit teritoriu, deci al UMANITATII. Societatea ne invata sa limitam acordarea de ajutor celorlalti (putem sa ne imbolnavim sau, doamne fereste, sa ne trezim atacati cand noi nu voiam decat sa facem bine), ne invata sa marginalizam grupurile defavorizate (aratati-mi voi un om care sa nu aiba o atitudinea cel putin diferita fata de cersetori, bolnavi mintal, infectati cu hiv, orfani etc.), ne invata sa traim ca robotii intr-o lume care se vrea libera si ghidata de principiul egalitatii, ne invata sa muncim mecanic 8 ore pe zi in ciclul imperturbabil masa-serviciu-masa-somn, ne invata sa fim membrii ai societatii si sapa tot mai adanc abisul "de-spiritualizarii" in care ne aflam.
Iata ce cred, ce simt eu: la inceputuri omul nu a fost nicidecum o bruta, asa cum ne spun unele teorii care ascund in spatele cercetarilor laborioase si descoperirilor (pseudo)geniale o simplitate debordanata de factura mecanicista (maimuta o fi fost Darwin, eu am fost altceva

); la inceputuri omul a fost in primul rand o fiinta libera si, prin aceasta, mult mai aproape de SPIRIT decat oricare dintre contemporanii nostri sau decat oricare dintre noi! Raul nu face parte din natura umana, insa a devenit un atribut al omului tocmai din cauza mixturii dintre individ si colectivitate (mixtura care in sens foarte larg coincide cu societatea). nu v-ati intrebat niciodata de ce nu se aduce nicidata voba de rautate in cazul animalelor? ati putea spune despre un nou-nascut ca e rau?
nota: a-ti urma instinctul de supravietuire nu este o manifestare a raului. Un carnivor care se hraneste cu speciile aflate pe trepte mai joase ale lantului trofic nu poate fi considerat rau. Sta scris in natura lui sa ucida pentru a trai.
Omul de ce ucide?